Cum era de așteptat, a început școala și s-au înmulțit știrile cu și despre școli, experții în educație se bat în idei și vizibilitate, iar canalele de știri au mutat în prime time ceea ce (cred jurnaliștii) că are legătură cu educație formală. Urmele acestui interes pe cât de intempestiv, pe atât de coroziv, găsim, cum altfel, și pe rețelele sociale, dar, ce să vezi, și în revistele culturale. Ce ne-a luat ochii găsiți aici.
***
Am pierdut umanitatea pe drumul spre școală?
Eu asta am înțeles din articolul lui Horia Corcheș. O succesiune de idei, care nu se leagă nici dacă am fir roșu la-îndemână. Ce-o fi căutând Cartea lui Eli între bugete, tristeți de cadre didactice și vacanțele exotice pe care unii nu le-au avut, nu știu, deși am citit articolul de două ori. În final, nimic despre carte, nimic despre Eli, ci doar un îndemn (tovărășesc?):
„Așadar, la începutul acestui an școlar, să ne amintim că educația nu este doar despre manuale și note, ci și despre construirea de relații, despre dezvoltarea empatiei și oferirea de sprijin. Să ne străduim să fim buni colegi, prieteni și mentori pentru ceilalți. Să oferim un umăr pe care să plîngem și o mînă pe care să o întindem pentru a ajuta. Împreună, putem face diferența în viețile noastre și în lumea din jurul nostru. Sub semnul cuvintelor din „cartea sfîntă” a educației, rostesc și eu îndemnul: Să înceapă școala!”
(Horia Corcheș, Să înceapă școala, Dilema Veche nr. 1014 din 14 septembrie – 20 septembrie 2023)
*
Și, totuși, ce-a cântat Fazil Say pe scena Ateneului Român?
Din cronica lui Bogdan Tănase pentru Observator Cultural, aflăm că:
„Fazil Say este unul dintre marii pianiști ai lumii contemporane, prin creativitatea & ingeniozitatea cu care face din pian o prelungirea propriei identități, de om al Orientului și al Occidentului, al limitei care eliberează, ca în definiția peratologică a unei libertăți pe care puțini o știu și o gestionează cum trebuie. E un histrion al pianului, clape manipulate liric și corzi ciupite nemilos, sado-maso. E un artist cu prezență scenică și cu postură muzicală. Adică are un ethos, ca să poată transmite, cu adevărat, un logos și să trezească un pathos în spectatori. Din tot programul, cel mai mult mi-au plăcut, firește, compozițiile lui proprii, în special Black Earth. Cântate cum au fost scrise, cu chinul noir și spleen-ul Hoinarului baudelairian din zorii Modernității, cu melancolia jazzy a orientalului în dimineți pamukiene cu ceață deasupra Bosforului. Când tăcere, când ecouri de pointilism impresionist al durerii. Nu ai cum să nu rezonezi cu un asemenea pianist care ne spune povestea muzicală a ascunderii, a retractilității defetiste & dar și a curajului nebunesc de a confrunta o Istorie adeseori injustă.”
(Bogdan Tănase, Trei pianiști, trei stele ale Carului Mare deasupra cerului estic, Observator cultural nr. 1174)
În pasajul anterior, m-am încurcat în paiete, doamne și „ultra-snobilimea tipică de festival”. Ce să zic, fin observator autorul cronicii, dar cred că a greșit rubrica.
*
Revenim la școală, școala nostalgicilor
În România Literară, nr. 36/2023 dăm peste articolul scris de Alexandra Florina Mănescu, intitulat „România literară” și școala. Citindu-l, am aflat că:
O pondere substanțială, de ordinul milioanelor, deține și tineretul studios în masa de cititori ai literaturii și presei literare. Acest aspect deloc neglijabil, ca și adevărul că din școală se formează și se fortifică gustul literar, justifică solicitările slujitorilor școlii și ale învățăceilor în direcția dezbaterii problemelor legate de studierea literaturii și limbii în învățământul de cultură generală și superior. Satisfăcuți legitim de unele incontestabile realizări obținute în ultimii ani pe acest tărîm (de pildă suita de articole consacrate manualelor de literatură din liceu apărute în «Gazeta literară») sunt consemnabile și vizibile subaprecierile ale unor publicații cultural-artistice. De modul în care elevii reacționează și se simt atrași încă de pe băncile liceului de o scriere literară, de o publicație de profil depinde calitatea receptivității viitorului cititor matur de literatură. Ca să parafrazez adagiul unui muzicolog, «soarta literaturii se hotărăște în școală».
Brrr, mi se face brusc dor de fugă. Vouă nu, când dați peste expresii precum „calitatea receptivității viitorului cititor matur de literatură”?
credit foto – Consilierul de lectură
*
Să se primească, zic, numai să se hotărască ce e…
Dintr-o postare pe Facebook aflăm că Marius Chivu și-a dorit (și l-a și luat) „primul meu premiu pentru proză”. „Vinovații” pentru așa ispravă sunt cei de la Revista Ateneu. În nr 647-648 al revistei de cultură care apare la Bacău, găsim și motivația acordării premiului:
„Fiindcă acest album nu e un simplu jurnal de călătorie, ci, mai presus de toate, o splendidă carte de proză, condimentată cu observații subtile, reflecții profunde oi savuroase comentarii (auto)ironice, menite a transforma o experiență trăită într-o experiență împărtășită. Cine parcurge paginile cărții ia parte, alături de autor, la tot ceea ce el a trăit cu ocazia acestei călătorii, care nu trebuie înțeleasă ca o simplă deplasare într-un spațiu exotic, cât mai ales ca o întoarcere către sine.” (Adrian Jicu, Călătorii reale, călătorii imaginare)
Dacă tot a început școala, să vină și premiile, nu-i așa?
Îl credem pe cuvânt pe Adrian Jicu, dar cum rămâne cu M.C.? Îi citim jurnalul cu ochi (de) critic, sau îi luăm albumul și ne uităm la poze cu jind și invidie?
foto de pe pagina de Facebook Marius Chivu
*
Cu istoria cum rămâne, o repetăm sau o aruncăm la coș?
De departe, premiul cu coroniță pentru cea mai gonflată afirmație a săptămânii îi aparține lui Radu Vancu. Invitatul Dariei Ghiu în cadrul emisiunii Orașul vorbește (din 14 septembrie 2023), acesta declară, fără echivoc:
„Aș reduce fără remușcări numărul scriitorilor clasici din manuale, aș introduce mult mai mulți autori contemporani și sunt sigur că ecosistemul nostru literar ar arăta cu totul altfel.”
Tot Vancu ne dă de înțeles că ar fi bine să avem un scop comun:
„Scopul nostru central ar trebui să fie să creștem cititori. Nu poți crește cititori decât îndrăgostindu-i de literatură și nu îi poți îndrăgosti decât cu scriitori contemporani.”
Ce să zic, dacă veșnicia s-a născut la sat, vorba poetului, atunci cititor adevărat e doar cel care citește literatură contemporană! Cum spuneam, premiu cu coroniță pentru cea mai cea afirmație a săptămânii.
*Orașul vorbește este o emisiune care face parte din grila canalului Radio România Cultural.
