N-am invitat până acum poeți să le vorbească „alor mei”. De fapt, Răzvan Țupa e al doilea (n.m.: proiectul este în al cincilea an de activități). Nici nu știu dacă așa s-a nimerit sau așa a fost să fie. După cum n-am invitat niciun fost absolvent, dar aici e doar pentru că nu-i cunosc; nefiind de-a locului mă gândesc că se pot găsi scuze în favoarea mea. Așa se face că debutul de an a fost un debut în toată regula, de fap o relansare. Prea au mers toate ca pe roate: elevi hiperpunctuali, atenți și receptivi, deschiși dialogului (chiar dacă timizi și ușor dominați de moment – nu știau ce le pregătisem, mea culpa), subiecte incitante și în siajul a ceea ce cred eu că trebuie să fie un dialog cu și despre adolescenți.
Răzvan Țupa este un narator excelent, asta se știe prea bine în cercul poeților (vii și activi, stați liniștiți, nu ne luăm de cei trecuți în veșnicie). De-altfel, pe final le-am și povestit adolescenților despre isprava lui de la Goethe Institut din decembrie (așa se explică și fotografia – costumul era cel purtat atunci, în cadrul performance-ului). De aceea a reușit să transforme momentul de spargere a gheții într-o adevărată uvertură. S-a folosit din plin de memoria afectivă, dar și de capacitatea lui de raționalizare și introspecție ulterioară a tot ceea ce i se întâmplă, de aceea povestea a prins contur de la sine, iar elementele de puzzle s-au așezat aproape fără niciun efort acolo unde le era locul. A/le-a vorbit despre praguri (ce-a însemnat să te prindă Revoluția în liceu și să ajungi să schimbi profilul din mers, doar pentru că totul în jur era în schimbare, nici vorbă despre o opțiune personală), la ce i-a folosit gramatica învățată în V-VIII și în ce moment a devenit conștient de ceea ce știa (și, mai cu seamă, cât știa!), cum a reușit să-și convertească dislexia într-un avantaj fantastic (citea mai puțin decât restul colegilor, mult mai puțin, dar în felul acesta înțelegerea era și mai profundă), cum de ajuns de la studiile universitare de istoria religiilor în presă etc.
Dar poate că cel mai frumos moment a fost cel în care le-a spus simplu: poate că vă veți spune că poezia nu te ajută să trăiești (să câștigi bani), ceea ce este adevărat, numai că eu o să vă spun că cei mai mulți bani câștigați vreodată de mine au fost datorită unui festival de poezie la care am participat. Era vorba despre unul din cele mai mari festivaluri de poezie din lume (cel de la Rotterdam), prilej cu care elevii au aflat și ce se întâmplă la un festival de poezie. Interesant a fost faptul că a povestit și despre preambulul acestor festivaluri – cenaclul literar de la Facultatea de Litere la care a participat cât a fost student. Le-a povestit și cum îl ajută poezia să facă presă, explicându-le și de ce apar atât de multe greșeli în presa de astăzi.
După cum vedeți, nimic teoretic, ci doar discurs aplicat. De fapt, Răzvan n-a ținut niciun discurs; s-a așezat comod în fața lor și a început să le povesteasă: voi știți cum arăta locul ăsta pe vremea mea? Voi știți că aici a învățat Dan Petrescu (n.m.: pentru neofiți – celebrul jucător de fotbal și actualmente antrenor la o echipă clujeană de top). Le-a povestit despre Andy Warhol și cum de ajuns el să „construiască” tablourile în serie și de aici la mode și stiluri n-a mai fost decât un pas. Așa s-a reîntors la poezie: de ce astăzi poeții se reîntorc la poeziile cu forme fixe, după ce ani întregi au negat vehement orice rigoare sau înregimentare de acest gen, le-a povestit despre Premiul Național Mihai Eminescu (fără să dea nume, câtă eleganță!) și de ce unii sunt sau nu sunt de acord cu premiul respectiv. Și i-a mai învățat ceva: ca să înceapă să „judece” un text poetic, mai întâi să facă o listă cu ce nu este poezia”. El așa a făcut… Și așa a ajuns să scrie poezie! Multă și de foarte bună calitate!
O întâlnire cu un poet la care era cât pe ce să nu se citească deloc poezie! Așa de plină a fost întâlnirea! Abia la final, a citit poemul de mai jos. O alegere atât de frumoasă!
DUREREA E O LIMBĂ STRĂINĂ
un corp românesc ştie să nu aleagă i se pare că atunci n-ar putea
să-şi mai scuze durerile comode pentru asta stai aici întârzie cu tot
corpul tău poţi să fii un breloc sau un abţibild şi într-o zi toată
muzica respiraţiei o să dispară de la sine sau invers cu mâinile
pregătite să primească liniştea ca pe un sandviş am stat în
autogară până mi-a venit să plâng aerul avea gustul frunzelor
proaspete pregătisem tot; oamenii erau la locul lor nu aveam decît
să privesc hoardele ultra-rapide ale serii se gândeau ce bucată din
mine să consume mai întâi nici nu credeau când m-am ridicat cu
paşi liniştiţi să-mi văd de treabă în limba mea maternă ca pe un skateboard
Mă bucur că intrat în 2020 cu o astfel de întâlnire. Caldă, prieenoasă, firească, constructivă și plină de substanță! Sper ca și următorii invitați să fie pe măsura deschizătorului de drum sau, de ce nu, chiar mai buni! Câtștigăm astfel viitori adulți educați, citiți și rafinați.
PS: deși sunt boboci, elevii mei au reacții prompte: spun imediat dacă ceva le place sau nu. Nu trecuse o oră de când plecase Răzvan și ei deja îmi cereau pozele. Semn că le-a plăcut.
