De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei. O analiză

Daron Acemoglu este profesor de economie la Massachusetts Institute of Technology și, în 2005, primea Medalia John Bates Clark, fiind printre cei care și-au adus o contribuție semnificativă la gândirea și cunoașterea economică. James A. Robinson este politolog și economist, profesor de studii privind conflictele globale la University of Chicago. Mai mult, cei doi, alături de Simon Johnson, au câștigat Premiul Nobel pentru Economie în 2024.

Daron Acemoglu și James A. Robinson publicau, în 2012, lucrarea Why Nations Fail. The Origins of power, prosperity and poverty, tradusă în limba română de Anca Simitopol la Editura Litera, în colecția Kronika. În analiza de față, îmi propun o reliefare a elementelor istorice și economice din carte care se constituie în mecanisme aplicabile societăților și statelor contemporane, chiar dacă ele sunt descrise și explicate prin intermediul evenimentelor din trecut.

Lucrarea de față, îndrăznesc să spun, că este un demers inedit, din perspectiva completării și omogenizării perfecte a istoriei sociale, culturale, politice cu cea economică, tocmai pentru că fiecare autor își are propria sa contribuție, dar ele reușesc să ofere un tablou general pentru a-l face pe cititor să înțeleagă nefragmentat realitățile istorice din secolele trecute. Pe de altă parte, deși cronologia este firul roșu al volumului, autorii depășesc bariera rigidității axei cronologice și pătrund în esența lucrurilor, făcând legături chiar peste timp și spații istorice sau geografice. Cartea este o analiză a trecutului, însă perspectiva este aceea de a servi pentru înțelegerea lumii de azi și de a deveni chiar un instrument pentru cei care pot corecta anumite aspecte deficitare din propriile state sau economii. Astfel, încă din prefață, se conturează scopul clar al celor doi profesori:

această carte abordează subiectul diferențelor enorme de venit și de standard de viață care separă țările bogate ale lumii, ca Statele Unite, Marea Britanie și Germania, de cele sărace, precum țările din Africa Subsahariană, America Centrală și Asia de Sud.

Contextualizarea este esențială. Cartea era finisată în perioada desfășurării a ceea ce a fost numită „Primăvara arabă”, eveniment declanșat tocmai din nefuncționarea mecanismelor analizate de cei doi. De atunci au trecut paisprezece ani, economiile și statele au suferit multe alte schimbări, iar volumul de față reușește, într-o manieră parcă intuitivă, să facă referire și la acestea.

De ce eșuează națiunile? este titlul cărții, dar și întrebarea principală la care aceasta răspunde. În primul rând, este necesar a înțelege că autorii identifică două tipuri principale de economii pe care societățile se construiesc: modelul economiei extractive și modelul economiei incluzive. Grosso modo, se apreciază că modelul economiei extractive a dus de-a lungul timpului la eșec financiar, decădere politică și socială. Cu toate acestea, paradoxal, rămâne modelul economic preferat de multe state, pentru că este mai accesibil, oferă iluzia unei prosperități rapide, dar s-a dovedit a fi cu adevărat falimentar sau nefuncțional pe termen lung. Întorcându-mă la întrebarea de mai sus, câteva răspunsuri oferite în carte sunt:

a. Motivul cel mai întâlnit din cauza căruia națiunile eșuează astăzi este că au instituții extractive. Exemplul relevant în acest sens este Zimbabwe. Acest stat a cunoscut o descendență economică din momentul obținerii independenței (1980) și până în 2008. Statisticile falsificate furnizau date economice încurajatoare, dar realitatea era complet diferită. Primul sistem care cedează este cel medical. Consecința imediată a fost o epidemie de holeră greu de controlat și mai greu de tratat. Ulterior, celelalte sisteme s-au prăbușit. La începutul anului 2009, datele statistice internaționale relevau rata șomajului în Zimbabwe de 94%. Acest dezastru nu a fost produs într-o zi, ci a fost rezultatul a decenii întregi de dictatură, în care liderul Mugabe a susținut corupția, exploatarea resurselor unilateral și în interesul unui grup restrâns de persoane. Datele economice au putut fi manipulate, realitatea nu.

b. Națiunile eșuează astăzi pentru că instituțiile lor economice extractive nu creează stimulentele de care au nevoie oamenii ca să economisească, să investească și să facă inovații. Acest mecanism este întâlnit cu precădere în state precum Argentina, Columbia, Egipt, dar și în altele fără îndoială. Mai precis, sectorul economic este strâns legat de sfera politică. În aceste spații, s-a putut observa că politicienii s-au temut de activitate economică independentă dintr-un singur motiv: pericolul de a fi răsturnați de la putere sau de a pierde monopolul pe piața principală. Inițiativele economice private au fost sufocate de la faza de proiect. Principala problemă, dincolo de consecințele economice foarte grave, este aceea a pericolului distrugerii complete a statului, a siguranței sanitare a populației și la totalul eșec al unei posibilități de evoluție.

c. Un alt motiv pentru care națiunile eșuează astăzi este acela că statele lor eșuează. Aminteam mai sus că sfera economică este strâns legată de cea politică, și invers. Un regim politic ajuns la putere și bazat exclusiv pe modelul economic extractiv se teme de orice altă inițiativă economică necunoscută sau aparent periculoasă. Exemplul extrem de relevant în acest caz este statul Sierra Leone, care în 1991 se putea declara un stat eșuat. Regele se concentrase pe crearea unor instituții economice extractive pentru a-și consolida puterea și a extrage rezultatele producției realizate de restul societății. Sunt anulate drepturile de proprietate printr-o legislație incertă, legile devin ambigue la nivel instituțional, iar la nivel practic nu se aplică, dispare centralizarea statală și, mai mult, între 1991 și 2001 s-a desfășurat un război civil sângeros care a distrus complet statul. Cazul Sierra Leone nu este izolat. Africa, Asia și alte state din America de Sud au traversat perioade asemănătoare. Același an 1991, în Argentina, Menem a introdus un artificiu economic cu urmări dezastruoase: a legat pesoul argentinian de dolarul american. Un peso era egal cu un dolar, prin lege. Cetățenii au fost convinși să se adapteze noii realități și să-și deschidă conturi bancare în dolari. Soluția și încercarea de a salva economia se dovedea din ce în ce mai nesustenabilă. Nu a durat mult și, în 2001, guvernul a înghețat toate conturile bancare, inițial pentru 90 de zile. Situația nu putea ține la nesfârșit și s-a produs reconversia, care a dus la devalorizare: 1 dolar era egal cu 4 peso. Conturile în dolari au fost transformate forțat de stat în conturi în peso. Consecințele au fost dezastruoase: o persoană care avusese 1000 de dolari economisiți s-a văzut deodată cu numai 250 de dolari. Guvernul expropriase trei sferturi din economiile oamenilor.

Un caz aproape similar a fost cel al Coreei de Nord, o dictatură comunistă feroce, care în 2009, a implementat o așa-zisă reformă monetară. Rolul principal l-a jucat din nou statul, principalul interesat în toată această schimbare. Guvernul nord-coreean a decis să taie două zerouri din monedă. Banii vechi au putut fi schimbați doar o săptămână, dar nu mai mult de 100 000 de woni. Consecința imediată a fost anularea unei mari părți din economiile oamenilor. Băncile toate erau ale statului și s-au folosit de bani așa cum au dorit. Menținerea sărăciei populației însemna pentru regimul de la Phenian păstrarea intactă a dictaturii și a opresiunii. Fără bani oamenii nu aveau putere, resurse, deci rămâneau obedienți și înfricoșați, ceea ce își și dorea puterea.

Însă la antipodul cazurilor analizate mai sus, se află statul Botswana, care după obținerea independenței a dezvoltat rapid instituții economice și politice incluzive. Efectele s-au văzut mai ales în sfera politicului: o țară democrată, alegeri libere, nu a trecut niciodată printr-un război civil, nici nu a cunoscut intervenții militare. Legislația economică s-a bazat pe respectarea dreptului fundamental la proprietate privată și a încurajat inițiativele economice private și concurențiale, transparența economică. Drumul Botswanei până la acest succes a fost unul lung și plin de greutăți, dar a înțeles că obținerea independenței era un punct zero pe care nu trebuia să îl rateze. Teoria economiei incluzive care duce la prosperitate este dovedită, iar acest caz nu este singular.

Astfel, se impune clarificarea conținutului celor două modele economice: cel incluziv și cel extractiv.

a. Instituțiile economice incluzive – impun respectarea drepturilor de proprietate, creează egalitate de șanse și încurajează investițiile în noi tehnologii și competențe.

b. Instituțiile economice extractive – sunt legate de instituțiile politice extractive care concentrează puterea în mâinile unui grup restrâns ce va fi apoi stimulat să mențină și să dezvolte instituțiile economice extractive în beneficiul său.

Aceste diferențe majore au influențat pozitiv sau negativ, în funcție de caz, traiectoria statelor lumii care au aderat la unul sau la celălalt. La mijlocul acestei clarificări se află astăzi China. Un model economic paradoxal. O dictatură comunistă care, prudent și controlat, a permis existența unor companii private. Dacă butonul roșu se aprinde pe biroul directorului companiei, fie ea și privată, este o intervenție din partea regimului și chestiunea trebuie rezolvată conform indicațiilor. Predominant a rămas modelul extractiv, dar nu se poate nega și existența unor trăsături economice incluzive, intrinsece celor extractive. Adoptarea tehnologiei se face controlat, gradual. Dreptul la proprietate este încă discutabil, îmbogățirea excesivă este urmărită și sancționată acolo unde intervine teama de a pierde controlul, iar firmele cu cele mai mari profituri rămân cele susținute de stat. Deși a existat speranța că va veni și momentul trecerii la un model politic democratic, aceasta s-a spulberat, mai ales în prezent când controlul statului a devenit și mai accentuat în mass-media, internet și tot ce înseamnă modalități de comunicare cu exteriorul.

Construcția unui model economic incluziv s-a realizat de-a lungul istoriei prin revoluții și schimbări la nivelul formelor de guvernământ. Autorii detaliază și analizează exemplul Revoluției Glorioase din Anglia anului 1688 și Revoluția Franceză din 1789, ambele având în comun răsturnarea monarhiilor absolutiste și introducerea monarhiei constituționale, chiar dacă traiectoria Franței a fost mai sinuoasă. În aceeași perioadă, Europa de Est își consolida monarhiile absolutiste sau conducerile politice din această sferă, regii sau împărații fiind reticenți la orice formă de schimbare, mai ales la adoptarea noii tehnologii adusă de Revoluția Industrială. Asemenea statelor amintite mai sus, și în acest caz se dorea menținerea monopolului economic și politic, iar diferențele sunt evidente inclusiv în societățile contemporane.

În concluzie, De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei evidențiază faptul că succesul sau eșecul unei națiuni depinde în mod esențial de instituțiile sale politice și economice. Statele care dezvoltă instituții incluzive, bazate pe respectarea proprietății, libertate economică și participare politică, pot atinge prosperitatea și stabilitatea. În schimb, instituțiile extractive concentrează puterea și resursele în mâinile unui grup restrâns, ceea ce conduce, în timp, la sărăcie, instabilitate și declin. Prin exemplele istorice analizate, autorii demonstrează că trecutul explică în mare măsură diferențele dintre societățile contemporane și direcția în care acestea evoluează.

De ce eșuează națiunile. Originile puterii, ale prosperității și ale sărăciei de Daron Acemoglu și James A. Robinson