Am auzit de multe ori replica „Nu mai mergem și noi cu el/ea la teatru, merge cu grădinița în timpul săptămânii.” sau „Nu mai mergem cu ei la bibliotecă/muzeu etc., or să meargă cu școala.”. Am auzit-o inclusiv la colegi de ai mei. Nu încerc să le explic că timpul petrecut împreună cu cei mici trebuie să fie un timp de calitate, nu contează cât stăm împreună cu ei, ei își vor aduce aminte că au fost la muzeu cu mama, la teatru cu bunica și la nu știu ce film cu tata, iar cu toată familia la circ. Memoria afectivă nu este o memorie temporală, ci una în care spațiul și relațiile joacă rolul fundamental. Dacă înțelegem asta la timp și încercăm să ne regândim și să ne replanificăm activitățile specifice unei familii, astfel încât măcar diminețile zilelor de sâmbătă și/sau duminică să le aparțină, atunci cu siguranță copiii noștri vor fi copii echilibrați din punct de vedere emoțional și, nu în ultimul rând, copii educați. E o mare diferență între a merge cu grupul – copiii devin agitați, nu mai dau atenție la bunele maniere, educatoarea sau învățătoarea are ca prioritatea asigurarea siguranței personale a fiecăruia în parte -, și a merge cu familia. Din umbră și fără să-i cicălim îi putem învăța enorm de multe, de la bunele maniere și până la ce ai voie și ce nu ai voie într-un spațiu cultural, putem găsi răspunsuri la faimoasele „de ce-uri” cu mult mai ușor și îi putem apropia de noi aproape pe nesimțite.

Am mai scris despre oferta culturală pentru cei mici, dar de data aceasta o să mă opresc la două spectacole oferite celui mai exigent public de două teatre diferite: Opera Comică pentru Copii și Teatrul Ion Creangă. Ambele au site-uri foarte bine organizate, unde găsiți toate spectacolele din luna în curs cu specificarea vârstei pentru care sunt recomandate și cu indicarea sălii unde se susțin. Găsiți și datele de contact, dacă mai aveți nelămuriri sau alte probleme specifice.

Primul spectacol despre care o să vorbesc este o premieră, Opera Comică pentru Copii având deja mai multe premiere la activ pentru această stagiune. Numai că Underground Tango este o premieră atipică, chiar și pentru acest teatru. Se ține în sala UnderGrant, o nouă sală de spectacole, care este în demisolul clădirii de pe Calea Giulești, are 130 de locuri și e foarte potrivită pentru proiecții de filme și pentru spectacole interactive. Așa este și Underground Tango, spectacol pentru copii de peste 7 ani, în care instrumentiștii conduși de Gabi Stănescu și balerinii Operei Comice pentru Copii fac un spectacol dedicat artei tangoului, o bună ocazie pentru a-i iniția pe cei mici în arta dansului. Sunt zece tangouri celebre, aparținând lui Astor Piazzolla, Goran Bregovic, Carlos Gardel, George Boulanger și Richard Galliano, zece piese clasice care îi poartă pe cei mici și mari, deopotrivă, prin lumea sudamericană, acolo unde tangoul s-a născut, prin lumea simțurilor și a dragostei pătimașe. Orchestrația este excelentă și interpretarea pe măsură. Cât despre balerini, ce să vă spun: fiica mea dacă e întrebată de acest spectacol ia automat poziția de dans și încearcă să facă câțiva pași de tango, semn că a fost impresionată de prestația acestora. Și încă ceva: se știe că cei mici sunt cei mai exigenți spectatori, dacă nu le place ceea ce văd se ridică, încep să vorbească, se plimbă, vor acasă etc. La Underground Tango au fost mulți copii în sală și niciunul n-a vrut acasă, ba fetele au primit și trandafiri din partea lui Gabi Stănescu. Așa că… mergeți să vedeți Underground Tango, o să placă deopotrivă și vouă, părinți, și celor mici.17504219_1365875563456044_3484512243513022854_o

Underground Tango

Muzica este asigurată de: Gaby Stanescu – Vioară solo; Cristiana Cojocaru – Vioara I; Ioana Dobrescu– Vioara II; Elena Urdea – Violă; Alexandra Pascaru – Violoncel; Octavian Maxim – Contrabas; Marta Băceanu – Pian. Balerinii Operei Comice pentru Copii sunt: Sabina Chirilă, Theodora Munteanu, Andreea Soare, Daniel Manea, Mihai Pricopie, Robert Ștefu

La Teatrul Ion Creangă am văzut Zbor prin povești. E o premieră a stagiunii 2015-2016, numai că n-am reușit să ajungem până acum. E un spectacol dedicat copiilor între 3 și 6 ani, cu o durată de 35 de minute, nonverbal și cu o muzică superbă, scrisă special pentru acest spectacol de Radu Mihalache. Ema Constantin, Mihai Cojocaru și Mihai Verbițchi captează atenția celor mici și îi introduc în lumea poveștilor sub forma unei… povești a zilei, plecând de la ritualurile zilei, plimbându-i prin munți, pe la mare, prin adâncurile acesteia, prin păduri și ajung, în final, acasă. Se recunosc ușor fragmentele din poveștile clasice, personajele iubite de copii și totul pe un fundal sonor mai mult decât prietenos. Radu Mihalache, cel care a compus muzica, este absolvent de Conservator, realizator de emisiuni la Radio România Muzical și se simte în spatele muzicii cultura muzicală și dragostea pentru copii. Animația este și ea prietenoasă, nu șochează copiii și îi ajută să pătrundă ușor pe tărâmul poveștilor. La acest spectacol, care se joacă la Sala Mică a Teatrului Ion Creangă, copiii stau pe pernuțe viu colorate, iar adulții în spatele lor, pe scaune, ceea ce e foarte bine, pentru că le crează autonomie și-i ajută să se orienteze singuri în raport cu scena, dar și în raport cu vecinii. De altfel, au stat așa de cuminți, erau atât de captivați, încât părinții au putut savura și ei muzica bună. Din păcate, după cum bine știți, sala mare a Teatrului Ion Creangă nu este funcțională, de altfel doamnele de la teatru mi-au și confirmat că în acest moment nu se lucrează la ea, ele pierzându-și speranțele că vor mai avea spectacole acolo vreodată. E păcat ca un teatru cu un repertoriu dedicat copiilor, care are o adevărată tradiție în spate să joace pe unde apucă, uneori în săli improvizate. Cu toate acestea, spectacolele oferite de actorii acestui teatru sunt excelente, așteptate de cei mici și jucate de o trupă de actori profesioniști până peste poate.

zbor_3Zbor prin povești

Regia și coregrafia: Violeta Dincă

Scenografia și scenariul: Andrei Răduț

Asistent scenografie: Roxana Dumitrache

Muzica: Radu Mihalache

Animație: Magic Mushroom Studio & Andrei Răduț

Cu: Ema Constantin, Mihai Cojocaru, Mihai Verbițchi

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura