Singuri, liberi, conflictuali. Nietzsche biolog.

Cartea despre care voi vorbi în rândurile de mai jos, „Sensul existenței umane” de Edward O. Wilson, e mai plină de citate decât o carte clasică de înțelepciune. E scurtă, densă și copleșitoare. E un fel de chintesență a gândirii unuia dintre cei mai populari și mai traduși biologi, recunoscut ca părinte al sociobiologiei și al biodiversității, precursor al psihologiei evoluționiste. E o carte care te scutură bine și te pune pe gânduri, semănând, ca forță și curaj, cu plachetele lui Nietzsche. Chiar dacă este opera unui om de știință, ea atinge toate domeniile vieții, fiind la fel de profundă ca o carte de filosofie: apariția omului, sensul omului, locul lui pe planetă și în Univers. Pentru a vă stârni pofta să citiți cartea lui Wilson, iată ce metaforă superbă a fragilității folosește un biolog:

„În raport cu Universul, Pământul este ca al doilea segment din antena stângă a unei afide așezate pe o petală de floare într-o grădină din Teaneck New Jersey timp de câteva ore în după-amiaza zilei de azi.”

Un nou Iluminism

Filosofii ar avea foarte mult de învățat de la oamenii de știință de azi, spune Wilson, iar prin uniunea dintre disciplinele umaniste, creative și cele științifice, exacte, s-ar putea descătușa cu adevărat puterea creatoare a umanității. Abia știința de astăzi, dublată de forța disciplinelor umaniste, ar putea îndeplini idealurile de cunoaștere absolută, pe cont propriu, ale Iluminismului. Împlinirea acelui imperiu al omului de care vorbea acum patru secole Francis Bacon.

„Dar ce are de-a face creșterea explozivă a cunoașterii științifice cu disciplinele umaniste? Totul. […] Suntem o specie deosebită, poate chiar specia aleasă, dacă doriți, dar disciplinele umaniste nu pot singure să explice de ce. […] Primul Iluminism s-a afirmat cu patru secole în urmă, când știința și disciplinele umaniste erau încă destul de elementare pentru ca simbioza lor să pară posibilă. […] Stă în puterea disciplinelor umaniste și a artelor serioase din cadrul lor să exprime existența noastră în modalități care să împlinească în sfârșit visele Iluminismului.”

Întrebat ce ar alege un extraterestru care ar vrea în înțeleagă ființa umană între o carte de știință și una umanistă, Wilson pariază că ar alege-o pe cea de-a doua. Ea redă condiția umană, știința ar trebui să fie la fel și pentru extraterestru. Iar referitor la tematicile fierbinți, privind tot felul de intervenții în natura umană, precum interfețe om-mașină sau alte alterări ale omului pentru a face față concurenței cu mașinile inteligente, biologul Wilson declară destul de optimist că oamenii vor fi conservatori și vor alege să prezerve natura biologică umană așa cum o știm, cu un minim de intervenții.

Esența omului: conflictul

Esența conflictuală a omului pare mai degrabă o afirmație care să țină de domeniul filosofiei. Oare ce ar putea spune un biolog mai mult decât un psiholog despre conflictele noastre interioare, reliefate atât de bine în literatură? Răspunsul lui Wilson este următorul: selecția individuală și selecția de grup. Mai precis, omul de astăzi este rezultatul unei duble presiuni a selecției naturale, una individuală, care a încurajat egoismul sau viciul, cum mai zice Wilson, folosind termeni proprii moralei, alta de grup, care a încurajat altruismul, virtutea. Individul mai egoist a avut mai multe șanse de a-și transmite genele mai departe în interiorul grupului, dar grupurile care au cooperat mai bine și au fost formate din indivizi mai altruiști s-au impus în fața grupurilor dezbinate de conflictele interioare.

„Acest conflict etern nu este o încercare trimisă de Dumnezeu omenirii. Nu este nici o mașinațiune a Satanei. Ci doar felul în care s-au întâmplat lucrurile. Conflictul este pesemne singura cale din Univers pe care inteligența și organizarea socială la nivel uman o pot adopta. Până la urmă vom găsi o cale de a trăi cu tumultul nostru înnăscut, ba poate ne va face chiar plăcere să-l privim ca pe sursa noastră primară de creativitate.”

Singuri și liberi în Univers

Iată cum rezumă biologul Wilson apariția omului:

„Omenirea a apărut ca un accident al evoluției, un produs al mutațiilor întâmplătoare și al selecției naturale. […] Am fi putut lesne rămâne doar un australopitec cu un creier de mărimea celui al maimuței, care adună fructe și prinde pește, dispărând apoi asemeni altor australopiteci.”

Omul e unic, da. O combinație unică de inteligență, socializare, conștiință de sine și liber arbitru ne-a adus unde suntem azi. Și furnicile sunt sociale, poate chiar mai sociale decât omul, dar ele o fac din instinct. Din punct de vedere moral, nu am avea absolut nimic de învățat de la furnici. Doar omul, sfâșiat de conflicte interioare, e singurul care a împăcat libertatea individuală cu socializarea altruistă și a putut construi conduite morale și societăți avansate din punct de vedere tehnologic.

În ceea ce privește religia, biologul Wilson vede ființa umană ca fiind esențial singură. Nu există niciun Creator deasupra noastră, fapt care poate speria, dar ne arată cât de liberi suntem. Chiar dacă îi recunoaște religiei puterea de a aduce oamenii împreună, Wilson îi reproșează atât ceva din esența ei, care ține de miturile creației, dar mai ales încurajarea spiritului tribal. Și nu numai religiei, ci tuturor ideologiilor care nu fac altceva decât ca o parte dintre oameni să se folosească de credința celorlalți și să profite astfel.

„Liderii noștri religioși, politici și de afaceri acceptă în cea mai mare parte explicațiile supranaturale ale existenței umane. Chiar dacă unii sunt sceptici în sine lor, prea puțin sunt interesați să se opună liderilor religioși și să agite în mod inutil populația care le asigură puterea și privilegiile.”

Sensul omului

Voi încheia cronica de față cu niște idei de la începutul cărții. Are existența umană un sens? Dacă prin sens se înțelege un scop, atunci răspunsul este clar: nu. Omul nu are un scop, nu a apărut pentru a împlini ceva anume. Dar dacă prin sens înțelegem faptul că omul merge hotărât pe drumul lui și își îndeplinește potențialul, atunci, da, omul are un sens în Univers. Iar omul e singura ființă capabilă de-a înțelege omul și natura. Nu doar natura umană, ci și natura dimprejur. Cum zicea Socrate, părintele filosofiei: „Cunoaște-te pe tine însuți!” Dar și tot ceea ce există în afara omului, ar adăuga Wilson.

„Omenirea s-a ivit, în cursul evoluției, de la sine, ca urmare a unei serii de evenimente cumulate. Nu suntem predestinați să atingem vreun țel și n-avem de răspuns în fața nici unei forțe în afară de a noastră proprie. Nu înțelepciunea bazată pe pietate ne va salva, ci doar cea bazată pe înțelegerea noastră de către noi înșine. Din cer nu va veni nicio izbăvire și nici o a doua șansă. N-avem decât o singură planetă și un singur sens de descoperit. Pentru a face acest pas în călătoria noastră, pentru a înțelege condiția umană, avem nevoie de o definiție mult mai largă a istoriei decât cea folosită de obicei.”

Edward O. Wilson – Sensul existenței umane