„În rest, viaţa e frumoasă” de Diana Iepure

Când citeşti poezie nu e la fel ca atunci când citeşti proză.

Cuvintele se aşază câte trei, câte şapte în câteva rânduri neduse la capăt, ar trebui să fie simplu (nu e deloc), virgula te ajută să respiri şi să prinzi la timp sensul, în poezie e ca în viaţă:

după fiecare ceartă

o balenă cu burta uriaşă

se culcă peste mine

şi plânge

apoi

mă sună băiatul cu lemnele

bună, sunt băiatul cu lemnele

şi eu care credeam că eşti tu

(p. 76)

Pare simplu să citeşti poezia de azi, poezia, în general, fiindcă doar parcurgi cu privirea versurile în care se integrează şi titlul, titlul e înghiţit de corpul poemului, uite-l, defilează în fruntea strofei, ce faci prima dată e important, emoţionează, poezia nu are legătură cu postarea pe FB, nu vă lăsaţi înşelaţi, nu cădeţi în capcană, poeţii au obiceiul ăsta să te verifice, să vadă, ai sau nu ai vână de cititor. Legătura este de fapt cu cei de acasă, care oricum ar şti, şi fără să vadă, cum e să fii cu inima împăcată când se frământă cuvintele ca şi cum s-ar frământa aluatul de pască. Atunci când citeşti poezie pătrunzi într-un spaţiu în care eşti acceptat, eşti aşteptat, ţi se cere doar să laşi prejudecăţile unde le-ai găsit, e greu să citeşti poezie, că scrisul e diferit de orice alt scris, eşti emoţionat, ăsta este cuvântul, emoţionat de parcă ar fi prima dată când întâlneşti o poezie, şi nu e:

prima mea pască

a ieşit nesperat de frumoasă

am postat imediat o poză pe FB

rumenă, bine crescută

m-am străduit cu proporţiile

am cumpărat cea mai scumpă făină

am zis tatăl nostru la frământat

am avut grijă să-mi fie inima împăcată

se vede că ai avut un cuptor bun

m-a lăudat mama

La conservat participă, de obicei, şi tata. Gura borcanului scârţâie, trosneşte. Mama se schimbă la faţă:

̶ Pentru borcanul ista am hrănit porcul o săptămână! (p. 11)

Uneori, titlul e lăsat la locul lui, la doi centimetri de corpul delicat al poemului, doar că e scris cu litere mici, nimic nu e scris cu majuscule în versurile astea despre timp şi identitate, despre pescăruşii de oraş, colegele mele de birou, înălţimea perfectă, recital de plâns diana iepure –aşa te obişnuieşti să reconsideri raporturile ideilor cu lumea. Şi eşti liber, nu ai decât să scrii cu litere mari în cronica ta, dacă vrei, însă numai după ce ai căutat şi tu prin sertare şi foldere o fotografie mai bună a ta, privire în urmă, cu nostalgie. Întrebare: de ce ni se pare mereu că arătăm foarte bine în fotografiile vechi, ce senzaţie familiară, îmi amintesc că nu credeam la fel atunci când au fost făcute, dimpotrivă:

lipici

caut prin sertare şi foldere

poze din care m-am tăiat

acum trei ani/ acum cinci ani/ acum zece

nu arătam chiar atât de rău

ba îmi zic

uneori uimitor de bine

şi încerc să lipesc înapoi un chip

cu doi ani mai tânăr

cu zece (p. 105)

Nu e mereu la fel, uneori titlul e lăsat la locul lui, vă spuneam, şi se întâmplă, acum observi, ca unele cuvinte să apară chiar cu Majuscule, Varna şi Nistru:

vara petrecută la Varna

pe-o masă

un morman de scoici negre desfăcute

ca la începutul anilor ’50 după foamete

tot malul Nistrului

cu mormane negre de scoici

şi pâlcuri străvezii

de oameni (p. 84)

Nu-ţi ia mult timp poezia, e grăbită şi tu eşti la fel, se aşterne pe pagini care au spaţii albe, într-o oră ai citit ce era de citit. Şi ce ai înţeles, reformulez, ce ai simţit, ia să vedem, la un mic examen de poetică modernă, trecem peste versificaţie, poezia nu înseamnă versificaţie, ştim asta toţi, ştim de mult timp, de la Macedonski citire. Şi, înaintea lui, ştim de la Maiorescu, vocea peremptorie, vocea de necontrazis: O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867.

Totuşi, ce înseamnă azi să citeşti poezie şi cum poţi vorbi (scrie!) despre poezie dacă nu eşti poet, deşi preţuieşti frumosul în materie sensibilă – ştii definiţia de la junimişti, ei încercaseră, cititorii de Hegel, să realizeze antologia celebră, şi nu se putuseră hotărî să spună care dintre textele (multe primite, puţine rămase) la redacţia Convorbirilor literare erau sau nu poezie, nu simplă versificaţie.

Eu cred că două lucruri presupune azi poezia, dar nu deţin adevărul, doar intuiesc cât de mult preţuiesc cuvintele, pentru poeţi, mai ales.

Întâi, aş zice că este vorba în poezie despre emoţie, nu treci pe lângă versuri indiferent, ele creează imagini, holograme – multe sunt de acasă, din copilărie, proiecţii a ceea ce ai trăit şi trăieşti, le vezi şi le simţi, cum auzi borcanele aşezându-se cu sunet de sticlă unul lângă altul, simţi căldura unui cuptor bun,

tot ce am mai frumos de la ea sunt mâinile

identice cu ale ei chiar dacă

în rest semăn cu tata

aceeaşi determinare şi îndârjire

aceiaşi dinţi

care mi se tocesc

an de an

eu de mult o aştept să vină am multe să-i arăt aici

lucruri de care s-ar bucura şi pe care doar ea

le-ar putea înţelege

are însă mereu ceva foarte important de făcut

nu e aşa simplu cum vi se pare vouă

după care intervin bolile şi uneori problema cu viza

singură pe culmea dealului

în aşteptarea unei cumplite singurătăţi

nu doarme noaptea acolo

nu dorm noaptea aici

Pregătite noaptea, după o zi de muncă şi date imediat în cuptor. (p. 10)

Apoi, poezia are, ca orice fiinţă, o voce pe care nu o confunzi, poţi şti, când o auzi, a cui este. Iată, aceasta este vocea Dianei Iepure:

hotărâre

am fost destul de hotărâtă când am spus

că nu ne mai legăm de nimicuri

de fel de fel de flecuşteţe

care în viaţa asta nu mai înseamnă nimic

când nici măcar oamenii

nu mai au un loc al lor

ci sunt mai degrabă nişte păsări călătoare

azi aici mâine dincolo

am spus ferm

şi am ascuns în dulap cutia de carton

pe care mi-ai desenat frumos o inimioară (p. 104)

Ce ştii despre Diana Iepure este important sau devine pe urmă, după ce ai citit În rest, viaţa e frumoasă (2021), Casa de Editură Max Blecher, iată o prezentare, sunt aici câteva cuvinte şi atât de multe trăiri, experienţe, traduceri, pagini scrise: născută în 1970 la Chişinău, absolventă a Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii de Stat din Chişinău. A publicat volumele de poezie Liliuţa (2004) şi O sută cincizeci de mii la peluze (2011). A tradus din limba rusă cărţi de Boris Akunin, Alexei Salnikov şi Serghei Timofeev, precum şi două antologii din clasici ai literaturii ruse: Iarnă rusească (2013), Pagini alese din literatura rusă a secolului XIX (2017).

Luaţi cartea. În rest, viaţa e frumoasă.

În rest, viaţa e frumoasă de Diana Iepure