Nebunia de a face din muzica nouă pașaport pentru distracție

E o nebunie să crezi că muzica nouă românească are fanii ei. E o nebunie să crezi că într-un București sufocat de oferte culturale de un prost-gust certificat, dar nesancționabil încă, mai sunt oameni dispuși să ia Calea Victoriei la pas și să se așeze comod în salonul Palatului Cantacuzino pentru a asculta un astfel de concert. Și chiar a fost un public eterogen din toate punctele de vedere (vârste diferite, profesii diferite etc.).

Reîntâlnirea cu Matei Ioachimescu a fost însoțită de o bucurie cu care mi-am încărcat sufletul. Dincolo de faptul că l-am ascultat în mai puțin de o lună în două concerte diferite și ca program, dar și din punctul de vedere al partenerilor de scenă se mai găsește ceva: certitudinea că așteptările nu mi-au fost înșelate. E un talent șlefuit în sute de ore de muncă titanică, iar asta se vede doar dacă ai curiozitatea de a căuta în spatele aparențelor. Matei Ioachimescu este un nonconformist din toate punctele de vedere: de la felul cum trăiește muzica, cu tot corpul (căruia îi imprimă o expresivitate atipică pentru un flautist) și până la felul cum nuanțează neașteptat unele pasaje muzicale sau treceri mai dificile, alegând să se exprime inclusiv vocal, dacă el crede că ajută la buna percepție de către public a partiturii muzicale în sine. Dramatizarea muzicală pentru el nu e o simplă joacă, e o alegere în deplină cunoștință de cauză. Și cred că în felul acesta reușește să cultive gustul publicului pentru muzica nouă, ceea ce nu e puțin lucru, chiar deloc.

Pe Alfredo Ovalles nu l-am ascultat niciodată în concert, nu știu cum se făcea că de fiecare dată când îmi propuneam intervenea ceva. Dar din înregistrări mi-am dat seama că e un om profund, care alege întâi să internalizeze, pentru ca abia apoi să scoată la lumină sub formă de sunete înlănțuite ceea ce a înțeles el din partitură. Avându-l în fața ochilor mi-am dat seama că e un introvertit sadea și, în felul acesta mi-am dat seama și de ce Matei Ioachimescu l-a vrut partener de scenă. Atât de bine se completează cei doi, încât sunt convinsă că o să-i revăd curând cum fac ei duo de mare clasă, indiferent ce partitură ar aborda.

Programul serii a fost foarte bine ales, cei doi dând dovadă de mult curaj propunând două prime audiții românești contrabalansate cum nu se poate mai bine de cele două ale unor compozitori români consacrați. Cât privește piesa muzicală în care marimba a fost vedetă, ei da, acolo a fost punctul de echilibru al serii, Irina Rădulescu fiind foarte stăpână pe instrumentul ei, dar și pe emoțiile proprii cărora le-a dat o valoare artistică neașteptat de nunanțată. Mă declar iremediabil sedusă de universul sonor din compozițiile Doinei Rotaru, „Elegie” dându-mi o stare de preaplin și o nevoie de a căuta o altă dimensiunea trăirilor interioare pe care nu știam că o posed. E greu să recunoști că muzica te ajută să-ți descoperi noi și noi nevoie de ordin spiritual (în primul rând de această natură), dar e și mai greu să te păstrezi cu mintea și sufletul acolo, în altă dimensiune. Dar muzica Doinei Rotaru asta face, te transpune în altă lume și nici că poți reveni de acolo altfel decât transfigurat. Dacă până la această piesă muzicală erau spectatori în sală care s-ar fi putut îndoi de legătura dintre numele concertului și programul ales, ei bine, ceea ce a scris Doina Rotaru, dar mai ales ultima alegere a serii, „Beastie Poetry” pentru flaut și pian, au convins auditoriul că LA FOLLIA era cel mai bun titlu posibil pentru acest concert. „Beastie Poetry” chiar a scos „monstrul” din Matei Ioachimescu la suprafață, numai că acesta nu s-a lăsat dominat ci totul s-a întâmplat taman invers, doar pentru ca succesiunea notelor să devină muzică și nu zgomot. Și nici Alfredo Ovalles nu s-a lăat mai prejos, intrând cu pasiune în acea luptă ce părea a fi pierdută de către flautist.

LA FOLLIA a făcut parte din programul Festivalului Internațional MERIDIAN, Ediția a XIV-a, ediție dedicată Centenarului Marii Uniri a României, festival organizat de către Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.