Când am discutat detaliile întâlnirii de la Muzeul Pallady (pentru amatorii de detalii, le găsiți aici), mi-a trecut prin gând „de ce nu?”. De ce să nu-i propun să vină și la elevii mei, dacă tot este în București. Știam că este ocupat, ca orice om care vine în țară doar câteva zile pe an, are multe întâlniri stabilite în prealabil, dar mi-am încercat norocul și bine am făcut. Acum opt ani începeam, dintr-o pură întâmplare seria de întâlniri cu personalitățile lumii culturale românești, primul invitat fiind Toader Paleologu, cel care le-a vorbit elevilor mei despre oratorie, retorică, despre importanța celor două în viața unui cetățean responsabil (am căutat în arhive – 20 noiembrie 2015). A fost o întâlnire care a rodit frumos, din moment ce i-au urmat multe altele, de care s-au bucurat elevii a două generații. Acum mă aflu la început de drum cu cea de-a treia generație și cred că-i pot considera norocoși pe noii mei elevi, din moment ce prima întâlnire din această nouă serie (proiectul continuă!) a fost cea cu Ioan T. Morar. Un motiv în plus să mă bucur că această serie de întâlniri rezistă: am trecut prin pandemia de coronavirus fără să mă gândesc nicio clipă la abandonul proiectelor dedicate elevilor, despre celelalte activități nici nu mai pomenesc.
Subiectul propus spre dezbatere a fost Fake news în epoca de aur. În fapt, acesta este titlul unui volum scris de Ion T. Morar și publicat la Editura Polirom în 2020. Mi s-a părut foarte potrivit subiectul, din mai multe motive, enumăr aici doar două dintre ele: se vorbește foarte mult astăzi de fake news, dar foarte puțini știu (mă refer la tinerii născuți mulți ani după 1989) că fake news-urile au contribuit din plin la menținerea la putere a regimului comunist; al doilea motiv a fost dat de consecințele punerii în circulație a acestor știri false, aproape nimeni neluând în considerare efectele acestora asupra oamenilor obișnuiți. După o scurtă prezentare a scriitorului, necesară pentru că s-a dovedit că elevii chiar nu știau nimic despre cariera de scriitor și jurnalist a invitatului, am lansat discuția punând două întrebări: ce înseamnă „epoca de aur” și „câți dintre părinții/bunicii voștri au spus cel puțin o dată că era mai bine pe vremea comuniștilor”. Elevii au reacționat prompt și au încercat să dea răspunsuri cât mai pertinente la prima întrebare, căci la a doua, fără nicio problemă, aproape toți au ridicat mâinile (mă așteptam o asemenea reacție, recunosc).
Ioan T. Morar a preluat discuția și a povestit câteva întâmplări din anii lui de profesorat (puțini la număr, dar aventuroși) și de jurnalist în timpul regimului comunist. Astfel, elevii și-au putut da seama că fake news în timpul regimului comunist avea două înțelesuri – știrile inventate, cu scopul de a-și bate joc de cenzură și conducerea statului, respectiv știri puse în circulație de propaganda de partid cu scopul de a manipula cetățenii statului. Expresia „epocă de aur” a fost analizată și din perspectivă istorică, dar și din perspectivă ideologică – o expresie menită să inducă cetățenilor credința că ei chiar trăiesc vremuri mărețe. Intervențiile doamnei profesoare Mihaela Pădurariu (căreia îi mulțumim pentru participare) au animat discuția, iar elevii s-au simțit încurajați să intervină cu întrebări punctuale. Cu foarte mult umor – așa cum ne-a obișnuit din anii când era membru în Divertis – Ioan T. Morar a făcut ceea ce alții ar numi simplu dezvrăjire. Cu alte cuvinte, punând cap la cap diverse întâmplări, amintiri personale și evocări ale unor mari personalități ale lumii culturale românești, scriitorul a reușit să redea dimensiunea reală a unui regim totalitar extrem de dur, care a făcut multe victime, bazat pe foarte multe constrângeri și care s-a folosit de unul dintre cele mai active servicii de securitate din așa-zisul bloc comunist. S-a vorbit mult despre Securitate și cenzură, pentru că cele două au contribuit din plin la rezistența acestui regim politic în România, dar s-a făcut auzit și numele lui ion Iliescu – excelentă întrebarea venită din public cu privire la ce s-a întâmplat după 1989 cu foștii activiști de partid sau cu membrii fostei securități.
Finalul întâlnirii a fost sub semnul dialogului, toate întrebările au primit răspuns, chiar dacă ora trecuse de mult și programul zilei fusese depășit binișor. Mi-a plăcut să observ reacțiile elevilor: își doreau să înțeleagă, erau interesați să afle cât mai multe date, erau acolo, prezenți, nu dădeau semne de plictiseală, puneau cap la cap informațiile primite și râdeau când auzeau una sau alta din știrile false inventate de Ioan T. Morar. Am aflat că avem fani rapidiști printre noi, ne-am dat seama că tinerii nu pot fi păcăliți ușor (în ciuda aparențelor, cel puțin cei cu care lucrez eu), am realizat că dialogul dintre generații este mai necesar ca niciodată, căci despre utilitatea acestuia nici nu mai trebuie să pomenesc. Așa cum le-am promis, întâlnirea s-a finalizat cu premii, căci, nu-i așa, dacă vrem să nu cădem în plasa fake news-urilor, trebuie să fim bine informați. Ioan T. Morar le-a oferit un exemplar din Lindenfeld (roman apărut în 2006), iar eu am oferit un exemplar din Hoțul de cărți. O întâlnire necesară, care a răspuns unor curiozități și unei nevoi de informare absolut normale: suntem la peste 30 de ani de la Revoluția din 1989, iar cei cu care astăzi a vorbit Ioan T. Morar sunt născuți mult după 2000, deci timpul se transformă într-un fel de amortizor. Pentru necunoscători – există mulți adepți ai comunismului în rândul tinerilor, iar pericolul revenirii unui astfel de regim la putere nu e deloc de ignorat. Mulțumesc, Ioan T. Morar, pentru generozitate, disponibilitate și pentru răbdarea de a explica elevilor de ce sunt periculoase știrile false.
Fake news în Epoca de Aur. Amintiri și povestiri despre cenzura comunistă o puteți cumpăra de aici.
