Filarmonica de Stat din Oradea reprezintă una dintre instituțiile de cultură ale Crișanei dintre cele mai respectate, grație nu numai longevității sale (este înființată oficial pe data de 23 decembrie 1923), dar și profesionalismului, exigenței dirijorilor, instrumentiștilor și celorlalți membri care susțin cu discreție actul artistic din spatele scenei. Stagiunea aniversară 2023 – 2024 a debutat în forță, în primele două luni melomanii având șansa de asculta un repertoriu variat, ambițios, incitant. Primele săptămâni au fost dedicate clasicilor Beethoven și Mozart, dar cu partituri mai puțin cunoscute, care se aud destul de rar. Missa Solemnis a lui Beethoven este o mare provocare atât pentru instrumentiști, cât și pentru cor, dar ansamblul de la Oradea a fost susținut de Corul din Debrețin și și-a dus misiunea la capăt cu succes. Clarinetul lui Emil Vișinescu a reușit să ne transpună în lumea plină de culoare a lui Mozart, ca mai apoi Concertul imperial și Simfonia Eroica a lui Beethoven să ne readucă cu picioarele pe pământ și să ne facă conștienți de profunzimea și frumusețea unor armonii și valori oarecum ignorate astăzi. Partea a doua a lunii octombrie a fost plină de premiere și surprize plăcute: Concertul pentru Orchestră al polonezului Witold Roman Lutoslawski a necesitat multă virtuozitate și pasiune din partea instrumentiștilor, cu tonalitățile sale polifonice, ample, profunde, baroce. Ștefan Doniga, un pianist încă tânăr, dar extrem de talentat, a aprofundat tonalitățile misterioase, complexe și ușor contradictorii ale spiritului slav realizând o altă premieră: Concertul nr. 3op. 32 pentru pian și orchestră în do minor Per Aspera ad Astra al lui Serghei Bortkiewicz.
Tiberiu Soare nu este la prima colaborare cu Filarmonica din Oradea, iar profesionalismul desăvârșit al acestuia a contribuit la „descifrarea” unor partituri rar cântate: Jean Sibelius – Suita Pelleas et Melisande, de o sensibilitate cu totul deosebită, și mai puțin cunoscuta partitură a lui Marțian Negrea – Requiem Parastas (a fost finalizată în 1956, dar contextul comunist a împiedicat publicul meloman să dialogheze cu divinitatea pe armoniile construite atent de muzicianul român). Colaboratorul și asistentul lui Tiberiu Soare la o mare parte din spectacolele montate pe scena Operei din București, Mircea Pădurariu a avut misiunea de a ne face să redevenim ușor nostalgici, meditativi, dar și jucăuși. A reușit acest lucru, în ciuda tinereții sale aproape intimidante, grație lui Tchaikovsky – Concertul pentru vioară în Re major, op. 35, și Simfonia nr. 6 în si minor, op. 74, Patetica.
Publicul orădean a acceptat cu mare plăcere provocarea și a susținut onest și necondiționat eforturile instrumentiștilor, dirijorilor invitați și a soliștilor vocali sau instrumentiști, venind în număr mare la toate concertele susținute în stagiunea curentă. Ne bucură prezența în număr mare a tinerilor, ceea ce ne face să credem că secolul XXI poate fi și un secol al armoniilor, al toleranței și al perspectivelor multiple. Povestea continuă într-o sală de basm, cu prinți și prințese care simt să se lase învăluiți de sunetele magice ale viorii, flautului, violoncelului sau pianului, dirijați de bagheta magică a unor muzicieni care fac să dispară granițe și prejudecăți.
