În vara acestui an, Muzeul Colecțiilor de Artă din București a găzduit o nouă expoziție a artistului român contemporan, Ștefan Câlția, denumită Obiecte grăitoare. Pentru organizarea și durarea acestei expoziții, Muzeul Colecțiilor de Artă a colaborat cu Fundația „Ștefan Câlția” și cu Galeria Posibilă, instituții culturale coordonate de Matei Câlția, fiul artistului. Conceptul curatorial al expoziției a aparținut doamnelor Liliana Chiriac și Alexandra Manole, cărora li s-a alăturat și arhitecta Irina Nemțeanu.
O expoziție cumva atipică, dat fiind faptul că lucrările de artă realizate în tehnici și tematici diferite: picturi, desene, colaje, cărți-obiect, în care temele predilecte au fost: familia, satul românesc (în speță satul Șona din Făgăraș) natura, credința; au fost expuse alături de diferite obiecte adunate de artist sau familia sa, găsite sau salvate, cum a fost cazul „Cristului fără mâini”, ce se regăseau în casa sau atelierul artistului, fiindu-i astfel martori tăcuți și sursă de inspirație grăitoare. Vizitatorul a putut face cunoștință cu întregul univers al artistului și astfel l-a putut cunoaște mai bine, percepându-i și opera într-o altă lumină. Pentru că nicio alăturare dintre lucrările artistice și obiectele ce le-au însoțit nu a fost întâmplătoare, ci între ele a existat o simbioză pe care vizitatorii, cu organ pentru artă și frumos, cu siguranță le-au înțeles și s-au bucurat.
La rândul său, albumul ce a fost realizat cu scopul de „a conserva” această expoziție, cu sprijinul neprecupețit al Editurii Curtea Veche Publishing, poate fi socotit o operă de artă în sine. Și aceasta deoarece realizatorii săi au reușit să conserve în paginile sale inclusiv atmosfera creată de-a lungul expoziției de către dialogul dintre obiecte și picturi.
Despre poezia pe care a născut-o acest dialog dintre picturi și obiecte a scris foarte frumos poeta Svetlana Cârstean, în prefața albumului:
„Dulapul înghite carafa de apă, tabloul ademenește pana, florile intră pe ușă și acolo rămîn, devin ușă, muzicantul cu părul alb cântă la toate instrumentele, peștele ajunge în ramă, dar acolo nu mai înoată, ci zboară, pîinea respiră sub stratul de culoare, dar noi nu o mai mîncăm, părinții călătoresc din fotografie-n fotografie pînă-n barca plină cu ierburi, barca aceea care le sfârșit ne trece Styxul pe toți, dealurile devin geografie onirică, peștele nu moare niciodată, peștele este viu oriunde l-ai pune, acum stă ochi în ochi cu Cristul salvat de pe cruce, lumina intră și iese de peste tot, e ubicuă, ea străpunge obiectele sau le învăluie, se lovește de materia , revine obsesiv în poveștile pictorului.”
În plus, albumul redă în scris și o serie de lămuriri aduce de artistul însuși, cu privire la o parte dintre obiectele expuse, lămuriri ce au fost anterior înregistrate în format audio – video, putând fi ascultate de vizitatori pe toată durata expoziției. Veți afla astfel o seamă de povești, care mai de care mai pitorești ce vă vor cuceri cu siguranță și vă vor face să-l iubiți și mai mult pe Ștefan Câlția.
Poate una dintre cele mai frumoase mărturii este aceea despre salvarea Cristului:
„Acesta este un fragment de troiță cu Iisus Hristos extraordinar de frumos, pe care l-am salvat dintr-o grămadă de lemne în care era pus. Dacă l-aș fi cerut, pentru că așa se întâmplă de obicei, nu mi l-ar fi dat. Lucram la o biserică din zona Bistrița Năsăud și când m-am dus să aduc niște lemne pentru foc, l-am găsit pus acolo printre lemne, mai deoparte. Probabil oamenilor le era chiar frică, nu le venea să-l bage pe foc dintr-o dată. Așteptau să se termine cumva cu el, în pământ și pleavă. Când l-am văzut, l-am luat și l-am împachetat în haine, l-am ascuns sub pat și l-am lăsat acolo. A stat două luni cât am lucrat și când am plecat, l-am luat cu mine.”
La fel de emoționate sunt și mărturiile despre pictura „Calea albă – ulei pe pânză – 2008”, despre prezența în expoziție a uneltelor de fierărie, a ansamblului „Taler și pește atârnat”, a fotografiilor cu pâinile de casă făcute chiar de mâinile artistului, a tablourilor cu pozele părinților pictorului și cele cu imaginile Regelui Mihai I și a seniorului Corneliu Coposu.
Doamna Liliana Chiriac, șef secție al Muzeul Colecțiilor de Artă, mărturisește în eseul domniei sale despre această expoziție, despre cum a înflorit ideea realizării acesteia:
„Astfel, povestea expoziției, lungă și plină de inspirație, începe în atelier. Situat într-o zonă încărcată de istorie, atelierul se află în imediata vecinătate a Muzeului Th. Pallady (Casa Melik care adăpostește Colecția Gheorghe și Serafina Răut), iar accesul la aceasta se face pe o alee plină de plante multicolore, de la mâna Maicii-Domnului la lăcrămioare și iasomie, care te îmbie cu miresmele lor. În interior, aproape nimic nu e așezat la întâmplare și totul pare să asculte legile tacite ale unei lumi guvernate de inspirația și imaginația lui Ștefan Câlția și a familiei sale. Atelierul, proiectat de soția artistului, arhitectul Livia Câlția, este laboratorul unde acesta își creează capodoperele, unde domnește liniștea și totodată bucuria sufletească.”
Despre atmosfera deosebită din atelierul artistului vorbește foarte grăitor și criticul și istoricul literar Dan C. Mihăilescu:
„Totul vorbește aici despre buna severitate a rânduielii creștine. Despre autoritate, ierarhie, duhovnicie, hărnicie și dărnicie. În cultul părinților și al tradiției, despre har, credință, muncă și nădejde. Despre cuprinsul transilvan și lumea vieneză, într-un dulce amestec de reverie și pragmatism, de paseism și acută angajare în prezent.”
La rândul său, Alexandra Manole, curator al Galeriei Posibile, ne vorbește despre latura grăitoare a obiectelor, atât din punct de vedere „obiectiv”, cât și din perspectivă „subiectivă”. Obiectiv vorbind, adică conform dicționarului francez Littre, cuvântul „obiect” este definit ca „tot ce este cauza sau subiectul unei pasiuni; figurativ și cel mai des utilizat – obiectul iubit”. Definiția de dicționar este transpusă în viață, subiectivizată, de însăși mărturia artistului:
„Eu nu doar că simt nevoia să fiu înconjurat de ele, nu mă pot despărți de ele. Obiectele fac parte din viața mea. Le adun, le văd, îmi place să le simt, să le mut dintr-o parte în alta, să capete diferite roluri, de la unul pur decorativ, până la o stare de folosință – șterg cu pana și o pun la loc.”
Albumul se încheie cu o succintă biografie a artistului, precum și o serie de mulțumiri adresate de Matei Câlția, fiul artistului și coordonator al Fundației „Ștefan Câlția” și al Galeriei Posibile, tuturor colaboratorilor ce au contribuit la realizarea expoziției și ulterior a albumului.
Editura: Curtea Veche Publishing
Anul apariției: 2017
Nr. de pagini: 108
ISBN: 9786064400086
