Compozitorii români cu vârsta până în 30 ani sunt invitați să participe la Concursul Național Encore – o competiție care dorește să încurajeze și promoveze creația contemporană românească. Tema concursului este miniatura instrumentală încadrabilă în categoria lucrărilor  din sfera bis-ului (encore), pentru pian. Creațiile ce vor fi înscrise în competiție trebuie să aibă  o durată recomandată de 3 minute, să fie pentru pian solo și să fie trimise spre evaluare până la data de 15 mai 2023.

Competiția Encore își propune să îmbogățească repertoriul de bis-uri, miniaturile instrumentale ce râmân în memoria afectivă a publicului, la final de concert. În lumea muzicii clasice, bisurile întruchipează surpriza, celebrarea efortului interpretativ și a conexiunii dintre solist și public. Pentru concertist, bisul este momentul de evadare din rigoarea programului de concert, momentul de relaxare, de celebrare, dar și punctul în care se pot etala abilitățile tehnice și interpretative, umorul interpretului.

Inițiată de pianista Adriana Toacsen, care și-a dedicat, în ultimii ani o mare parte a timpului susținerii muzicii contemporane, competiția Encore își propune să faciliteze întâlnirea publicului cu muzica contemporană și să promoveze tinerii compozitori în stagiunile instituțiilor muzicale.

Pentru a participa, compozitorii trebuie să trimită la adresa de email encore@gmail.com o scurtă biografie, o copie după actul de identitate, o prezentare a lucrării înscrise în concurs de maxim 2000 de caractere, partitura în format PDF, o înregistrare audio (este acceptat și formatul MIDI) și o declarație semnată şi datată prin care participantul la concurs este de acord să cedeze drepturile de interpretare, înregistrare și difuzare a lucrării în cadrul evenimentelor proiectului Encore. Regulamentul complet al concursului poate fi consultat aici.

Lucrarea înscrisă în concurs trebuie să fie compusă în ultimii 5 ani – o lucrare ce nu a fost interpretată, publicată, comisionată sau difuzată anterior în niciun format, ce nu a făcut obiectul unei comenzi financiare și nu a câștigat un alt premiu național sau internațional – și să fie utilizată exclusiv pentru concursul Encore, până la data de 1 decembrie 2023.

Cele patru lucrări selecționate vor fi premiate cu sprijinul Uniunii Compozitorilor și Mųzicologilor din România. Lucrările câștigătoare vor fi premiate cu bani și vor fi prezentate într-o serie de concerte care va avea loc în toamna anului 2023, usținută de pianista Adriana Toacsen, în cadrul proiectului Encore. Până la data de 15 noiembrie, compozițiile prezentate în turneu vor fi înregistrate în studio, publicate în format audio și tipărite într-un volum de partituri. Juriul poate să selecționeze un număr suplimentar de lucrări doar pentru publicare.

Concursul național de compoziție Encore este organizat de Asociația Art&Co și co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional și Stalfort Legal. Tax. Audit. Partenerii proiectului: Uniunea Compozitorilor, Universitatea Națională de Muzică București, Universitatea de Arte George Enescu Iași, Filarmonica Banatul Timișoara, Filarmonica Transilvania și Filarmonica Brașov. Parteneri media: Radio România Muzical, Radio România Cultural, Societatea Muzicală, Actualitatea Muzicală, Bookhub, Metropotam.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura