Poveste de dragoste plasată în ultimul deceniu de comunism, În apele facerii redă atmosfera acelui timp fără ostentație, prin existența unor tineri intelectuali prinși în capcana istoriei. Povestea unui erou fără nume este completată de trei voci diferite care preiau alternativ firul narativ, ilustrînd realitatea crudă, visurile și utopiile protagoniștilor. Simțindu-se într-o închisoare existențială, antieroul acestei cărți decide că nu s-a născut încă. Nu s-a născut pentru că încă nu a făcut nimic important, nu are la ce să privească în viitor și ce să lase în urmă. Parabola este însă și o frondă împotriva sistemului, o formă de rezistență la alienarea politică în speranța găsirii unui sens al vieții. Tabloul Bucureștiului din anii ’80 este condimentat cu relații amoroase, cu scene din viața nomenclaturiștilor, dar și a boemei artistice, cu o bună observație a realității și o analiză lucidă, fără încrîncenare, a acelor vremuri.
Carmen Firan, poetă, prozatoare, jurnalistă, autoare de piese de teatru şi scenarii de film. În 2000 s-a stabilit la New York. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, a Societăţii Poeţilor Americani şi a PEN American Center din New York. Între 1997 şi 2002 a fost director de programe la Institutul Cultural Român din New York. În 2002 a primit Premiul pentru poezie al revistei The New York Review of Books. Este coeditor al antologiei de poezie americană contemporană Locul nimănui şi al antologiei de poezie română modernă şi contemporană Născut în Utopia (2006), precum şi al antologiei Străin acasă. Poezie contemporană americană cu accent (2008). Opera sa apare în traducere în reviste, antologii sau în volum în Franţa, Anglia, Irlanda, Polonia, Israel, Canada, Germania, Suedia. Dintre volumele publicate în România menţionăm: poezie – Iluzii pe cont propriu (1981), Paradis pentru ziua de luni (1983), Îmblânzitor de vieţi furate (1984), Trepte sub mare (1990), Negru pur (1995), Locuri de trăit singur (1997), Candori pedepsite (2000), Cuceriri disperate (2004), Femeia de nisip (2018); proză – Tot mai aproape (roman, 1991), Farsa (2002), Caloriferistul şi nevasta hermeneutului (2005), Puterea cuvintelor (2007), Miracole mici şi mijlocii (2009), Detectorul de emoţii (2011), Valiza cu melci – un horoscop al emigrantului (2012), În căutarea magicianului alb. Conversaţii cu Ştefania Magidson (2013), Unde începe cerul (2013), Umbra pierdută (2018). Alte volume: Sertarul cu albine (antologie de poezie, 2013), Dreptul la fericire (antologie de proză, 2014), Dialogul vântului cu marea. Conversaţii cu Nina Cassian (2014), Judecata. Adrian Sângeorzan vs. Carmen Firan, cu un Verdict de Andrei Codrescu (2015), Timp în doi (2015), Atingerea. Călătorii interioare şi drumuri în afară (2016). Ca dramaturg, a debutat în 1981 cu piesa Polen pe insulă (Teatrul Naţional Craiova, stagiunile 1981-1984). Este autoarea mai multor piese de teatru, între care Vânătoare imaginară şi Vis în acvariu, jucate la Teatrul Radiofonic, Lumina din pod (Teatrul Naţional Craiova, stagiunile 2009-2011) şi Cum să te desparţi într-o zi perfectă. Între volumele publicate în SUA: Afternoon with an Angel/După-amiază cu un înger (2000), The First Moment after Death/Prima secundă de după moarte (2000), Accomplished Error/Desăvârşirea erorii (2001), In the Most Beautiful Life/În cea mai frumoasă viaţă (2002), The Farce/Farsa (2002), The Second Life/A doua viaţă (2005), Words and Flesh/Cuvinte carnale (2008), Rock and Dew/Piatră şi rouă (2010), Inferno (2011), Interviews and Encounters. Poetry and Conversation with Nina Cassian (2015), Searching for the White Magician. Dialogue with Ştefania Magidson (2017), Changing Your Sign, Changing your Destiny (2019).
Fragment
Dora își aduse aminte cum Gheroiu era văzut ca fiind unul dintre activiștii instruiți care ştiau limbi străine, citea cărți şi încă mai şi scriau din când în când poezii pe care însă funcţiile sale le condamnaseră la viaţă moartă de sertar. Asta-i mai lipsea, să-i citească şi poezii! Odată, la una dintre întrevederile scurte avute tot pentru legendarul transfer, ţinuse cu tot dinadinsul să-şi poarte discuţia în franceză, şi Dora fusese câteva zile urmărită de accentul lui într-atât, încât a doua zi fusese tentată să vorbească la fel cu elevii ei, imitându-l și maimuţărindu-se. Să-și amuze elevii. Sau poate să-i pedepsească. Să-i pedepsească pe ei şi să se răcorească ea. Lui Gheroiu nu avea ce să-i facă. Pedeapsa e transferată pe cei mai slabi, iar propria lașitate se întoarce în ruşine.
În cele din urmă, insistenţele ei deveniseră umilitoare. Gheroiu evita să vorbească despre transfer, o asigura doar că şi-a notat în agendă, că a subliniat cu o cariocă groasă şi roşie care însemna urgenţă, dar nu-i spunea niciodată nimic concret.
În seara aceea, părea însă decis să tranșeze lucrurile.
„A venit timpul să ne ocupăm serios de transfer”, i-a spus dintr-odată.
S-a ridicat cât de vioi a putut, cu o grimasă mascată din cauza sciaticii, s-a dus la același dulăpior unde părea că-și ține lucrurile de preț și a scos o cutie frumos împachetată în hârtie strălucitoare cu nuanțe de violet și legată cu funde de aceeași culoare. Clar, din străinătate.
„Un mic cadou”, i-a spus mimând modestia.
„Pentru mine?” S-a mirat sincer Dora, deși de fapt ar fi vrut să-l întrebe :„ De ce?”
„Da. Pentru tine. Desfă-l.”
„Acum?”
„Da, acum”, și Dorei i s-a părut că zâmbetul devine cleios ca trupul unui melc ieșit în afară.
A desfăcut cu grijă fundele late, a încercat să nu rupă hârtia strălucitoare ci să desprindă banda adezivă de pe margini astfel încât să mai poată fi împachetată la loc sau refolosită, și de sub multe foițe albe subțiri foșnitoare a scos un sutien negru de dantelă. L-a privit cu pupilele dilatate și l-a scăpat imediat din mână.
„Îți place?”
„E… frumos”, a spus Dora privind sutienul cu frică de parcă ar fi fost o lighioană întinsă pe măsuța lucioasă de nuc.
„Știu de la nevastă-mea că toate vă doriți sutiene tari cu dantelă fină. Nu înțeleg de ce nu se fac și la noi.”
„Da, de ce…?”, a bâguit Dora.
„Încearcă-l!”
„Poftiți?”
„Hai, încearcă-l! Să vedem dacă ți-e bun. Am luat și eu ce m-am priceput”, s-a alintat Gheroiu și o șuviță de salivă i s-a strâns la colțul gurii.
„Aici? Nici nu poate fi vorba!”
„Suntem numai noi. Nu te teme. Încearcă-l”, a repetat Gheroiu și cu o mișcare agilă care l-a costat o durere groaznică la șira spinării suprimată voinicește, s-a așezat lângă ea pe canapeaua stil. Mâna lui grasă cu pete mici cafenii s-a întins spre pieptul ei dar s-a retras crispată când Dora a țâșnit în sus.
„Vă rog!”
„Un transfer e un transfer. Nu e ușor. Mai ales din învățământ în industrie…”
„Mă scuzați. Mă așteaptă soțul. Trebuie să plec. Acum.”
Gheroiu s-a ridicat încet, și-a reluat privirea părintească în care Dora deslușea doar ironie și milă. Dorința îi trecuse. Nu merita să se lupte pentru ce nu putea obține imediat și ușor.
„Să mergem, atunci”, i-a spus simplu. Poți să ții cadoul. O să-i facă plăcere soțului tău.”
„Mulțumesc, dar de fapt trebuie să vă spun că eu nu port sutiene”, i-a aruncat Dora și a realizat imediat eroarea. Gheroiu s-a încins din nou, a prins-o de talie și i-a căutat gura răsuflând preciptat ca o locomotivă extenuată. L-a împins cu putere încât Gheroiu aproape s-a dezechilibrat .
„De fapt sutienul era pentru nevastă-mea, doar că am luat din greșeală un număr prea mic,” i-a șuierat sarcastic.
Dora s-a repezit spre ușă.
„Nu te sfătuiesc să ieși singură din camera asta”, a strigat autoritar după ea. Și sper să rămână totul între acești pereți. Am vrut să-ți fac o plăcere, atâta tot. Cred că-ți dai seama că nici în învățământ nu ai mai avea loc. O profesoară care seduce bărbați ca să-și atingă interesele? Între cuvântul unui ministru și al unei fetișcane gata să facă orice pentru un prăpădit de transfer, crezi că ar avea cineva vreo ezitare?”
Gheroiu îşi luă mapa diplomat şi ieşiră împreună cu figuri serioase de parcă tocmai ar fi încheiat o tranzacție importantă. Ea uită să-l mai salute pe ofiţerul de serviciu care, aşezat la birou, nu mai era aşa înfricoşător de înalt. În lift Gheroiu rupse tăcerea. „Să fim serioși, nu s-a întâmplat nimic.” Ajunseră în holul mare de la intrare. Femeile de serviciu dispăruseră. Paşii lor răsunau inegal spre uşile glisante. Portarul se ridică în picioare. „Să trăiţi!“ Dar nu-i răspunse nimeni. Dora ar fi vrut să scuipe pe marmura proaspăt spălată.
