Mărirea și decăderea Teatrului de Revistă

Teatrul de revistă ca formă spectaculară e legat definitiv în mentalul colectiv românesc de divertismentul promovat excesiv prin intermediul televiziunii. Înainte de 1989, nu exista program TV menit să culturalizeze sau măcar să descrețească frunțile oamenilor muncii fără măcar un moment construit pe formatul teatrului de revistă. Așa se face că actori ca Stela Popescu și Alexandru Arșinel, ca să numesc doar doi dintre artiști, au fost foarte iubiți de generații întregi de români, indiferent din ce zonă a țării erau. Muncitori sau cu studii superioare, tineri sau bătrâni, cu toții văzuseră măcar un scheci care intra fie în Album duminical (una din emisiunile televiziunii naționale), fie în programele de revelion. Un caz aparte îl reprezintă emisiunea Ora veselă, una din cele mai longevive emisiuni ale Radio România, care este difuzată și astăzi (ar fi interesant un studiu academic serios generat de conținuturile acestor emisiuni care au traversat epoci istorice foarte diferite din punctul de vedere al structurii socio-politice). Împreună cu momentele de operetă – un gen liric exploatat până la suprasaturație și dus în derizoriu pentru că libretele erau traduse în limba română, ce oroare!), cele două forme spectaculare astăzi se confruntă cu o situație asemănătoare cu cea a mortului viu: supraviețuirea la cote de avarie ține loc de imperativ categoric, iar concesia de orice fel, doar pentru a avea public în sală, pare să fie ordin pe unitate (intenționat folosesc expresii care au o anumită rezonanță pentru cei care au prins și anii de dinainte de 1989). În acest cadru trebuie fixată discuția cu privire la Moarte la Teatrul de Revistă, spectacol intrat în repertoriul Teatrului Stela Popescu la începutul anului curent.

credit foto Andrei Gîndac

Gabriel Sandu e responsabil cu regia, conceptul și textul, Andrea Gavriliu a realizat coregrafia (pentru care a și primit o nominalizare la Premiile UNITER), iar muzica și ambianța sonoră aparțin lui Andrei Dinescu și Viorel Andrinoiu. Deloc întâmplătoare nominalizarea celor patru, pentru că acestea sunt și cele mai importante componente ale unui construct spectacular de acest gen. Construit pe tiparul clasic al unui show de revistă, Moarte la Teatrul de Revistă nu e nici pe departe perfect, dar poate sta la baza unei discuții serioase cu privire la rostul (și necesitatea?) unor astfel de creații în vremuri în care discuțiile cu privire la finanțarea artei acaparează deranjant atenția tuturor celor interesați. Gabriel Sandu așază de la bun început spectacolul într-un orizont istoric, trimiterile la Actorul și sălbaticii, filmul din 1975, cu Toma Caragiu în rol principal, fiind pe cât de atent inserate, pe atât de necesare, pe atât de generatoare de nostalgii. Filmul e foarte important, atât pentru o discuție revelatoare cu privire la cât de mult s-a folosit regimul comunist de această formă de spectacol ca să manipuleze poporul, dar și pentru a fixa niște repere istorice importante. Spre deosebire de actorii care joacă astăzi la Revistă, nici Constantin Tănase și nici Toma Caragiu n-au fost scutiți de opresiunile regimurilor politice ale vremurilor în care au trăit.

credit foto Andrei Gîndac

Chiar dacă proiecția secvențelor de film în spectacolul Teatrului Stela Popescu nu e tocmai una fericită (jumătate din proiecție e pe decorul suprasaturat din punct de vedere coloristic, jumătate pe peretele din spatele scenei), măcar se aud foarte bine replicile actorilor care joacă în film și care au o semnificație aparte prin inserarea lor în spectacolul care are loc pe scenă. Reverența față de acești mari actori este însoțită astfel de întrebarea „ce-am fost și ce-am ajuns”, pentru că aproape nimic din ce intră astăzi în componența unui spectacol de revistă nu face referire la protest(ul artistic care-l pune în evidență pe cel social). Pamfletul este cuvântul-cheie pentru Moarte la Teatrul de Revistă și-i iese relativ bine lui Gabriel Sandu acest aspect. Spun relativ, pentru că pe alocuri spectacolul se duce în zona kitsch-ului nejustificat și a grotescului amplificat inutil. Fiecare moment al reprezentație reprezintă o problemă în sine cu care se confruntă societatea actuală, iar teatrului (de revistă) îi revine sarcina (ingrată) de a-l pune pe spectator în situația de a recunoaște că există această problemă, dar în același timp îl provoacă să găsească soluții. Ce nu e foarte clar de la un punct încolo pentru cei din sală e dacă pe scenă e vorba doar despre actori și problemele cu care se confruntă ei, sau despre dilemele artistice ale acestora – cum să facă să preia din subiectele fierbinți ale zilei și să le pună în text, astfel încât lumea din sală să se și destindă, dar să și conștientizeze gravitatea momentului. De aceea rămân la convingerea că multum in parvo ar fi făcut diferența; ar fi fost de preferat fixarea pe două-trei probleme (sociale) și abordarea acestora prin prisma construcției unui spectacol de revistă, evidențiind astfel importanța tuturor elementelor spectaculare care intră în joc. În altă ordine de idei, cred că un pic de atenție la dramaturgia spectacolului ar fi limpezit și relația cauză-efect, cine pe cine generează; dincolo de faptul că e aproape imposibil să intre toate problemele în același coș (să se activeze toate în același timp), e mai important pentru actorii care joacă, dar și pentru cei din sală, să înțeleagă care din aceste probleme sociale joacă rol de cauză.

credit foto Andrei Gîndac

L-am regăsit în distribuție pe Vlad Crudu, care nu e la prima colaborare cu Andrea Gavriliu – face parte din distribuția SF (Super Fragil) de la Teatrul Excelsior – care aici îl joacă pe regizorul viitorului spectacol de revistă. Pe Ana-Maria Ivan o mai puteți vedea în Equus și Hedwig and the Angry Inch, două din cele mai bune spectacole din repertoriul curent al Teatrului Stela Popescu. Ambii actori fac roluri bune și în Moarte la Teatrul de Revistă, în jurul lor gravitând toată distribuția. Foarte bine lucrate momentele muzicale, consturite pe tiparul celor care intră în alcăuirea unui spectacol de revistă clasic. Voci foarte bune, lucrate la aproape toți actorii din distribuție, dar mi-aș fi dorit și o doză mai mare de naturalețe; accentul excesiv pe parodic denaturează rezultatul final. Costumele sunt realizate de Miruna Croitoru și Departamentul Modă UNArte și sunt o punere în scenă a spectacolului cotidian/stradal, semn că regizorul intenționează să pună în discuție și aspectul relevanței acestui gen spectacular din punctul de vedere al subiectelor abordate: cât și cum se pot insera referințele la problemele societății contemporane într-un spectacol de revistă, astfel încât să nu se piardă din doza de divertisment? Costumele reflectă inadecvarea unora dintre actori la situațiile cu care se confruntă – unii habar n-au ce înseamnă spectacol de revistă, alții trăiesc din amintiri și au rămas undeva în anii ’70, iar alții ajung să accepte roluri în acest spectacol din disperare, nicidecum din convingere.

Moarte la Teatrul de Revistă face parte din repertoriul Teatrului Stela Popescu, are pauză și se joacă în Sala Mare a Teatrului Metropolis.