Dacă cumva ați omis această creație cinematografică, vă invit să o descoperiți acum. The Cremator este un film realizat de regizorul slovac Juraj Herz în baza romanului omonim al scriitorului ceh Ladislav Fuks. Este o colaborare frumoasă dintre doi oameni care au avut o copilarie marcată de expansiunea ideologiei naziste.
Ladislav Fuks (1923 – 994) este unul din autorii cehi consacrați, în anii ’60 avea deja un roman care a făcut senzație – Pan Theodor Mundstoc. Era o personalitate cu o educație universitară vastă în filozofie, istorie și psihologie, și un simț al umorului ieșit din comun. Romanul Spalovač mrtvol (The Cremator) a fost scris în timp ce s-a internat benevol într-un azil de alienați mintali pentru a aștepta sa se mai calmeze scandalul iscat de soția sa (istorie extrem de interesantă și amuzantă la care nu mă voi opri).
Juraz Herz a supraviețuit lagărelor de concentrare printr-o minune. În cartea sa autobiografică Autopsie el menționează că a evitat gazarea doar pentru că atunci când au ajuns la destinație, tocmai se terminase Zyklon-B. Descendent dintr-o familie de evrei intelectuali, Juraz a facut cunoștință cu arta cinematografică și atrocitățile naziste de mic. A devenit regizor prin vocație când, după ce a văzut Hoțul de biciclete în regia lui Vittorio de Sica, a hotărât că anume acesta trebuie sa facă. Ca stil a fost încadrat în valul New Wave Cehoslovac (anii ’60-‘ 70) o mișcare de regizori disidenți ce aveau ca obiectiv realizarea filmelor care „să facă poporul ceh să devină conștient în mod colectiv de faptul că participă la un sistem opresiv și incompetent care îi brutalizează”. Unul dintre filmele New Wave mai cunoscute este adaptarea de către Jaromil Jireš a romanului Gluma de Kundera.
The Cremator a fost filmul în care Juraz ca regizor a avut cel mai mare grad de libertate; a fost făcut exact așa cum și-l dorea. Totuși, deși era un film foarte așteptat, regizorul nu s-a putut bucura de el. Puțin după lansarea din 14 martie 1969 Filmul a fost interzis până la sfârșitul anilor ’80.
The Cremator este istoria lui Karel Kopfrkingl. Pan Karel nu bea alcool, nu fumează, are o fată, un băiat și o soție tăcută de origine evreiască. Este iubitor de pictură și muzică (mi-a lipsit Wagner la soundtrack pe alocuri), e un familist consacrat care periodic trecea pe la bunul medic evreu, pentru o analiză rapidă la sifilis. Citește fascinat din Cartea Tibetană a morților și vorbește cu o evlavie desprinsă din manualul de psihiatrie. Pan Karel este un om cu ambiții, el vede în orice persoană un potențial cadavru; face reuniuni cu enoriașii pentru a-i motiva să se folosească de serviciile crematoriului pe care îl administrează. Visul patologic al lui Karel este sa elibereze sufletele în eter, pentru ca ele să își găsească drumul spre nouă reîncarnare. Pan Kopfrkingl excellent jucat de Rudolf Hrusínský este un psihopat în libertate însoțit, ce-i drept la distanță, de o frumoasă doamnă calmă și impenetrabilă ca moartea. Atmosfera idilic morbidă a filmului capătă intensitate pe fundalul ascensiunii naziste, întrebărilor despre puritatea sângelui și măreției moștenirii nemțești.
În unul din interviurile sale, Juraz Herz mărturisea că i-ar fi plăcut să filmeze o comedie neagră despre perioada care și-a petrecut-o în lagărele de concentrare, doar că intenția sa nu prea îi amuza pe colegi. Chiar și The Cremator, un film la care râzi inițial trece subtil într-o tragedie grotescă care numai comică nu pare. Dacă ar fi să găsesc o asociere cu producțiile cinematografice recente atunci, cu siguranță, este Jojo Rabbit al lui Taika Waititi. Momentul când Jojo leagă șiretul pantofului mamei sale spânzurate este parcă desprins din The Cremator, dar deja poartă un alt sens. Ori, asta de fapt reprezintă adevărata forță a creației: a împrumuta o idee pentru a-i da o altă dimensiune. Cred că lui Herz i-ar fi plăcut Jojo Rabbit.
Dar să ne întoarcem, varianta văzută de mine este cea refăcută de Criterion. După spusele regizorului acest film de fapt a fost gândit cu două deznodăminte: în unul dintre ele dragul nostru umanist pleacă cu naziștii și se întoarce cu tancurile comuniste. Un epilog subtil în care se face trimitere la faptul că la rang distructiv aceste două ideologii poartă semnul egalității.
Din punct de vedere simbolic filmul este foarte bine gândit. Există o corelație intimă între psihopatia lui Pan Karel și lucrurile care-l înconjoară. Grădina zoologică de la începutul peliculei, mandala de pe Cartea Tibetană a Morților și tripticul lui Hieronymus Bosch.
Distopia lui Ladislav Fuks și-a găsit forma artistică care i s-a potrivit cel mai bine…
«Cremation is quite humane…and frees people from fear of death Dear children, there is no reason to fear cremation Zina, play something for our distinguished guests Mahler’s «Songs for Dead children…»
…
Intenția mea de a vorbi despre această excelentă lucrare a fost catalizată în mare parte de cele două ore pierdute cu Rebecca, 2020 pe Netflix.
