Rareori mi-e dat să mă gândesc la ce se (putea) vedea la televizor în primii ani de după 1989. Poate și pentru că pentru mine acei ani au fost anii filmului de artă, anii când mi-am consolidat cultura cinematografică. De aceea mi se pare că se vorbește despre alte generații decât cea din care fac și eu parte atunci când se aduce în discuție problematica publicului unor seriale ca Sailor Moon sau Sandybell. Da, seriale de desene animate, mai precis seriale bazate pe cărțile manga, cele care astăzi fac deliciul cititorilor cu vârste între 10-12 ani și … Ei bine, da, practic vorbim de un public greu încadrabil din punctul de vedere al vârstei, pentru că atât cărțile, cât și desenele au fani de toate vârstele. Revenind la Sandybell și Sailor Moon, în timpul întâlnirii cu reprezentanții Editurii Nemira și ai Centrului de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru, mi-am adus aminte de una dintre cele mai dragi eleve ale mele, cu care am lucrat în primii mei ani de profesorat; ea făcuse adicție pentru Sandybell și greu puteai spune ceva pe acest subiect fără să riști un tsunami verbal. Mi-am dat seama că, în ciuda diferențelor evidente, generațiile (mele) de elevi au foarte multe elemente comune, generate nu neapărat de contextul cultural din care fac parte, cât mai ales de un specific de vârstă care rămâne același în fond, în ciuda schimbărilor sociale și economice care dictează evoluția societății.
Întâlnirile de la Tudor Vladimirescu, ediția martie 2024, a fost una dedicată unor colecții de cărți girate de Editura Nemira, colecții special gândite pentru publicul cititor tânăr și foarte tânăr. Marian Coman, coordonatorul ARMADA și NEZUMI, nu doar că știe foarte bine cum trebuie să arate o campanie de promovare a unui proiect editorial, dar are și suficient de multă experiență (deh, jurnalist la origini), încât reușește să-și adapteze discursul în funcție de cei cărora li se adresează. Am apreciat echilibrul dintre activitatea personală (cărțile scrise de el de-a lungul timpului sau experiența cu benzile desenate) și activitatea profesională. Chiar dacă e un scriitor profesionist, adică un scriitor care trăiește din scris (nu se ferește să spună asta, în țara unde toți scriitorii se plâng că nu se poate trăi din scris), el și-a luat în serios și atribuțiile de coordonator de colecții Nemira, ceea ce înseamnă o muncă constantă, migăloasă și deloc ușoară. Foarte interesante au fost pentru elevii detaliile care țin de ce se întâmplă concret până apare un volum pe piață. Cu alte cuvinte, câți oameni muncesc ca un volum de manga să ajungă la cititori, astfel încât să fie și vândut în foarte multe exemplare, dar și să provoace „dependența”, adică cititorul să-și dorească să caute și alte volume din colecție. ARMADA, cu celebrele ei serii și autorii de bestseller internaționale, traduși cu mare succes și în limba română, n-a fost deloc neglijată, iar accentul pus pe seria Dune m-a încântat mult de tot (pentru cine nu știe, sunt fan Frank Herbert și prima ediție Dune în limba română nu va pleca niciodată din biblioteca personală). Colecția NEZUMI n-a apărut dintr-un capriciu, dintr-un moft personal al lui Marian Coman, ci după un mic studiu de piață, iar decizia luată împreună cu directoarea editurii n-a fost altceva decât o confirmare a unei intuiții.
La mai bine de un an de la prima carte manga apărută în limba români putem vorbi de o comunitate a cititorilor manga, care încep să prefere și cărțile traduse în română, nu doar pe cele traduse în engleză. Ce e de remarcat aici este faptul că toate cărțile apărute în această colecție sutn traduse direct din limba japoneză, nu din engleză, cum s-ar aștepta unii. Șerban Georgescu a pledat pentru ideea de a citi în limba română, mai ales pentru că avem traducători foarte buni de limbă japoneză. Andrei Perciun este unul dintre ei; cu state vechi de rapper și muzician, cunoscător și practicant al ceremoniei ceaiului, Andrei Perciun nu face altceva decât să aducă într-un punct comun toate pasiunile sale, pentru că a traduce manga nu se rezumă la a pune în pagină câteva dialoguri sau replici. Provocarea cea mai mare este ca textul în limba română să încapă în bulele de dialog, în condițiile în care desenele sunt cele originale și nu se modifică absolut nimic la traducere. Andrei Perciun este și profesor de limba japoneză la Centrul de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru, iar la sfârșit i-am smuls promisiunea că ne va face părtașii unei ceremonii de ceai.
Despre selecția titlurilor apărute deja în colecțiile Armada, respectiv Nezumi, au vorbit Marian Coman și Șerban Georgescu. A fost o adevărată provocare miniconcursului inițiat de Șerban Georgescu despre Japonia, pentru că au răspuns mai mulți decât mă așteptam, dar și pentru că mulți dintre ei au dat la câteva întrebări răspunsuri parțial bune. M-am bucurat să aflu că am elevi care citesc manga, interesați de fenomenul k-pop, sumo și de culturile asiatice. De altfel, la sesiunea de întrebări accentul a căzut pe studiile în Japonia – sistemul de burse și specificul cultural – și pe problemele cu care se confruntă populația Japoniei la ora actuală. Șerban Georgescu a demontat câteva din miturile care circulă în mass-media, punctând foarte eficient un aspect care înclină balanța decisiv: japonezii discută despre problemele cu care se confruntă.
Japonezul de rând nu își spune problemele, nu și le discută, de aici stresul. Societatea, însă, în ansamblul ei (comunitatea, asociațiile de voluntari, etc) dezbat și caută mereu soluții pentru problemele societății: îmbătrânirea populației, imigrația, vorbirea limbii engleze, egalitatea de șanse. Sunt foarte conservatori, dar, totuși, important pentru ei este să rezolve problemele comunității. De aici, de multe ori ajungem la paradox. De exemplu: doar cei în vârstă pot ajunge șefi și au proceduri pentru orice. Așa că până în pandemie foloseau faxul, iar ministrul adjunct pentru cyber security recunoștea că nu folosește computerul. Pe de altă parte, pentru olimpiadă au făcut cursuri intensive de limba engleză cu oameni în vârstă, pensionari, pentru a se simți utili. Îi pregăteau să fie voluntari la olimpiadă. Acum pot fi găsiți în cartierele importante, tot voluntari, ajută turiștii cu orientarea. Mi s-a părut minunat! (Șerban Georgescu:)
Întâlnire dinamică, bazată pe interacțiunea directă a invitaților cu elevii, care s-a soldat cu un flux de informații foarte atent selectate, utile și, cel mai important, venite direct de la sursă. Andrei Perciun, Șerban Georgescu și cursantul proaspăt întors din Japonia sunt persoane-resursă, tocmai pentru că au vizitat țara de mai multe ori, sunt buni cunoscători ai culturii tradiționale. Ambasadori culturali de facto, susținuți de Marian Coman, la care am apreciat în mod special pledoaria pentru rădăcini, pentru origini. Este singurul om reprezentant al unei editurii românești cu care am interacționat în ultimii ani care n-a intrat în subiect înainte de a face un mic excurs istoric, astfel încât numele lui Valentin Nicolau a fost pomenit de câteva ori, el fiind întemeietorul Editurii Nemira și mentorul multor oameni care astăzi lucrează în industria cărții. E de învățat din această atitudine a lui Marian Coman, cel care, să nu uităm este profund îndrăgostit de SF, manga și benzile desenate. La final, s-au împărțit premii, s-au făcut poze (habar n-avea Andrei Perciun câte poze avea să facă la finalul întâlnirii) și am stabilit planurile de viitor. Sigur ne vom reîntâlni cu membrii Centrului de Studii Româno-Japoneze Angela Hondru când vor înflori cireșii japonezi, dar și la alte întâlniri sau lansări de carte ale Editurii Nemira (dar și ale altor edituri care traduc literatură japoneză, coreeană sau alte limbi asiatice).
