Mintea extinsă – unde se oprește mintea și începe restul lumii?

Teza minții extinse (EMT) susține că procesele cognitive care alcătuiesc mintea umană pot depăși granițele individului pentru a include ca părți proprii aspecte ale mediului fizic și sociocultural al individului. La baza acestei teze se află observația că procesul gândirii nu este unul exclusiv intracranian, ci este rezultatul funcționării creierului și corpului, procesul de gândire fiind considerat unul integrat. Conform teoriei, mintea umană poate fi cuplată cu o entitate externă, în așa fel încât acel obiect sa aibă impact pentru capacitatea cognitivă a subiectului. Inițiatorul acestei idei, Andy Clark, profesor de filosofie cognitivă la Universitatea din Sussex, vine cu o întrebare curioasă: unde se oprește mintea și începe restul lumii? Împreună cu David Chalmers (filosof și coautor la The Extended Mind), Clark își întărește ipoteza prin susținerea faptului că înlăturarea entităților externe ar determina o scădere de competență funcțională a minții. Acest lucru este important, pentru că tocmai această nuanță implică faptul că creierul are dependențe exterioare pentru a funcționa cognitiv la capacități maxime. Teza a fost combătută atât de specialiștii din domeniul neuroștiințe, cât și de cei din domeniul filosofic, în mare măsură pentru că cei care aleg să susțină teza minții externalizate nu dau argumente suficient de puternice pentru a reuși să convingă că diverse elemente exterioare, non-biologice, sunt într-adevăr necesare pentru ca sarcina cognitivă sa fie dusă până la capăt. Contraargumentele lansate de alți cercetători în domeniu – de exemplu, Adams și Aizawa – par solide (varianta integrală a documentului poate fi găsită pe site-urile de specialitate), iar Mintea extinsă. Puterea gândirii în afara creierului scrisă de Annie Murphy Paul poate deveni inițial ușor confuză, din considerente menționate mai sus.

Trecând peste argumentele pro și contra minții extinse, pentru mine a devenit mai confortabil să tratez aceste anexe ale minții, drept instrumente de facilitare a cogniției sau medii care optimizează procesul cognitiv, decât părți integrate în ea.  Susțin în totalitate enunțul conform căruia: dacă obiectul sau procesul X este cuplat cu obiectul sau procesul Y, acesta nu presupune că X face parte din Y (Adams și Aizawa, 2010a, p. 68). Ori dacă e să ne referim la exemplul lui Clark, regăsit și la Annie Murphy Paul, hârtia și pixul pot fi înlocuite, de ex., cu o aplicație, iar dacă obiectele sunt interșanjabile, din punctul meu de vedere, teoria nu este susținută. Dacă mintea poate integra un lucru, gen proteza unui membru amputat, nu înseamnă că procesul nu poate fi desfășurat și în sens invers, orientat către dezintegrarea sau înlocuirea cu un alt obiect; ori aici mi se pare că tratăm un subiect ce ține mai degrabă de adaptare neuronală. Tind să mă repet, teoria este extrem de interesantă, dar argumentul științific oferit de Annie Murphy Paul este unul relativ slab. Tocmai din această cauză mă voi orienta spre dimensiunea aplicativă a acestei lucrări, care mi se pare demnă de luat în seamă pentru strategiile pe care le oferă.

Mintea extinsă. Puterea gândirii în afara creierului, este de fapt, cea de-a treia carte a autoarei Annie Murphy Paul. În unul dintre interviurile sale, ea ține să sublinieze că în calitate de jurnalist, domeniul ei de interes științific se îndreaptă predominat către comportamentele umane.  Prima sa lucrare – The Cult Of Personality – cercetează cum societatea modelează personalitatea prin presiunea pe care o exercită. A doua – Origins – este despre știința influențelor prenatale, iar în Mintea extinsă  merge mai departe în căutările ei legate de natura umană. Autoarea dă de înțeles că aceste cărți ar fi mai degrabă similare tripticului, unde ideea de bază este cea unificatoare: ce ne face să fim ceea ce suntem?

În Mintea extinsă. Puterea gândirii în afara creierului, Annie Murphy Paul tratează extensia minții sub trei aspecte, respectiv în trei capitole. Gândirea prin corpurile noastre: cu ajutorul senzațiilor, mișcărilor și gesturilor;  gândirea cu ajutorul mediului: spațiilor naturale, spațiilor construite și cel al ideilor; gândirea cu ajutorul relațiilor: experților, semenilor, grupurilor. În fiecare capitol, Paul, aduce exemple interesante examinând practicile educatorilor, managerilor și liderilor care folosesc deja beneficiile resurselor extra neurale.

Isbister, profesoară de elemente media computaționale la Universitatea din California, Santa Cruz, crede că oprobriul social îndreptat spre foială este greşit. Deşi avem impresia că ne putem controla activitatea mintală folosindu-ne capetele, deseori este mai eficient să folosim mişcările corpului în acest scop – ca să efectuăm ceea ce ea numeşte ,,autoreglare întrupată”. Profesoara inversează lanțul de comandă obişnuit, în care creierul îi spune corpului ce să facă. ,,Dacă schimbăm ceea ce face corpul”, spune ea, ,,ne putem schimba sentimentele, percepţiile şi gândurile.” Cercetările sale şi ale altora sugerează că foiala ne poate extinde mințile în mai multe moduri, dincolo de simpla modulare a stimulării. Natura jucăușă a acestor mişcări ne poate induce o stare de spirit uşor pozitivă, care a fost asociată gândirii creative mai flexibile. Alternativ, caracterul lor inconştient şi repetitiv poate ocupa suficientă ,,lățime de bandă” ca să nu ne zboare mintea. Un studiu a descoperit că oamenii cărora li se cerea să mâzgălească în timp ce efectuau o sarcină plictisitoare şi-au amintit cu 29% mai multe informații decât cei care nu au mâzgălit, probabil pentru că acestora din urmă le fugise complet mintea de la activitate.

Un alt exemplu de utilitate imediată, aș putea spune, este strategia de memorare pe care o aduce în discuție autoarea. Metoda locurilor este o tehnică de memorare inventată de grecii antici, care presupune asocierea.

Cercetările realizate asupra altor câştigători ai concursurilor de memorare au concluzionat că strategia de a lega informațiile noi de amintirile preexistente legate de spaţiul fizic este secretul performanţei extraordinare a multor astfel de ,,atleţi ai memoriei”. Un astfel de studiu a fost realizat de Eleanor Maguire, profesor de neuroştiinţe cognitive la University College din Londra. ,,Folosind măsurători neuropsihologice şi imagistică structurală şi funcţională, am descoperit că memoria superioară nu era determinată de o abilitate intelectuală excepțională sau de diferențe în structura creierului”, au raportat Maguire şi colegii ei. ,,Am descoperit că persoanele cu o memorie superioară foloseau o strategie de învăţare spaţială, folosind regiuni ale creierului care sunt esențiale pentru memorie, mai ales pentru memoria spațială, precum hipocampul.” Diferența dintre cei cu o memorie superioară şi oamenii obişnuiţi, a stabilit ea, stă în părțile creierului care deveneau active când cele două grupuri îşi aminteau ceva; în creierul campionilor memoriei, regiunile asociate cu memoria spațială și navigația erau extrem de implicate, în vreme ce la oamenii obișnuiți aceste regiuni erau mai puțin active.

Interesante mi s-au părut  și studiile despre neuro-arhitectură. Cum ne afectează la nivel senzorial şi psihologic modul în care este amenajat spaţiul ambiental și de ce ar trebui să ținem cont atunci când gândim un spațiu generator de idei.

Designul biofilic este o disciplină emergentă, dar mai multe studii au început să sugereze că lucrul şi studiul în clădiri inspirate de natură pot aduce câteva dintre aceleași beneficii pentru cogniție ca timpul petrecut afară. Într-un studiu publicat în 2018, de exemplu, un grup de cercetători de la Harvard T.H. Chan School of Public Health le-a cerut participanților să petreacă timp într-un mediu interior cu elemente biologice (plante în ghiveci, o podea din lemn de bambus, ferestre ce dădeau spre un mediu plin de verdeață și un râu), precum şi într-un mediu din care acestea lipseau (un spațiu mochetat, fără ferestre, cu lumini fluorescente). Subiecţilor li s-au montat senzori care le monitorizau tensiunea arterială şi conductibilitatea pielii, iar după fiecare vizită li s-au făcut teste ale stării de spirit şi ale funcției cognitive. După doar cinci minute în mediul biofilic, emoțiile pozitive ale participanților au sporit, tensiunea și conductibilitatea pielii au scăzut, iar memoria pe termen scurt s-a îmbunătățit cu 14% peste nivelul înregistrat în urma unei vizite în mediul non biofilic.

Partea finală privește gândirea colaborativă prin intermediul posibilităților sociale: gândirea cu ajutorul experților, colegilor și gândirea în grupuri. În loc să fie doar despre învățarea colaborativă, aceste capitole explorează extensiile cognitive cu componentă socială. Paul acoperă un domeniu destul de vast: de la imitație la învățare activă, feedback și joc de rol. Se merge pe principiul că oamenii care trebuie să gândească împreună ar trebui să se antreneze împreună.

Consider Mintea extinsă. Puterea gândirii în afara creierului o lectură utilă chiar și pentru cititorii care vin cu un fond informațional bogat în domeniul neuroștiințelor. Este o carte valoroasă prin sfaturile practice pe care le oferă. Exemplele care ne stau la dispoziție, destul de abundente și explicate în detaliu, ne ajută să înțelegem ce putem face pentru a atinge adevăratul potențial cognitiv. În partea destinată concluzilor, Annie Murphy Paul face efortul de a închega cele spuse și de a veni cu niște principii universale unificatoare, care îi oferă acestei lecturi puncte în plus la capitolul beneficii.

Mintea extinsă. Puterea gândirii în afara creierului de Annie Murphy Paul

Editura: Publica

Traducerea: Raluca Chifu

Anul apariției: 2022

Nr. de pagini: 352

ISBN: 978-606-722-475-7

Cartea poate fi găsită aici sau aici.