Multe tentații, puține satisfacții? – „Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich” de Norman Ohler

Norman Ohler s-a născut în 1970, este jurnalist, scenarist și romancier german. A colaborat cu cele mai importante publicații germane, Institutul Goethe, iar împreună cu regizorul Wim Wenders (Paris,Texas) scrie scenariul filmului Palermo Shooting (2008). În septembrie 2015, Editura Kiepenheuer & Witsch îi publică primul volum de non-ficțiune, Der totale Rausch: Drogen im Dritten Reich, în același an apare traducerea în engleză sub titlul de Blitzed: Drugs in Nazi Germany. La scurt timp dupăî lansarea în USA, cartea devine bestseller New York Times și ajunge să fie o sursă pentru filme documentare și emisiuni istorice, cu audiență în spațiile american, european și rus (de la Amazon la Prime).

În cadrul numeroaselor interviuri, dar și la capitolul Mulțumiri al cărții, N. Ohler ne dezvăluie cum a decurs „tranziția de la scriitor de romane, la autor de lucrări de istorie”. Prietenul său, DJ Alexander Kramer, un amator de droguri și istorie i-a relatat cum niște cunoscuți de ai săi, au spart o farmacie din regiunea Germaniei de Est și, din întâmplare, au găsit pastile vechi de Pervitin, medicament destul de popular în Germania nazistă. După degustare, Kramer și-a dat seama că în vremurile naziste oamenii consumau, de fapt, droguri puternice. Erau „pure and potent”(1). Întâi a venit ideea de film, apoi cea de carte la care a lucrat timp de aproximativ cinci ani.

Deși Norman Ohlerl nu este cunoscut în spațiul românesc, Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich, vine cu multe tentații: un titlu excelent, o copertă bine gândită, recomandările Revistei Historia și Radio România Cultural. Lectura se promitea deosebită. Tema abordată de autor este, așa cum sugerează titlul, consumul de substanțe psihoactive în special metamfetamina de către regimul nazist în perioada celui de-al Doilea Război Mondial și rolul pe care drogurile le-au jucat în definirea parcursului istoric. Din primele pagini se simte dorința naratorului de a capta cât mai multă audiență, folosește un limbaj cât mai accesibil, la care adaugă elemente specifice literaturii de ficțiune și un vocabular underground. Ușurința abordării și doza mai mult ca suficientă de senzațional m-au împins să abandonez pentru o vreme lectura și să cercetez subiectul. Astfel am aflat că părerile istoricilor asupra lucrării sunt împărțite. Apogeul critic l-am găsit la Richard J. Evans, Profesor Regius de istorie la Universitatea din Cambridge 2008 – 2014, autor al Istoriei celui de-al Treilea Reich, care a numit Naziștii și drogurile. Senzații tari din al Treilea Reich în The Guardian „o descriere periculos de inexactă”. El a mai scris că lucrarea este „periculoasă din punct de vedere moral și politic”, deoarece ar absolvi națiunea germană de vina istorică, insinuând că Hitler nu a fost responsabil pentru acțiunile sale. Richard J Evans conclude că studiul nu ar aparține lumii istoriei serioase, ci noului peisaj al „post-adevărului” și al „faptelor alternative ”. (2)

Naziștii și drogurile este structurată în patru capitole – I. Metamfetamina, un drog popular; II. Sieg high – Blietzkrieg-ul, un razboi pe metamfetamine (1939-1941); III. High Hitler și medicul său personal (1941-1944); IV. Excese târzii – sânge și droguri (1944-1945) – în care jurnalistul ne vorbește antrenant și cu carismă despre controversele ideologiei naziste, el însuși creând o controversă. Contradicția acestei lucrări nu vine din lipsa unei documentări eficiente, dimpotrivă, ea este bine documentată. Pentru asigurarea veridicității, cititorul are posibilitatea să se familiarizeze cu sursele începând cu pagina 305 până la pagina 366. Problema rezidă în interpretarea subiectivă și omiterea unor momente esențiale. Naziștii și drogurile, reprezintă un exemplu excelent de scoatere a unei informații din contextul istoric și raportarea abstractă a ei la exigențele medicale actuale, dar și o lipsă de angajament conștient în evaluarea realităților istorice. Se pare că autorul a realizat reacțiile pe care le-ar putea stârni lectura și le preîntâmpină în Prospect (în loc de cuvânt înainte):

Riscuri la administrarea lecturii

Există o oarecare tentație de a atribui o importanță prea mare drogurilor şi de a construi astfel o nouă legendă istorică. Prin urmare, trebuie ținut cont de următoarele: istoriografia nu este niciodată doar știință, ci întotdeauna și ficțiune. În această disciplină nu există, strict vorbind, ,,manuale”, întrucât faptele se subsumează ficțiunii – sau măcar modelelor de interpretare aflate sub influența unor factori culturali externi. Când devii conștient de faptul că istoriografia este, în cel mai bun caz, literatură, atunci scade și riscul de autoamăgire în timpul lecturii. Ce ni se prezintă aici este o perspectivă neconvențională, deformată, speranța fiind însă ca, datorită distorsiunilor, unele lucruri să apară mai clar. Istoria Germaniei nu este rescrisă, în cel mai bun caz este repovestită, pe bucăți, cu o mai mare precizie.

Chiar și cu acest avertisment, nu am putut să fac abstracție de elemente absolut necesare care ar fi trebuit să se regăsească în acest studiu, chiar dacă se declară din start nu prea serios. Să fiu mai specifică: Norman Ohler omite să menționeze din ce cauză companiile farmaceutice nemțești ca Merck și Bayer comercializau intens morfina și derivatele ei ca analgezice (Germania – patria drogurilor). Să nu uităm că heroina a avut statut legal până în 1950, iar până în 1980 Coca- Cola încă importa frunze de coca, deși din 1929 oficial s-a declarat că în compoziția băuturii nu mai intră cocaina. Pervitinul, metamfetamina sintetizată de Hauschild în toamna anului 1937, în Germania, trebuia să devină noua Coca-Cola, în conformitate cu spiritul timpului, de unde și promovarea consumului în mase.

Metamfetamina (metilamfetamină) este un drog psiho-stimulent care cauzează stări de euforie și excitație.[9]Metamfetamina afectează neurochimic mecanismele responsabile pentru reglarea bătăilor inimii, temperatura corpului, presiunea sângelui, pofta de mâncare, simțurile. Altfel spus, metamfetamina se strecoară la nivelul neuronilor și sporește cantitatea de dopamină eliberată în mod natural de creier. De aici starea de euforie și excitație, dar și dependenta acută, care poate apărea după primul consum. Acest drog mai este cunoscut sub diverse denumiri argotice, precum: Meth, Crank, Speed, Ice, Crystal, Glass, Tweak, Poor Man’s Cocaine, Yaba sau Snot. Efectul metamfetaminei este de 3,5 ori mai puternic decât cel al cocainei și de 6 ori mai intens decât sistemul natural de funcționare a organismului. Poate acționa pana la 12 ore sau mai mult, în funcție de cantitate și modul de administrare. Se poate injecta, înghiți, fuma sau inhala. Metoda de administrare intravenoasă este folosită cu precădere de cei care consumă frecvent și au nevoie de doze mari. (3) (sunt datele pe care le cunoaștem noi astăzi despre metamfetamină, în 1937 ea era considerate o substanță cu efecte similare cafeinei și era consumată ca un adaos alimentar)

Atunci când vorbește despre drogarea intenționată a Fuhrerului de către T. Morell, mi-aș fi dorit ca N. Ohler să pună la dispoziție cel puțin o listă de substanțe disponibile în farmacii în perioada interbelică și anilor care urmează (nu cred ca erau prea multe), ca să reușesc să îmi dau seama ca cititor, dacă alegerea doctorului personal al lui Hitler, Teodor Morell, a fost una găunoasă și în detrimentul sănătății pacientului său, că era un exemplu de malpraxis. Am o vagă bănuială că în 1939 pentru colicile abdominale ale lui Adolf Hitler nu se găsea Espumisan. Dacă facem o mică incursiune în descoperirile farmaceutice ale analgezicelor, observăm că ele datează cu câțiva ani mai târziu. Derivatele de morfină și opiu, vitaminele și hormonii erau la modă în acea perioadă, în care târârea pe burtă era promovată ca o modalitate de rezolvare a problemelor cu constipația. Autorul creează cititorului impresia că doar naziștii foloseau substanțe farmaceutice tari în perioada de până la al doilea război mondial și în timpul lui, iar acest fapt duce la ceea ce numim danger of the single story. (Pentru eficiență și concentrare, metamfetamina a fost consumată și de soldații americani în timpul războiului din Vietnam.)

O altă situație, peste care Norman Ohler trece mai mult decât fugitiv, este interogatoriul doctorului T. Morell. Doctorul diabolic care făcea experiențe pe Hitler, a fost absolvit de vină de către serviciile americane după ce au studiat jurnalele cu prescripțiile medicale. A trecut neobservat faptul că Theodor Morell îl droga pe Hitler. Explicația autorului a fost incapacitatea americanilor de a face față ilizibilității scrisului doctorului Morell, ceea ce mi se pare pueril.

Nuanțele speculative ale lucrării conturează o idee conform căreia consumul de droguri în Germania nazistă era sistematică și la toate nivelele, iar deciziile și acțiunile celui de-al Treilea Reich au fost generate și susținute de efectele drogurilor, ceea ce este „periculos din punct de vedere moral și politic.“ Din punctul meu de vedere, Naziștii și drogurile nu poate fi prezentată ca o lucrare academică, pentru că trece foarte superficial peste lucruri esențiale din patografia lui Hitler, mutațiile cromozomiale (maladia Huntington), sifilisul în stadiu terțiar, care au condus în mod exponențial la degenerarea funcției cognitive și motorii ale pacientului. Să declari că starea precară în care se afla Hitler în ultimile luni de viață ar fi cauza doar consumului de droguri, iar mai târziu sindromului de abstinență, mi se pare cel puțin insuficient. De fapt, metamfetamina rămâne în continuare unul dintre cele mai solicitate droguri în Germania. Norman Ohler nu a fost primul și cu siguranță nu va fi ultimul, care a abordat problema utilizării dopajului și drogurilor în cel de-al Treilea Reich, dar singurul care a reușit să promoveze această idee cel mai bine.

(1) https://www.newsweek.com/story-behind-norman-ohlers-drug-heavy-nazi-history

(2) https://www.theguardian.com/books/2016/nov/16/blitzed-drugs-in-nazi-germany-by-norman-ohler-review

(3) https://ro.wikipedia.org/wiki/Metamfetamină

Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich de Norman Ohler