Acum mai bine de un an vizitam Muzeul Colecțiilor de Artă împreună cu câțiva elevi și țin minte că una din colecțiile găzduite de muzeul aflat sub patronajul MNAR mi-a atras atenția în mod deosebit, tocmai pentru că făcea notă discordantă cu tot ce era în jur. Era colecția Liana și Dan Nasta, donată muzeului de soții Elena și Mihai Nasta. O colecție impresionantă, cu peste 700 de piese, ordonate și catalogate riguros de cele care au făcut posibilă și expoziția vernisată pe 5 noiembrie 2023. Mă refer aici la Dr. Liliana Chiriac, șef secție, Dr. Gabriela Vasiliu, conservator și Monica Croitoru-Tonciu, muzeograf, în cadrul secției Muzeul Colecțiilor de Artă. Cele trei au vorbit în deschiderea expoziției, pledând fiecare în parte pentru o dimensiune specifică acestei colecții foarte prețioasă, fie și pentru că toate piesele sunt de valori sensibil egale. Colecția de artă veche românească, cu obiecte de cult și laice – așa cum spune și titlul – este pe cât de unitară, pe atât de valoroasă. Viorica Ursuleanu Parizescu, președinta Societății Colecționarilor de Artă din România a evidențiat și ea această trăsătură a donației Nasta, dar a adus în discuție și relația dintre colecționarii de artă și marile muzee, ultimele fiind cele care, prin intermediul expozițiilor temporare, pot aduce în atenția publicului obiecte de artă inestimabile și contribuția colecționarilor la creșterea valorii patrimoniului cultural al unei țări. S-a vorbit despre catalogul expoziției, valoros pentru că reprezintă extensia atemporală a evenimentului expozițional, dar și pentru că între copertele acestuia se ascunde o muncă titanică de indexare și ordonare pe categorii a tuturor pieselor de artă colecționate de-a lungul anilor de Liana și Dan Nasta. Vernisajul a fost deschis de Călin Stegerean, directorul MNAR, cel care a reușit să întrețină o atmosferă prietenoasă cu asistența foarte numeroasă la eveniment.

Icoanele de secol XVIII – XIX, cahlele expuse după criterii cronologice, dar și estetice, care impresionează prin forța detaliului, cu foarte multe elemente decorative, pe cât de discrete, pe atât de importante ca semnificație și care completează în cel mai fericit mod cu putință motivele care intră în alcătuirea modelelor covoarelor țărănești supradimensionate, conservate excelent, semn că muzeografii știu ce au de făcut. Cele trei săli ale expoziției, fiecare cu identitatea ei și, totuși, împreună alcătuiesc un tot unitar, o singură și mare colecție de obiecte de cult și laice. O îmbinare profundă a elementelor de cult cu cele laice, una pe care o regăsesc din ce în ce mai rar în arta românească. Motive folosite de artiștii populari de care aproape că uitasem, lumina care scaldă din abundență vitrinele strecurate atent între panourile expoziționale și foarte multă culoare, una deloc stridentă sau agresivă. O expoziție ce prezintă interes pentru cercetătorii din diverse domenii (istorici, etnografi, istorici ai artei sacre etc.), dar și pentru publicul obișnuit. Iată câteva din elementele specifice acestei expoziții, gândită în detaliu de cele trei curatoare care iată, au dat dovada unui profesionalism extrem de ridicat, dar și a unui spirit de echipă pus în slujba artei. Expoziția este a patra din seria „Partea nevăzută a colecției…”, o inițiativă de succes a celor trei curatoare, de care sper să ne bucurăm cât mai mult timp de aici înainte. Cu alte cuvinte, sper ca viitoare expoziții din această serie să fie cel puțin la fel de bine gândite și valoroase intrinsec ca cea dedicată colecției Liana și Dan Nasta.

*

Muzeul Național de Artă al României anunță deschiderea expoziției „Partea nevăzută a colecției Liana și Dan Nasta: obiecte de cult și laice” în perioada 8 noiembrie 2023 – 17 martie 2024 la Muzeul Colecțiilor de Artă (Calea Victoriei nr. 111). Expoziția este curatoriată de Dr. Liliana Chiriac, șef secție, Dr. Gabriela Vasiliu, conservator și Monica Croitoru-Tonciu, muzeograf, în cadrul secției Muzeul Colecțiilor de Artă. Vernisajul expoziției a avut loc duminică, 5 noiembrie 2023, ora 18.00, iar cuvântul de deschidere a fost  rostit de doamna Viorica Ursuleanu Parizescu, președinta Societății Colecționarilor de Artă din România.

Cu această ocazie s-a lansat și volumul „Colecția Liana și Dan Nasta, Donația Elena și Mihai Nasta. Repertoriul colecției”, care cuprinde, în integralitatea sa, ansamblul de obiecte donate de soții Elena și Mihai Nasta.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura