Camuflaj – un spectacol și mai multe perspective

Timp de oră personajele aproape că nu se mișcă, stau pe scaune și dialoghează. Bărbatul și femeia – depersonalizarea prin lipsa numelor e cheie de descifrare a întregului construct – transformă adesea dialogul în mici monologuri prin intermediul cărora fie își limpezesc idei și situații, fie (își) răspund unor întrebări venite de nicăieri, pe neașteptate care îi pun în fața unor situații de un absurd răvășitor. Timp de o oră spectatorul este forțat să urmărească unul din cele mai fine schimburi de replici și obligat să se poziționeze de partea ei sau a lui. Fiind obișnuită cu dilemele și exercițiul găsirii a cât mai multor răspunsuri/soluții pentru acestea, n-am căzut în capcana partizanatului cu ea sau cu el, ci am încercat să înțeleg cât mai bine felul cum gândește fiecare și, în mod special, cum se raportează la situația în sine, care e de un absurd copleșitor: în Ungaria anului 1941 tocmai intrase în vigoare cea de-a treia lege evreiască, ceea ce punea în mare dificultate viitorul familiilor mixte. Fiindcă lucrurile nu sunt niciodată simple și mai ales în timp de război, cei doi se află într-un adăpost antiaerian, un subsol ce-i forțează să-și limiteze acțiunile la cele de bază și care le limitează serios libertatea de mișcare. Camuflajul era dat, prin lege, pe ore diferite pentru zone diferite din Budapesta, ceea ce accentuează și mai mult nota de absurd și face aproape imposibilă planificarea unor drumuri (de aprovizionare sau de orice altă natură) dintr-o parte în alta a orașului. György Spiró, scriitorul maghiar multipremiat și cu o carieră universitară apreciabilă, a dat textului o încărcătură suplimentară, adăugând detaliilor de ordin politic pe cele de ordin strict personal: cât de mult ne afectează deciziile politice și care sunt efectele acestora pe timp îndelungat. Vlad Massaci, regizorul spectacolului Camuflaj, intrat în repertoriul Teatrului Maghiar de Stat Cluj în aprilie a.c., a ținut cont de toate aceste detalii și a descompus la nivel de personaj fiecare plan al textului.

credit foto Biró István

Spre deosebire de decorul de la Adio, domnule Haffmann de Jean-Philippe Daguerre, spectacolul regizat de Felix Alexa și intrat în repertoriul TNB din vara lui 2021, unde subsolul/pivnița casei ocupă o mică parte din scenă, pentru că acțiunea are loc și în alte locuri din casă, în Camuflaj nu există decât o singură încăpere, cu pereții de beton nefinisat, în mijlocul căreia tronează o masă cu două scaune. În afară de ceasul absolut necesar pentru cei doi să știe când pot ieși să-și vadă de treburi, nu există niciun element decorativ. Scenografia Mariei Miu este sugestivă și prin felul cum se joacă cu unghiurile, colțurile întunecoase unde tot ai impresia că stă cineva la pândă. Bărbatul (Áron Dimény) și Femeia (Éva Imre) intră într-un joc de argumente generate de absurdul noii legi evreiești, demn de un manual de dezbateri academice. Lipsit de agresivitate evidentă și de vulgaritate – ambele folosite mult prea des astăzi în confruntările publice – dialogul presărat cu tăceri, stupefacții, revolte și alte câteva lucruri ce țin de construcția piesei îl obligă pe spectator să se centreze pe drama familiei, una despre care și astăzi ni se pare de un absurd revoltător. Femeii, ariană (ca să ne exprimăm în termenii legii), inițial i se pare ridicolă soluția propusă de bărbat, pentru ca după aceea, trecând prin etapa revoltei, să înceapă să se joace cu ideea căsătoriei cu altcineva, doar pentru a-și salva fiica. Celor care n-au trecut prin război sau care nu știu cum e să trăiască cu stigmatul originii etnice evreității în cazul de față) le va fi destul de greu să accepte că astfel de situații s-au întâmplat, au fost reale și s-au soldat adesea cu drame insurmontabile (fiica celor doi are descendență evreiască, deci poate suporta efectele legii). Pe alocuri, situația poate fi comparabilă cu cea a familiilor de berlinezi, cu membrii despărțiți peste noapte de ridicarea Zidului Berlinului.

credit foto Biró István

În a doua parte a spectacolului intră în scenă/joc al treilea (intenționat fac o trimitere la existențialism, pentru cunoscători) care destabilizează cuplul dar, în același timp, forțează decizia finală. Plecarea ei devine act ritualic, iar abandonul bărbatului trimite la sacrificiul suprem, dintr-o iubire desvârșită de o decizie pe cât de (i)rațională, pe atât de necesară. De asemenea, al treilea – Prietenul – are rolul de a dinamiza acțiunea. Interpretat de Zsolt Bogdán, Prietenul detensionează situația, mută accentul pe relația strict personală a femeii cu acesta – dacă va fi posibilă, ce se va întâmpla cu fiica ei etc. Construcția de rol realizată de Zsolt Bogdán așază personajul la limita dintre detestare și admirație, de aici și ușoara perplexitate a celor din sală, care nu știu dacă să râdă de comicul de situație creat de apariția Prietenului în scenă sau să-l deteste pentru felul cum profită de tragedia cuplului. Spiró se folosește de prejudecățile și stereotipurile puse în circulație când vine vorba despre evrei, pentru că prietenul cere o sumă de bani pentru a deveni soțul femeii. Massaci construiește excelent această parte a doua a spectacolului, într-o opoziție perfectă cu prima parte; după reflecția absolut necesară pentru o bună înțelegere a soluției propusă de Bărbat, urmează umorul și persiflarea care ajută la abordarea pragmatică a situației: ceva trebuie făcut și cât mai repede, pentru că altfel va avea de suferit fiica celor doi.

credit foto Biró István

Vlad Massaci a ales din trupa Maghiarului clujean trei actori excelenți: Éva Imre e cea mai tânără dintre cei trei, dar are în portofoliu roluri foarte importante, grele, care justifică perfect alegerea pentru distribuția din Camuflare, unde face un rol de o finețe greu de egalat pe alocuri. Excelentă construcția relației cu Áron Dimény, pe care l-am descoperit cu rolul din Născut pentru niciodată (regia Gábor Tompa) și de atunci încoace îl urmăresc cu o curiozitate nedisimulată. În Camuflaj aduce la scenă un bărbat dominat de situație, care îmbătrânește sub ochii celor din sală, dar care nu-și pierde uzul rațiunii, chiar dacă pentru asta plătește cu o durere care-l dărâmă pe interior. Mulți l-ar declara la final marele învins, în realitate el și-a impus decizia, iar salvarea celor două femei este în întregime victoria lui. Ce dovadă de iubire din partea unui bărbat evreu căsătorit cu o femeie care nu e evreică decât trimiterea lor în exil, fiind perfect conștient că există posibilitatea de a nu le mai vedea niciodată! Ce sacrificiu lipsit de orice beneficiu personal, în afara celei a conștiinței împăcată cu ideea că a făcut tot ce e posibil pentru salvarea celor mai dragi ființe. Zsolt Bogdán își dovedește clasa cu acest nou rol, reușind să pună accente acolo puțini s-ar gândi că ar trebui.

credit foto Biró István

Un spectacol care m-a făcut să mă gândesc de ce nu putem vedea pe scenele din București astfel de spectacole, pentru că drame asemănătoare cu cele din Camuflaj sunt posibile și astăzi, iar vina de a fi evreu sau evreică este și astăzi motiv de conflicte. Vlad Massaci a descoperit textul acum mulți ani și e de admirat tenacitatea, dar mai ales faptul că a ales să monteze spectacolul pe una din scenele care a dat lumii teatrale românești de-alungul timpul spectacole de referință. Camuflaj este nu doar acțiunea de a ascunde în adăposturile antiaeriene, ci și nevoia unor persoane de a-și ascunde adevărata identitate, din motive ce țin de securitatea personală. Vlad Massaci a reușit să pună în evidență ambele situații și s-a folosit de textul lui György Spiró pentru a readuce în atenția spectatorilor ideea de consecință a propriilor acțiuni, efectele pe termen lung ale unor acțiuni ce adesea nu pot fi îndepărtate.

Camuflare – Teatrul Maghiar de Stat Cluj