Să nu-ți faci prea multe speranțe – Paul Newman și viața sa de om obișnuit

Memoriile și jurnalele au un raft special în librăriile serioase, semn că sunt căutate de cititori. De asemenea, sunt edituri mari care au colecții dedicate acestui tip de apariție editoriale. Unele scrise de cei cărora le aparțin, altele scrise cu ajutorul unui ghostwriter, de a cărui talent literar depinde și cât de bine e vândut volumul în cauză. La moartea reginei Elisabeth a II-a, foarte mulți cititori așteptau să apară memoriile ei sau ale membrilor familiei. Cele care au fost foarte bine vândute aparțin, deloc întâmplător, fiului renegat al regelui Charles, prințul Harry. Cu un titlu gândit de specialiștii în marketing special ca să vândă – Rezervă – cartea s-a vândut în milioane de exemplare încă din primele săptămâni, semn că apetitul pentru scandal și picanterii a fost intens cultivat de tabloide și canalele de televiziune comerciale în ultimii 30 de ani, cel puțin. Nu știu câți dintre cititorii acestui volum și-au pus problema calității literare în sine a memoriilor prințului Harry, după cum nu știu câți dintre cei care au citit-o au regretat achiziția făcută. Ce știu sigur, în schimb, este faptul că am făcut dintotdeauna deosebire între jurnalele și memoriile oamenilor politici, scrise de cele mai multe ori de ei înșiși, și memoriile vedetelor din sport sau cinema, cele din urmă fiind scrise de obicei cu ajutorul unui ghostwriter (al cărui nume nici nu e nevoie să apară pe coperta cărții, atât de bine plătit este).

Din seria Victoria Books a editurii Publica am citit mai multe volume, din varii motive. Pe unele nu le-am lăsat din mână, pe altele le-am terminat cu greu. Așa s-a întâmplat și cu memoriile lui Paul Newman, nu le-am citit deloc pe cât de repede m-am așteptat și chiar dacă am avut două tentative de a abandona lectura, am reușit să duc la bun sfârșit lectura, fie și pentru că Paul Newman e unul din actorii care mi-au marcat adolescența. Un actor foarte puțin cunoscut generațiilor de tineri de astăzi, intrat pe nedrept într-un con de umbră, chiar dacă a scris capitole serioase în istoria cinematografiei universale. The Sting (Cacealmaua), Butch Cassidy și Sundance Kid, The Hustler, Cool Hand Luke, Cat on a Hot Tin Roof, Sweet Bird of Youth, Somebody Up There Likes Me, The Color of Money (1986) sunt doar câteva din filmele în care a jucat Paul Newman, memorabile toate. Abia pentru The Color of Money (1986) a luat Premiul Oscar pentru rol principal, după mai multe nominalizări, dar din ceea ce citim în memorii se pare că pe el nu prea l-au interesat premiile și nominalizările, ci mai degrabă calitatea jocului și relațiile cu colegii.

Volumul este gândit pe un tipar aproape clasic; fiind vorba de memorii, accentul cade foarte mult pe viața personală, pe relația lui Paul Newman cu familia – părinții, frații, cele două soții și cei șase copii. În niciunul din cele 14 capitole ale cărții nu este vorba exclusiv despre cariera cinematografică sau despre cea de pilot de curse, fie și pentru că câteva din vocile cărții aparțin unor membri ai familiei. Un volum născut în urma unui dialog întins pe parcursul a zece ani între Steward Stern și Paul Newman, Viața neobișnuită a unui om obișnuit. Memorii este de cele mai multe ori o evocare la persoana I, vocea principală este a starului de cinema. Dar sunt foarte multe pasaje, așa-zisele intermezzo, introduse în text de Steward Stern, care aparțin celor două soții pe care le-a avut actorul, copiilor sau prietenilor sau unor actori cu care a jucat de-a lungul timpului. Acestea joacă rolul de chei de control, pur și simplu evocările actorului sunt puse în oglindă cu cele ale personajelor-cheie ale momentelor respective. De aici și discrepanța de stil. Încă din primele capitole îți este foarte clar că nu vei citi ceva foarte coerent din punct de vedere stilistic, ceea ce te poate îndepărta relativ ușor de personaj, dar și de lectura în sine. Până la urmă, eu ca cititor vreau să citesc o carte, nu un jurnal de știri sau o emisiune de can-can, pentru că stilul pe alocuri acesta este. M-am simțit de foarte multe ori în situația celei care deschide ziarul la primele ore ale dimineții și află că lui Paul Newman i s-a mai născut un copil, s-a despărțit de Jackie Witte și tot așa. Senzația de superficialitate impune și receptarea informațiilor; într-o primă fază ești tentat să citești totul foarte lejer, să nu dai foarte multă atenție detaliilor și să nu-l însoțești pe Paul Newman în periplul său cinematografic. Poate că asta a vrut și el, sau poate că asta a fost exclusiv decizia lui Steward Stern, nu știu ce să zic. Ce știu sigur e că foarte mulți cititori vor cădea în capcana aceasta, a unei lecturi de prim strat, deloc profund.

Totuși, în Viața neobișnuită a unui om obișnuit. Memorii nu este vorba doar despre familistul Paul Newman, despre omul obișnuit, ci și despre actorul care a jucat în câteva filme memorabile, despre activistul politic sau susținătorul unor cauze sociale, despre pilotul de curse și despre cetățeanul american care a încercat să trăiască după niște principii deloc ușor de asimilat. Cu un cult al muncii inculcat în gene, familist convins, Paul Newman a conștientizat foarte târziu influența nefastă a mamei, dar și cât de nocive ar fi putut fi carențele din educația primară, cea primită acasă. A avut șansa (sau neșansa) să trăiască în vremuri în care SUA era angajată activ în războaie, de aici și importanța pe care o acordă actorul armatei ca structură de stat, dar și serviciului militar. În primele capitole se regăsesc multe amănunte care îl ajută pe cititor să înțeleagă mai bine activismul său politic de mai târziu sau de ce a ales anumite cauze sociale în care să investească și nu altele. Un om obișnuit, dar care reușea să se evidențieze, fie și pentru că avea un fizic aparte și ochii aceia albaștri, atât de greu de uitat.

De pe urma fizicului a avut de câștigat ca actor. Nu i se potriveau anumite roluri și a înțeles de timpuriu că nu e cazul să forțeze și să accepte roluri cu care nu avea nimic în comun. Intuitiv în construcția de rol, extrem de punctual (savuros episodul în care afli cum a determinat-o pe Elisabeth Taylor să nu mai întârzie la filmări), citea și câteva zeci de cărți în timpul filmărilor (informația riscă să fie trecută cu vederea, dar un cititor atent la detalii îmi va dreptate), călătorea tot timpul cu gândul la copii sau la confortul acestora. N-a putut niciodată să separe total viața de familie de cea de actor, astfel încât a avut mai multe locuințe de-a lungul anilor, tocmai pentru că și-a dorit să aibă mereu copiii și soția aproape. Pentru amatorii de picanterii, da, volumul are și astfel de detalii, pentru că Paul Newman nu se ferește să aducă în discuție relația cu alcoolul, cum a primit moartea lui Scott, primul său copil, cum a învățat să boxeze special pentru a juca rolul lui Rocky Graziano sau cum a ajuns să fie cel mai în vârstă pilot profesionist din cursele de mașini americane.

Un volum care nu șterge din prestigiul actorului Paul Newman, dar care riscă să plictisească pe amatorii de literatură bună. Dintr-o grijă excesivă – tind să cred că a lui Steward Stern – pentru obținerea unui portret de om obișnuit, portretul tinde să capete note de superficialitate. Vocea sau vocile își pierd pe alocuri din autenticitate, evocările sunt reci, depersonalizate, lipsite de emoție în foarte multe locuri, ceea ce îmi confirmă din plin ideea că s-a vrut și s-a obținut un portret de om obișnuit. Cât din acest portret este real, rămâne să stabilească cititorul. Viața neobișnuită a unui om obișnuit. Memorii mi-a adus aminte de câteva filme celebre, m-a făcut să-mi dau seama, pentru a nu știu câta oară, de cât de nedrepți suntem cu cei care au scris istorie, fie ea și doar cinematografică.

Viața neobișnuită a unui om obișnuit. Memorii de Paul Newman și Stewart Stern