Al Doilea Război Mondial – un subiect ce mi s-a părut urâcios și cenușiu în anii de școală, dar care mai apoi a ajuns să mă fascineze, să îmi stârnească o bizară curiozitate, la vârsta la care am putut privi lucrurile cu alți ochi și beneficiind de mult mai multe informații decât puteau oferi manualele de istorie ale anilor 90. Totuși, așa cum m-a bulversat această carte nu a reușit nicio alta, nici măcar cele cu mărturii privind Holocaustul, ce prezintă, poate, imagini chiar mai puternice emoţional pe alocuri. Și acest lucru s-a întâmplat pentru că “Ultimii martori” prezintă această gaură neagră a istoriei prin ochii a 101 copii. E drept că aceste mărturii au fost adunate recent, când aceștia erau deja oameni în toată firea, dar vocile lor sunt vocile copiilor uciși în adâncul lor de ororile războiului cărora i-au fost martori. Emoție, tristețe, groază și o sumedenie de alte trăiri ce nu pot fi denumite, dar care răzbat din poveștile lor, povești care, din păcate, oricât de greu de închipuit ni s-ar părea nouă, sunt adevărate. Ei le-au trăit, în vreme ce nouă ne vine greu până și să ne imaginăm aceste scene crunte.
“Războiul este manualul meu de istorie. Singurătatea mea… Am pierdut timpul copilăriei, ea a dispărut din viața mea. Sunt un om fără copilărie, în loc de copilărie am avut războiul.” (pag. 40)
Citind aceste mărturii, simți cum cuvintele “sfâșietor” ori “cutremurător” – atât de des folosite în mod nejustificat pentru a descrie lucruri fără conținut – își pierd în cazul de față puterea, sunt prea slabe pentru a reda intensitatea acelor realități din care ne putem considera norocoși că nu am făcut parte. Copii ce aveau între doi și paisprezece ani sau copii născuți la sfârșitul războiului, dar purtând în suflet urmele acestuia, ce nu s-au stins odată cu el.
Realitatea întrece uneori ficțiunea, devine mai greu de crezut decât fantasticul, căci, dacă în cazul acestuia din urmă poți accepta cele scrise ca rod al imaginației scriitorului, în privința realității cuprinse în paginile acestei cărți este greu să reziști, reprezentarea mentală devine dureroasă, creierul refuză să meargă până la capăt când conștientizează că toate acele detalii tragice scrise pe hârtie au existat aievea și, mai mult, au existat oameni care le-au supraviețuit.
“Peste mulți ani am aflat că mamei îi scoseseră ochii, îi smulseseră părul, îi tăiaseră sânii. Pe micuța Galia, care se ascunsese sub un brad și nu vedea de acolo, au năpustit câinii ciobănești. Au adus-o sfâșiată. Mama era încă în viață, înțelegea tot… Sub privirile ei…” (pag.272)
“În Leningrad nu mai rămăseseră pisici vii… O pisică vie era un vis – mâncare pentru o lună întreagă… Nu ne credeau când le povesteam. ” (pag. 262)
“Micul nostru dejun era o bucată de tapet, un tapet vechi, dar pe care mai rămăsese clei de făină… Tapetul ăsta și niște apă fierbinte…” (pag. 297)
Așezând alături mărturii de pe ambele părți ale baricadei, în urma lecturilor ce au ca temă cel de-Al Doilea Război Mondial, pot privi, de la zeci de ani distanță cu obiectivitate, fără a căuta să dau dreptate vreuneia din părți. În război, ai noștri și duşmanii își schimbă rolurile în funcție de unghiul din care privești și un lucru este limpede – că dreptatea nu se regăsește cu niciun chip în mijlocul unui asemenea carnagiu. Suferința de o asemenea amploare nu poate avea vreo justificare, este inacceptabilă și nu ar trebui ca așa ceva să se mai repete vreodată. Un suflet de copil n-ar trebui să aibă astfel de amintiri, dar războiul nu alege și nici nu-i scutește pe copii.
Citind “Ultimii martori”, am înțeles mai bine dimensiunile războiului, fantomă ce îi va bântui până în ultima clipă a vieții pe cei care l-au trăit, chiar dacă viața s-a așezat pe un făgaș firesc. Am înțeles și am văzut mai clar decât am putut-o face până acum. Pentru că războiul înseamnă cu mult mai mult decât lupta unor armate dușmane, mitraliere, tancuri sau bombe. Cele mai dureroase aspecte ale războiului doar sufletele copiilor le pot cuprinde. În fiecare dintre mărturiile adunate în această carte sunt fraze îmbibate de o suferință amară, o suferință lichidă, ce s-a amestecat cu sângele și continuă să curgă, după atâta vreme, prin venele acestor ultimi martori.
Deși cred că această carte ar trebui citită de cât mai mulți oameni, înainte de a o recomanda cuiva ar trebui să spun:
“Atenție! Urmează pagini cu un puternic impact emoțional!”
Editura: LITERA
Anul apariției: 2016
Traducere din limba rusă: Antoaneta Olteanu
Nr. de pagini: 336
ISBN: 978-606-33-0525-2
-
poţi cumpăra cartea de la elefant.ro sau libris.ro
