Ştim ce vrem, atunci când vrem?!

– Despre ecologismul de paradă – 

Acum două zile citeam un articol în RND (Redaktions Netzwerk Deutschland) despre un experiment pe care lanţul de magazine Penny (un lanţ German de „supermarketuri” de tip discount, care operează în multe state europene şi este deţinut de compania REWE Group, cea care a deţinut şi Billa) a decis să-l faca pe piaţa din Germania. Managementul lanţului de magazine şi-a propus să le arate clienţilor ce înseamnă să plăteşti costul integral al produselor, cost care include toate externalităţile negative de pe linia de producţie şi transport, externalităţi care au fost convertite în valoare monetară de către cercetătorii a două universităţi germane de prestigiu: Technischen Hochschule Nürnberg şi Universitatea Greifswald.
Ce înseamnă asta într-un limbaj cât se poate de simplu am să încerc să explic pe scurt în acest paragraf, peste care puteţi sări dacă fraza de mai sus vă este clară. Practic, orice producem ca societate, de la pâinea de pe masă până la rachetele trimise în spaţiul cosmic, ascunde nişte costuri destul de greu de calculat, pe care știința economică a tot evitat să le ia în considerare. Economistul cel mai interesat de acest aspect a fost Nicolae Georgescu-Roegen, care a adus această problemă la masa economiștilor cu a sa „entropie economică” explicată pe larg în lucrarea: „Legea Entropiei şi procesul economic”. Da, asta se întâmpla în 1971, cu mult înainte ca o fătucă de prin ţările nordice să-şi expună crizele adolescenţei în faţa camerelor de luat vederi, sub aplauzele unei populaţii sărăcite de duh. Economistul atrăgea atenţia asupra limitării resurselor şi asupra imposibilităţii de creştere economică continuă, model care presupune o utilizare ineficientă şi necontrolată a unor resurse neregenerabile, pentru ca în final să fie transformate în simple deşeuri. Chiar dacă teoria sa a fost cu mult înaintea vremurilor, ea nu făcea decât să ne avertizeze că procesul economic este unul entropic şi nu unul mecanic, aşa cum îl calculăm în bună măsură până şi astăzi. Diferenţa este că utilizând calculul mecanic, ascundem efectiv costurile externalităţilor negative, adică tot ceea ce nu intră în componenţa produsului final şi nici nu participă în mod direct la realizarea lui. Spre exemplu, pentru o piesă de mobilier nu se calculează decât costul lemnului brut, stabilit adesea haotic de statele care îl vând intensiv, costul de producţie cu tot ce conţine el, transportul şi adaosurile comercianţilor. Pare destul de corect, însă ce uităm este exact ceea ce aparent nu îi costă pe producători, deşi ar trebui sa îi coste şi anume: dauna generată de tăierea copacilor, poluarea de pe linia de producţie şi poluarea generată de transport, iar chiar şi atunci când acestor externalităţi le sunt ataşate nişte costuri, ele sunt adesea mult sub nivelul real. De toate aceste diferenţe nu beneficiază doar producătorul, care desigur poate să-şi mărească enorm profiturile distrugând intensiv resurse care nu îi aparţin şi pentru care sute de ani nu a plătit nici măcar un cent, aşa cum sunt aerul sau solul, ci şi consumatorul final, care plăteşte mult mai puţin pe produse care în realitate ar trebui să coste mult mai mult. Cei care pierd în tot acest proces sunt cei care nu beneficiază de respectivele produse, însă respiră aerul poluat, cultivă un sol afectat sau consumă o apă poluată. Dar cum fiecare individ este consumator, indiferent de ideologia pe care o practică/adoptă, înseamnă că fiecare individ beneficiază într-o proporţie mai mare sau mai mică de pe urma ascunderii acestor costuri. Toate procesele pe care omul le face au acest gen de externalitate, unele fiind greu de anticipat şi mult mai greu de calculat. Mai mult, chiar când se plăteşte o sumă modică pentru acele externalităţi, cum este taxa pe CO2 sau cum sunt alte taxe inventate în diverse state, trebuie să înţelegem că banii nu pot reversa procesul entropic, deci ele nu sunt decât o taxă care să pună presiune pe consumatorul final şi să-l forţeze pe acesta să consume mai puţin, în speraţa că o reducere a cererii va duce la o reducere a ofertei, a producţiei şi implicit o reducere a acelor externalităţi. Pe cât pare de simplu, pe atât este de utopic, deoarece societăţile în care trăim sunt aproape integral susţinute de consumerism (consum în exces), deci o schimbare bruscă a acestei paradigme ar duce inevitabil la un colaps economic, situaţie din care singurii „supravieţuitori” economici ar fi exact cei care au finanţele necesare pentru a se susţine, adică cei care au beneficiat cel mai mult de pe urma utilizării resurselor pe care nu le-au plătit la preţul real. Perdanții nu ar fi nimeni alţii decât noi, toţi cei care ne dorim sub o formă sau alta reversarea procesului, însă cum se poate face şi dacă se poate face sunt discuţii a căror abordare suscită minţi mult mai luminate decât cea de faţă şi necesită lucrări şi analize mult mai ample decât acest text. Totuşi, scopul explicației mele sper să fi fost atins şi sper ca orice cititor să fi înţeles acum principiul după care Penny, alături de un grup de cercetători, au decis să calculeze preţul real a doar nouă produse din oferta sa.

Drept urmare a introducerii costului externaliotăţilor negative în preţul final, variaţia a fost următoarea: cârnaţul vienez a ajuns de la 3,19 euro la 6,01 euro; o mozzarella a crescut de la 89 de cenţi la 1,55 euro; iaurtul standard a crescut de la 1,19 la 1,56 euro; un pachet de 300 de grame de brânză Maasdam a ajuns la 4,84 euro de la numai 2,49 euro, ceea ce înseamnă o creștere de nu mai puţin de 94 de procente. La aceste majorări au fost luate în calcul daunele climatice provocate în procesul de producţie şi transport, iar în cazul brânzei Maasdam adaosul de 2,35 euro, aşa cum specifică RND, provine din următoarele externalităţi negative: 85 de cenţi pentru daunele climatice provocate de emisiile din procesul agricol, emisiile de CO2 şi metan; 76 de cenţi din poluarea solului provocată de agricultura intensivă; 63 de cenţi din impactul pesticidelor asupra sănătăţii şi puţin peste zece cenţi proveniţi din poluarea apelor subterane cauzată de fertilizatori şi alte substanţe utilizate. Practic, cu cât lanţul de producţie a unui produs finit este mai lung, cu atât există un cost ascuns mai mare. Spre exemplu, carnea sau brânza au un preţ mai ridicat deoarece ele includ şi daunele generate de producerea hranei pentru animale, în timp ce mâncarea pe baza de plante are un cost ascuns mai mic, spun cercetătorii, deoarece lanţul de producţie este mai scurt şi asta face ca externalităţile negative sa fie mai mici.
Din punctul meu de vedere, oricât de interesante sunt astfel de experimente, nu văd cum am putea vreodată lua în calcul absolut toate externalităţile negative, iar alegerea discreționară a acestora poate duce la o serie de noi anomalii. Desigur, lanţul de magazine germane a spus că donează sumele provenite din diferenta de preţ, către diverse asociaţii care se ocupă de protecţia mediului.

De ce este important acest experiment şi de ce consider că ar trebui cunoscut de publicul din România?! În primul rând, pentru că nu toti conştientizează impactul pe care ecologismul dus la extrem îl poate avea asupra propriilor vieţi şi confundă dorinţa de a avea un mediu curat, ape mai curate, aer mai curat şi produse de mai bună calitate, cu ideea că ei şi-ar permite, la fel ca astăzi, toate acestea. Cum am menţionat şi în explicaţia anterioară, lucrurile nu stau deloc astfel, iar o introducere rapidă a externalităţilor negative în costul final ar duce la ceea ce în termeni economici se numeşte slumpflaţie (cuvând format din doi termeni: „slump”, care înseamnă a scădea brusc sau criză, dacă e utilizat ca substantiv, şi termenul „flaţie” care provine desigur de la „inflaţie”). Altfel spus, am avea o inflaţie, urmată de scăderea dramatică a consumului şi cel mai probabil de un dezastru economic urmat de foamete, mai ales în regiunile care sunt deja sărace, dar nu numai. Statisticile arată că astăzi, în urma inflaţiei provocată de către „Pactul verde european” şi amplificată de invazia Rusiei în Ucraina şi de sancţiunile care au decurs de acolo, 11% din populaţia Germaniei nu-şi permite să consume carne nici măcar la două zile, iar aici încă vorbim de cea mai dezvoltată şi mai robustă economie a Europei, chiar şi în contextul unui regres economic.

Ecologia are părţile ei bune, să nu fiu înţeles greşit, respectul faţă de mediu, reciclarea, reducerea treptată a supraconsumului şi protejarea resurselor trebuie realizate fără echivoc, însă ecologismul, adică militantismul agresiv susţinut de adevărate instituţii formate în spatele mişcărilor care militează pentru cauze pe care nici ei nu le înţeleg, nu face decât să se întoarcă asupra noastră. Spun asta deoarece crizele economice nu fac decât să genereze conflicte naţionale şi internaţionale, iar conflictele militare nu au fost niciodată bune nici pentru om şi nici pentru mediul înconjurător, iar scopul de a salva mediul şi a ucide omul, nu este nici el un ideal care să merite luat în calcul de un om întreg la minte, indiferent de maculatura doctrinară pe care o duce cu mândrie în spinare.

În al doilea rând, consider că este bine ca înainte de a milita pentru anumite cauze, să înţelegem extrem de bine repercusiunile pe care le au cerinţele noastre, chiar dacă ele par îmbrăcate într-o aură smerită şi verde, recitate sub un cer senin la marginea unui izvor cu apă limpede. Trebuie mereu să ne amintim că marile catastrofe s-au născut din bune intenţii, iar Marx cred că ne-ar da dreptate, însă când ai impresia că ajungi să stăpâneşti mecanismele istoriei şi când ai impresia că simplificarea mecanismelor sociale şi economice te îndrituiește să pretinzi că ai putea avea soluţii la problemele care ne afectează, deşi nu ai pregătirea necesară, nu e decât o iluzie provenită din vanitatea omului mic, dornic de a-şi găsi rostul în viaţă, om care se prinde cu disperare de orice curent idealist şi luptă orbeşte pentru sisteme pe care nu le înţelege câtuşi de puţin.

Ceea ce a încercat să facă lanţul german de magazine, cel puţin la nivel declarativ, este să atragă atenţia asupra costului real al produselor şi asupra daunelor pe care le provocăm prin consum excesiv, însă cred că este extrem de ipocrit ca o afacere care trăieşte din supraconsum să pretindă că luptă împotriva acestui fenomen, iar bănuiala mea este că ei vor să atragă atenţia exact asupra faptului că o bună parte a societăţii nici măcar nu şi-ar permite coşul minim de alimente, dacă ar trebui sa plătească externalităţile negative.

Indiferent de scopul real, experimentul lor este unul cât se poate de puternic şi cred că ar trebui să ne trezească la realitate şi abia apoi să ne hotărâm daca vrem cu adevărat, cum spunea Pascal Bruckner, să salvăm Pământul prin sacrificarea omului.

Reglajul mecanismelor economice trebuie lăsat pe seama celor care înţeleg economia şi mecanismele sale, indiferent de greşelile inerente care pot apărea în cadrul unei discipline sociale. Cum nu putem repara o centrală nucleară zbierând în stradă, tot așa, mecanismele sociale şi economice nu pot fi corectate cu urlete, crize de identitate, reacţii isterice şi alte soiuri de manifestări emoţionale scăpate de sub control şi utilizate de unele instituţii sau organizaţii pentru a-şi justifica scumpa existenţă, achitată în final tot din banii noştri. Ceea ce spun este că economia şi calculul economic trebuie să rămână reci şi pragmatice, indiferent de urletele din stradă, iar lumea ştiinţifică trebuie lăsată să caute soluţii reale, soluţii inovative pentru soluţionarea problemelor de mediu, fără a împinge omenirea spre o viaţă primitivă şi lipsită de ceea ce sutele de ani de dezvoltare au reuşit să clădească.

Sursa foto: https://www.chemistryviews.org

Referinţe:

1. https://www.rnd.de/politik/teure-lebensmittel-11-prozent-der-deutschen-koennen-sich-nicht-alle-zwei-tage-fleisch-oder-fisch-MZTTXQ43QZCBJL22YLYS35PRRY.html
2. https://www.rnd.de/panorama/preisschock-bei-penny-discounter-zeigt-in-experiment-wie-teuer-lebensmittel-eigentlich-sein-muessten-T7JQ265KRRP6XEOAPWTRZEX37M.html
3. https://www.rnd.de/wirtschaft/wahre-kosten-bei-penny-neun-teure-produkte-fuer-mehr-bewusstsein-oder-doch-nur-pr-gag-HEIHP3XF6FFMZNOFLKJVHXLJ4Q.html
4. Nicholas Georgescu-Roegen – Legea entropiei si procesul economic – Editura Politică, 1979
5. Pascal Bruckner- Fanaticii apocalipsei- Editura Trei, 2012

Sursa foto: https://www.chemistryviews.org