Umbra tuturor lucrurilor
Cordel merge rar la biserică
îl întristează lumina moartă din ochii oamenilor
s-a dus când a simțit că prea de mult mergea lumea târâș
prin colbul potecilor și prin dosul curților.
toată suflarea satului venise în ziua aia la slujbă
preotul şi-a făcut cruce în cerul gurii cu limba
când l-a văzut aşezându-se în ultimul rând
lângă lumânările scumpe aruncate grămadă într-un colț
oamenii și-au băgat capul mai adânc în gât
și au închis ochii lor frumoși dar secați
a zis Cordel în şoaptă:
– Să ne imaginăm că suntem umbra tuturor lucrurilor!
toţi sorii din universurile ştiute şi neştiute au înghiţit în sec
lumânările scumpe s-au aprins pâlpâind temătoare
şi s-au culcat la picioarele lui ca nişte căţeluşe cu dinţi de fier
sătenii s-au vârât unii în alţii până au devenit
o bomboană de pus pe colivă
a înghiţit-o popa și a făcut pipi de frică pipi pe el
băncile bisericii au scârțâit fâșii-fâșii
potecile din munți au urcat până în vârful brazilor
și acolo au rescris Miorița în cuvinte răzvrătite
fântânile au împânzit cerul cu zbor nătâng
– Hai mă, c-am glumit!
apoi Cordel a ieşit din biserică
vântul a suflat ușile dar ele nu s-au trântit
în urma lui Umbra tuturor lucrurilor zburda
ca o bobiță mică mângâiată de toţi sorii din universurile
ştiute şi neştiute suspinate şi nesuspinate
preotul satului a vomat până seara târziu
toată sufletele din bomboana pentru colivă
În luna aia n-a murit nimeni în sat.
Umbra tuturor lucrurilor a mai stat o zi la Cordel
pe milieul de pe televizorul alb-negru apoi s-a întors
să aprindă iar lumina în ochii lăcrimați ai sătenilor
care treceau plutind pe uliță și îl priveau chiorâș
cum se zbenguia el pe verandă
alături de câțiva sori din universuri
neștiute și mai curajoase.
