Bertolt Brecht construiește personajele din Mutter Courage și copiii ei cu migala unui sculptor în piatră care știe că o singură lovitură de ciocan poate strica totul. Mutter (sau Mutti) putea fi un personaj dezagreabil în totalitate – ceea ce pe fond și este – dar Brecht îi dă șansa nemuririi, adică suferința. Oricât de rău ai fi, oricât de lipsit de scrupule, în momentul în care te doare (sufletul sau inima), înseamnă că mai ai un grăunte de umanitate în tine. Iar Mutti are mai multe, pentru că, dincolo de avariția ei dusă la absolut, ea își iubește copiii. Ține la ei, în ciuda faptului că se folosește de calitățile acestora. Dar cine s-o fi învățat-o cum să iubească? Și de unde răgazul să-i iubească în tihnă, să-i ocrotească și să-i apere, când viețile lor și a celor din jur se scurg în tranșeele unui război ce pare fără de sfârșit? Cred că Armin Petras s-a gândit la toate acestea și la încă alte câteva lucruri când a construit personajul lui Mutter, dându-i acesteia curaj pe măsura faptelor antisociale și puterea de a merge mai departe după fiecare pierdere. Așa se face că toate personajele gravitează în jurul lui Mutti, fără a fi legate de ea în mod direct, dar de o asemenea manieră încât capacitatea ei de a se descurca le devine indispensabilă.
Mutter – ce mai înseamnă astăzi să fii mamă? Courage – pentru tine ce înseamnă act de curaj, să fii curajos? Până unde ai merge cu curajul? Când e curaj și când nebunie? Când e lăudabilă fapta și când e condamnabilă? Iată câteva întrebări la care poți căuta răspunsurile după ce mergi să vezi montarea de la Teatrul Maghiar de Stat Cluj.
Credit foto: Biró István
Gândit fizic în două mari planuri (de care pomeneam și în prima parte a cronicii), spectacolul incită și provoacă vizual mai mult decât simple reflecții. Așa cum spuneam, imaginea recurentă cu Isus Cristos răstignit – momente când un singur om/personaj rămâne atârnat minute în șir de plasă, dar și multe momente în care grupuri de soldați încearcă să fugă din calea inamicului și rămân agățați sau încurcați în ochiurile plasei. N-are cum să nu-ți fugă gândul la celebra afirmație a lui Nietzsche – „Dumnezeu a murit!”, pentru că în Mutter Courage și copiii ei Cel de Sus moare de mai multe ori, practic cu fiecare crimă, viol sau abuz săvârșit în numele unei supraviețuiri cu orice preț. Evident că te întrebi de ce Armin Petras a ales o scenografie atât de restrictivă; de ce să ridici în bidimensional și nu în tridimensional un text atât de generos? Numai că regizorul provoacă în acest fel o nouă reflecție: unde e salvarea sau la cine; ce ne salvează ca oameni sau cine? Așa se face că ieși din sală gânditor și deloc grăbit să purcezi la fapte, ceea ce nu e puțin lucru în ziua de astăzi.
Mutter Courage și copiii ei în viziunea lui Petras este unul din spectacolele cu foarte multă muzică, replicile sunt și ele destul de multe, dar alternează cu momentele muzicale cu o viteză suficient de accelarată (dar bine controlată de către regizor). Poate de aceea, deși spectacolul durează peste două ore, nu ieși deloc obosit din sală, din contra, ești plin de adrenalină. O mare parte din vină îi revine lui Passau, cel care a compus muzica, dovadă că a înțeles perfect dramatismul piesei de teatru și complexitatea personajelor.
Într-o altă ordine de idei, pentru mulți Mutter poate fi un model de (supra)viețuire. Modul cum a „citit” Petras muzica lui Passau se vede în traducerea acesteia cu ajutorul unor tehnici și limbaje specifice: actori foarte bine pregătiți, atât vocal, cât și fizic; Mutter are o partitură foarte lungă, de exemplu, iar fiica ei cea mută este aproape tot timpul pe scenă și, in ciuda faptului că nu scoate un cuvânt, ea devine martorul tăcut al tuturor dramelor, așa se face că la finalul spectacolului e mai bătrână, slută și covârșită decât orice alt personaj. Predicatorul e un alt personaj cheie și este astfel construit încât să redea o parte din dilemele timpului: pe cine apără, în ce să mai creadă omul (și el însuși), cui i se închină, cum poate ajuta, ce știe să facă cel mai bine etc. Nu întâmplător, Petras l-a ales pe Szabolcs Balla pentru acest rol, pentru că aceste este și charismatic, dar și foarte cerebral în felul cum își construiește rolul. Bucătarul, în schimb, pare mai sigur pe el, genul care reușește să se descurce în orice moment, câștigul fiind întotdeauna de partea lui. Ferenc Sinkó n-a plusat în niciun moment, n-a tușat grosier unele trăsături, ba chiar e foarte discret în unele scene, semn că s-a lucrat în amănunt fiecare moment al spectacolului. Passau a dat fiecărui personaj în parte un anumit gen muzical și o anumită voce, ceea ce nu e deloc întâmplător, iar cel mai bine se înțelege acest aspect în momentul în care Yvette se reîntâlnește cu Mutter, după ani de pribegie și văduvă de general.
Credit foto: Biró István
Iată cum Mutter Courage și copiii ei capătă o nouă interpretare regizorală, dovadă că un text bine scris poate avea multiple interpretări, devenind astfel inepuizabil din punct de vedere hermeneutic. Armin Petras s-a slujit din plin de talentul său regizoral și, deopotrivă, de calitățile de joc ale fiecărui actor în parte, astfel încât putem vorbi de o montare de referință a acestui text.
Mutter Courage și copiii ei – de Bertolt Brecht − Paul Dessau
coproducție între Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Staatsschauspiel Dresden
Traducerea în limba maghiară: Ágnes Nemes Nagy
Mutter Courage – JÚLIA LACZÓ
Kattrin, fiica ei mută- ZSUZSA TŐTSZEGI
Eilif, fiul ei cel mare – ANDRÁS BUZÁSI
Schweizerkas, fiul ei cel mic – CSABA MAROSÁN
Bucătarul – FERENC SINKÓ
Predicatorul – SZABOLCS BALLA
Yvette Pottier – EMŐKE KATÓ
Plutonierul, Copistul, Ţăranul – ALPÁR FOGARASI
Generalul, Recrutorul, Soldatul, Ţăranul – RÓBERT LACZKÓ VASS
Colonelul – JÁNOS PLATZ
Țăranca – TÍMEA JEROVSZKY
Mama – CSILLA VARGA
Fiica – KINGA ÖTVÖS
Rapunzel – GIZELLA KICSID
Alături de: Réka Csutak, Antonella Ábrahám, Szilárd Péter Szőcs, Gellért Szalantai, Norbert Szallos, Előd Bálint, Máté Erdei, Tímea Gyenge , Kristóf Nagy Kopeczky, Szabolcs Orbán, Kata Pánczél, Melinda Sepsi, Noémi Szántusz, Zsuzsa Tatár, Péter Varga, Áron Wagner
Regia – ARMIN PETRAS
Scenografia – OLAF ALTMANN
Costumele – CINZIA FOSSATI
Dramaturgia – SCHMITZ KATRIN
Coregrafia – DENIS KOONÉ KUHNERT
Aranjament musical – THOMAS KÜRSTNER, SEBASTIAN VOGEL
Light design – NORMAN PLATHE-NARR
Conducerea muzicală – KATALIN INCZE G.
Asistență muzicală – URICH ANIK
Asistent de regie – CAMILLA CECILE KÖRNER, LOUISA ROGOWSKY
Asistent costume – GYOPÁR BOCSKAI
Regia tehnică – RÉKA ZONGOR
