Nu, creierul meu nu e deloc afectat. Nu, nu sunt dependent. Nu, n-am nevoie de ajutor. Ce știi tu? Sunt doar câteva din cele mai des auzite expresii la adolescenții timpului prezent. Spre deosebire de anii ’90, când nu exista telefonie mobilă, iar internetul era o rețea în mintea informaticienilor și atât, astăzi nu facem aproape nimic fără telefon, intrăm pe internet pentru a afla dacă afară plouă – deși avem ferestre mari, din ce în ce mai mari la spațiile de locuit în care alegem să ne ducem traiul – și ne stabilim agenda activităților zilnice tot cu ajutorul telefonului. Ne programăm aspiratorul să-și facă treaba cât nu suntem acasă, jaluzelele și storurile le coborâm prin intermediul unei telecomenzi etc. O supratehnologizare căreia creierul uman nu-i mai face față, valul uriaș de informații nu mai are cum să fie gestionat eficient de mintea omului, iar de aici până la patologii nu mai este decât un pas. Când spun patologii mă gândesc implicit și la adicții; dacă recunoaștem că noi, adulții, suntem dependenți de gadget-uri, de telefoanele și televizoarele smart, de roboții de bucătărie care fac orice, mai puțin să se spele singuri, atunci probabil că și copiilor și adolescenților din preajma noastră le-ar fi un pic mai bine. S-ar simți mai bine în pielea lor, ar învăța să comunice mai repede unii cu ceilalți, dar și cu noi, maturii cu care se intersectează zilnic.
#oradedirigenție – clasa a IX-a G
Despre toate acestea a fost vorba astăzi, în #oradedirigenție. Chiar așa a fost, în timpul orei de dirigenție, cei trei actori ai Teatrului Excelsior, au venit, în cel mai mare secret, să joace în fața elevilor de la două clase a IX-a din cadrul Colegiului Național Tudor Vladimirescu. Prima oară au intrat la clasa doamnei profesoare Cristina Oprea, după aceea la ai mei. I-am reîntâlnit binedispuși înainte de cea de-a doua oră, semn că fusese o întâlnire dinamică, bună înaintea celei la care am fost și eu martor. A urmat o oră foarte dinamică, în care am râs, am povestit, am aflat cine e colegul cu cele mai multe conturi de insta, am primit lecții cu privire la noile coduri folosite în comunicarea pe rețelele de socializare. Știam că Facebook-ul nu e rețeaua lor, dar nu știam cât sunt de adaptați la rigorile (dacă or fi sau nu, rămâne de discutat) unei comunicări indirecte, intermediate de telefoane și cu ajutorul Internetului.
#oradedirigenție – clasa a IX-a G
Acesta este creierul meu pe social media, textul scris de Ian McWethy și Carrie McCrossen este perfect adaptabil pentru spațiile școlare și se încadrează perfect din punct de vedere temporal; cu tot cu discuțiile aferente, nu se depășește oră, ceea ce este perfect, pentru că în acest fel nu se perpetuează obiceiurile proaste și adicțiile, elevii au timp de reflecție personală și impresiile se pot așeza în interiorul unei matrice de receptare specifică fiecăruia în parte. Foarte bune momentele în care se pun în centrul atenției efectele cu adevărat dezastruoase ale dependenței de social media – de la punerea în pericol a integrității corporale, trecând prin lipsa compasiunii și a empatiei și până la totala neimplicare în rezolvarea unor probleme cu adevărat arzătoare. Teo Dincă, Ioana Niculae și Iosif Paştină nu doar că au fost credibili, de o naturalețe care ține de talent și profesionalism, deopotrivă, ci au și stimulat prin atitudine dialogul din ultima parte a întâlnirii.
#oradedirigenție este proiectul Teatrului Excelsior gândit special pentru adolescenți ca un proiect de intervenție culturală/artistică: scoaterea în evidență a unor probleme cu care se confruntă tinerii, astfel încât să se poată interveni la timp pentru rezolvarea acestora. S-a văzut acest lucru foarte bine în timpul discuției, când problema comunicării a fost prima evidențiată, mai ales a celei dintre tineri și adulți. Și eu și colega mea, doamna profesoară Oprea, ne-am ținut de cuvânt (e drept, eram să mă dau de gol de cel puțin două ori) și nu le-am spus elevilor că vor avea parte de o altfel de oră de dirigenție. Ce nu știau cei trei actori era că-i văzusem jucând, știam ce buni sunt și mă așteptam să fie așa cum îi știam din Punk Rock, Pterodactili sau Moromeții 2. M-am bucurat să-i revăd, plini de viață, cu tinerețea la purtător și dornici să facă ceva ce mulți și-ar dori: să pună degetul pe rană, astfel încât să nu doară. Promisiunea că vom reveni la teatru – revenim, SF (SuperFragil) este deja vizionat – va fi onorată, cât de curând.
#oradedirigenție – clasa a IX-a F
Acesta este creierul meu pe social media
de Ian McWethy și Carrie McCrossen
adaptarea și regia: Ionuț Anghel
cu: Teo Dincă, Ioana Niculae, Iosif Paștină
producător delegat: Camelia Moroianu
Acest proiect există datorită parteneriatului semnat între Teatrul EXCELSIOR şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi nu implică financiar în niciun fel liceele participante.
Misiunea Teatrului Excelsior este să realizeze spectacole, programe şi proiecte dedicate adolescenţilor şi să fie un spaţiu efervescent de întâlniri cu teatrul şi artele conexe, conectat intens şi autentic la universul tinerei generaţii.
#oradedirigenție – clasa a IX-a F
