Egalitatea de gen dintr-o perspectivă inedită

Debutul secolului XXI se dovedește a fi mult mai furtunos decât ne-am fi dorit sau ne-am fi așteptat, agitat, compulsiv, cu reacții greu de înțeles uneori. Globalizarea are un rol decisiv în toate aceste fenomene contradictorii. Vor mai trece câțiva ani buni până să acceptăm, dar mai ales să înțelegem și să asimilăm globalizarea în toată complexitatea sa. Dincolo de aspectele negative, mult prea evidențiate și dezbătute, globalizarea a generat o serie de modificări în mentalul colectiv, cu efecte asupra sistemelor politice actuale. Democrația, cu multitudinea de fațete și posibilități de exprimare, a adus în prim plan, printre altele, egalitatea de gen, un concept introdus în circuitul sociologic după Al Doilea Război Mondial, dar luat în serios de către decidenții politici abia spre sfârșitul secolului XX. Ca multe alte concepte specifice democrației, egalitatea de gen a fost preluată și pervertită de către regimurile comuniste într-o manieră foarte agresivă, cu efecte pe termen lung, după cum se poate constata cu ușurință analizând și tiparele societale românești postcomuniste. Tratatul de la Maastricht (semnat în februarie 1992) a reprezentat punctul de plecare oficial pentru o multitudine de transformări politice, sociale, economice, culturale și chiar religioase nu numai în țările membre ale Uniunii Europene, dar și în restul lumii. În România, acceptarea coordonatelor democrației a fost lentă (cauzele și explicațiile merită un studiu separat), drept pentru care și înțelegerea și acceptarea drepturilor și, mai ales, a responsabilităților individuale și colective, a egalității de șanse, a egalității de gen, a incluziunii persoanelor cu dizabilități în societate a fost o cursă cu multe obstacole, la capătul căreia încă nu am ajuns din anumite perspective, din altele însă da. Societatea civilă, inexistentă până în 1989, s-a construit și s-a impus ca partener pertinent pentru instituțiile statului în ciuda nenumăratelor critici și suspiciuni și devine, de la an la an, din ce în ce mai vocală, mai coerentă și mai diversificată. Orice chestionar sociologic pe marginea rolului și modului de manifestare al societății civile evidențiază încă o serie de prejudecăți și stereotipii asociate conceptului de societate civilă, de exemplu prejudecata că societatea civilă reprezintă doar o multitudine de fundații și organizații umanitare, ecologice și de protecția animalelor.

Prin seria de volume dedicate implicării femeilor în politică, economie/activități economice, organizații neguvernamentale, fundații și asociații civice active și, mai nou, în sport, Andreea Paul, fost om politic, actualmente conferențiar cu o bogată activitate civică, își propune să schimbe percepția asupra femeilor din România, dar și să schimbe raportul de forțe net favorabil bărbaților în politică, economie. Proiectul coordonat de Andrea Paul a fost susținut necondiționat de Editura Polirom, care, în colecția Egografii, a publicat Forța politică a femeilor (2011), Forța economică a femeilor (2016), Forța civică a femeilor (2018), iar anul acesta (2023) Forța femeilor în sport. Pe lângă reparația morală atât de necesară, Andreea Paul și colaboratorii săi își propun să schimbe percepția asupra femeilor, a ceea ce știu și pot să facă acestea. Volumul apărut în 2023 este realizat împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Punctul de plecare îl reprezintă datele statistice reci cu privire la scăderea dramatică a numărului de sportivi legitimați în diverse cluburi sportive, indiferent de domeniul sportiv, procentul în creștere de persoane supraponderale și cu boli asociate creșterii în greutate, dar, și mai trist, procentul uriaș de femei (82%!!!) care nu desfășoară niciun de fel de activitate sportivă (nici măcar ocazional). Din această perspectivă, scopul autoarei este cât se poate de clar:

„Îmi doresc ca acest volum să contribuie la schimbarea celor două realități actuale care însoțesc performanța sportului feminin. În primul rând, în prezent, sportul feminin este mai puțin popular decât cel masculin, în pofida rezultatelor fenomenale în sportul de elită internațional; în al doilea rând, nu există niciun motiv pentru care această situație să continue. Dacă acceptați aceste premise, sportul feminin oferă pieței o mulțime de noi oportunități de creștere a calității vieții, oportunități comerciale și noi performanțe sportive, o mulțime de noi perspective pentru reimaginarea mediului sportiv românesc.

De ce avem atât de puține femei care practică sport de performanță – 37% din totalul sportivilor legitimați în prezent? De ce avem atât de puține femei în fruntea instituțiilor reprezentative ale sportului românesc și internațional, în contradicție cu performanțele lor sportive? Doar 14 federații sportive din cele 81 de entități funcționale sunt conduse de femei! Sunt întrebări deschise la care găsim răspunsuri în acest volum.” (p. 9)

Cele trei părți ale volumului sunt dedicate sportivelor României, antrenoarelor și jurnalistelor sportive; nu întâmplător prima parte este și cea mai consistentă (peste 290 de pagini) pentru că:

„Rezultatele sportive de excepție ale unei țări rămân pentru totdeauna în istoria ei și în mentalul colectiv, indiferent de regimul politic. Cele 309 medalii olimpice câștigate de români de-a lungul timpului, 156 obținute de femei și 153 de bărbați, pun bazele construirii unei noi generații puternice de tineri sportivi, care doresc să facă performanță.” (p. 15)

Lista de sportive selectate pentru performanțele lor nu este exhaustivă, iar Andreea Paul nici nu și-a propus acest lucru. Majoritatea sportivelor regăsite în acest volum au răspuns cu privire la motivația personală de a practica un sport, de a continua să îl practice până la nivel de excelență, cum au reușit să își construiască o carieră după retragerea din activitatea sportivă de performanță, cum explică rezultatele lor de excepție, chiar și în lipsa unei infrastructuri corespunzătoare și a unui buget mai mult decât limitat. Cristina Vladu, Mirona Murea, și Constantin Dumitrescu au subliniat contribuția decisivă a unor sportive care fie nu mai sunt printre noi, fie locuiesc de multă vreme în afara țării, dar ale căror performanțe și mod de viață exemplar reprezintă un reper mai mult decât necesar într-o lume a vitezei, a consumerismului și a sedentarismului. Dacă despre Iolanda Balaș Sőtér, Lia Manoliu, Doina Melinte, Gabriela Szabo sau despre Mihaela Peneș își mai aduc încă aminte pasionații de atletism, din păcate despre Alina Astafei, Maria Cioncan, Argentina Menis sau chiar Anișoara Cușmir-Stanciu mulți nici măcar nu știu ce sport au practicat. E adevărat că nouă, românilor, ne place să ne „lăudăm” cu performanțele conaționalilor, dovadă plăcerea cu care vorbim despre Nadia Comăneci, Simona Halep, Cristina Neagu, Elisabeta Lipă sau Ana-Maria Brânză (Popescu). Dar adeseori ne mulțumim doar să trecem în revistă titlurile, medaliile obținute de acestea și cam atât. Otilia Bădescu, cu patru participări la Jocurile Olimpice și multiple medalii obținute la Campionatele Mondiale și Europene de tenis de masă, este în asentimentul celorlalte sportive atunci când afirmă:

„Încurajez sportivii să se antreneze în mod constant și disciplinat. Numai prin efort susținut și repetiție se pot îmbunătăți tehnica, agilitatea și reacțiile rapide necesare în tenisul de masă (dar și în alte sporturi – n.n.). În stabilirea obiectivelor, le-aș sugera sportivilor să urmărească obiective realiste și măsurabile. Acestea ar trebui să fie atât pe termen scurt, cât și pe termen lung și să fie însoțite de un plan de acțiune clar pentru a le atinge. Mentalitatea pozitivă și rezistența la eșec sunt extrem de importante. În sport există întotdeauna momente dificile și înfrângeri, dar este esențial să rămâi concentrat, să înveți din experiențe și să te ridici mai puternic. Încurajez sportivii să fie deschiși la învățare continuă și să caute întotdeauna modalități de a se îmbunătăți. Participarea la stagii de pregătire, colaborarea cu alți jucători talentați și studierea jocului prin vizionarea meciurilor și analiza tehnică au făcut parte din viața mea de sportivă.” (p. 63)

Aspectele evidențiate de Otilia Bădescu nu ar trebui să ne mire; toate cele de mai sus, dar și munca în echipă, colaborarea reală cu antrenorul și susținerea familiei sunt cheia succesului nu numai pentru sportivele și antrenoarele regăsite între coperțile acestui volum, dar și pentru toți cei care își propun să exceleze într-un domeniu oarecare și să aibă o carieră profesională de succes. Irina Bulmaga, cu performanțe surprinzătoare în șah, și Irina Deleanu, sportivă de excepție care a continuat să se implice în dezvoltarea gimnasticii ritmice (și o face cât se poate de bine) și după retragerea de pe covorul magic, au evidențiat necesitatea unui cadru legislativ coerent, a unei legăturii reale între jucători/sportivi, antrenori, manageri și instituțiile statului. Evident că Irina Deleanu, Elisabeta Lipă sau Marcela Maria Fumea (căreia îi datorăm performanțele cu totul excepționale ale gimnasticii aerobice din România) sunt modele de succes, ale căror cariere reprezintă studii de caz pentru tinerii noștri, indiferent de domeniul în care vor să exceleze, dar Corina Țifrea (pe care unii pasionați și-o aduc aminte din comentariile în direct de la competițiile de atletism transmise de Eurosport) prezintă sintetic nivelul de dezvoltare spectaculos la care s-a ajuns acum în mai toate sporturile și cu care unii sportivi nu sunt de acord, dependența de tehnologie, dar și problema dopingului, despre care în România se vorbește, din păcate, prea puțin. Sportivii români trebuie să fie conștienți de impactul imediat al propriilor lor rezultate asupra publicului, de cât de ușor îi pot influența e ceilalți prin stilul lor de viață, de faptul că sunt percepuți drept „modele”. Sportivele din România, prin rezultatele obținute, prin tenacitate, încăpățânarea de a continua în ciuda unor discriminări evidente, au reușit să demonstreze că egalitatea de gen și cea de șanse nu sunt doar mituri, iar Andreea Paul și colaboratorii săi ne-au reamintit acest lucru.

Forța femeilor în sport – coordonator Andreea Paul