Gala HOP – Gala Tânărului Actor, ediția a XXII-a este sub semnul dansului. Gigi Căciuleanu a preluat direcția artistică al Galei începând cu anul acesta și a propus drept temă DansActorul ca fenomen al teatrului actual. O temă de actualitate, dacă ne gândim la mutarea de accent (care s-a produs în ultimii ani) de pe text pe montarea scenică ca atare, cu alte cuvinte pe viziunea regizorală, o capcană pe care mulți profesioniști nu reușesc să o evite. Îmbinarea de tehnici regizorale diverse cu tehnologii și tehnici multimedia avansate, menite să aducă actorul în primplan sau, după caz, textul care devine astfel pretext, iată cu adevărat provocarea la care regizorii trebuie să găsească soluții. Unii aleg să aglomereze scena și să sufoce actorul/actorii cu tot felul de efecte vizuale, alții sunt minimaliști prin definiție și dau valoare fiecărui gest în parte sau fiecărui cuvânt, pentru ca, în final, să re întrebi de multe ori care era mesajul, subtextul celor văzute.

Credit foto: Andrei Gîndac

Credit foto: Andrei Gîndac

Gigi Căciuleanu are o experiență vastă pe care o pune în slujba tinerilor actori, convertind știința lui coregrafică cu pregătirea actoricească specifică, mișcarea devenind în acest fel nu doar liant, ci mijloc scenic de sine-stătător. Completată sau nu replici, mișcarea actorului capătă sens, cu condiția să existe fluență/cursivitate la nivel gestual, frazare  coerentă (care este dată de acel continuum între diferitele mișcări sau pașii făcuți pe scenă) o foarte bună cunoaștere a propriului corp și o extrem de fină dozare a expresivității – cu alte cuvinte, trebuie evitată teatralitatea. Directorul artistic al Galei a gândit un program de pregătire intens, în care au fost angrenați toți cei selectați de juriul de preselecție, indiferent la ce secțiune participă. În total sunt 47 de tineri dornici să învețe și să devină dansactori în toată regula. Căci, înainte de orice, Gala HOP – Gala Tânărului Actor este despre învățare.

Credit foto: Andrei Gîndac

Credit foto: Andrei Gîndac

În prima seară a ediției 2019 la secțiunea individual au evoluat Radu Anastas, Ioana Cojocărescu, Raul Lăzărescu, Alin Potop, Maria Panainte, iar la secțiunea de grup au fost două propuneri In-cerc-uit, după texte de Matei Vişniec (cu Alina Dumitrache, Andrei Ianuş, Alexandra Oiște, Cristina Simion, Ioana Beatrice Tănasă şi Mihai Vasilescu) și Puşca lui Cehov de Norbert Boda (cu Norbert Boda, Nadina Cîmpianu, Andrei Gîjulete, Andrei Han, Alex Macavei şi George Olar). Și cei înscriși la proba individuală, dar și cei care au evoluat în grup au avut de prezentat două teme, una impusă și una la liberă alegere.

Credit foto: Andrei Gîndac

Dacă la proba la liberă alegere nu prea mi-am putut da seama de ceea ce știu (sau pot) cu adevărat tinerii actori, la proba impusă s-au filtrat oareșcari impresii. Unii dintre actori au dat foarte multă atenție tehnicii, s-a văzut grija de a nu fi depunctați (trebuia să existe toate elementele impuse), la alții n-a existat fir narativ, ci am avut în fața ochilor o desfășurare de pași și acrobații care n-aveau nicio logică interioară. Ușor detașat de „pluton” mi s-a părut a fi Alin Potop – la care s-a văzut experiența de scenă (el este deja prezent în câteva spectacole pe scenele bucureștene), o evoluție în bine am observat la Maria Panainte (față de prestația de la premiera On the roof ). La exercițiile de grup, Pușca lui Cehov a fost cu mult mai mult miez față de In-cerc-uit, dar asta nu înseamnă că a fost un exercițiu perfect, cel mult perfectibil (au existat incongrunțe între părțile momentului și diferențe valorice la nivel individual, dar i-a salvat faptul că sunt sudați ca grup, că se cunosc foarte bine ei între ei și se susțin reciproc).

Credit foto: Andrei Gîndac

Publicul din sală a avut peferații lui, pe care i-au aplaudat zgomotos, dar tind să cred că câștigătorii premiilor puse în joc încă nu i-am văzut. Cu alte cuvinte, sper ca cei care vor intra în concurs mâine și poimâine să fie mai atenți la propriile emoții și să le convertească în acte artistice demne de rămas în memoria afectivă la publicului.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura