„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există, în traficul zilei și al nopții, accidente de muncă, de iubire, de pahare în plus sau de prieteni în minus. Și nu e simplu să creezi răni cu nume de oameni. Lui Dragoș Ghițulete operațiunea îi reușește, iar în galeria de marginali pe care o pune la lucru în Despre iubire și (alte) ispite vezi uneori străfulgerări din lumea lui Bukowski, Fitzgerald sau Patti Smith. Femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. Semnul lor de recunoaștere e ruptura, indiferent dacă se pregătesc să alerge un maraton al supraviețuirii, să se smulgă din promisiunea confortului sau să se mute dintr-un pat în altul și dintr-o dezamăgire în alta. Happy-endul e o erezie pentru acești dezmoșteniți. Înstrăinarea, în schimb, îi așteaptă să se trezească și-i duce la culcare zi după zi.” (Radu Paraschivescu)
Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Pitești. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. A fost redactor de carte și jurnalist, realizînd, printre altele, emisiuni culturale și politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent se ocupă de editare web. A debutat în 2007 în volumul colectiv Cartea cu bunici, la Editura Humanitas, publicînd apoi romanele Gluma rusească (2010) și Partea dreaptă a capului (2014) la Editura Cartea Românească.
Fragment
O să le spun după călătoria asta că plec la soră‑mea la Londra. Da, vrea copii, poate chiar să le spun că e deja gravidă şi merg să stau cu ea. Că or să mă creadă sau nu nu mă mai interesează. Îmi ajunge. Şi fetiţa, deşi îmi e dragă, a devenit cam obraznică. Iar ce s‑a întâmplat aici mi‑a pus capac. Am un noroc ieşit din comun. Numai de astfel de oameni dau. La nunta mea cu Darius, nenorocitul a plecat cu naşa. Cum aş fi putut bănui măcar că şi‑o trăgeau de luni de zile? Iar naşul nostru, săracul, a ajuns la vorba că orice naş îşi are naşul. Dar chiar finul să‑i facă una ca asta? Dacă nu ar fi fost aşa bătrân, parcă‑parcă aş fi fost tentată să mă răzbun şi să mă combin şi eu cu naşul. Dar are mari probleme cu erecţia, săracul, aşa îmi spusese Darius. E darnic nevoie mare şi are şi fala mare. Fala mare? Da, fala naşului, adică aduce la nuntă oameni potenţi financiar, aşa că vor scoate mulţi bani. Dacă ştiam atunci ce va urma, ce plan îşi făcuse Darius cu naşa, aş fi fost mult mai atentă la plicurile care se scurgeau în buzunarele lui. Şi nefutută, şi cu banii luaţi. Aşa am rămas după noaptea nunţii. Şi fusesem atât de fericită cu o seară înainte! Dansasem întruna, aruncasem buchetul, pe care l‑a prins o fostă colegă de liceu, am bârfit apoi cu ea – avea de ales între un coleg de serviciu şi, aici mi‑a făcut cu ochiul, poate chiar unul dintre nuntaşi, pe care pusese ochii şi care, i se păruse ei, o privise galeş la biserică.
Nu trebuia să mă grăbesc, cu siguranţă, dar parcă îmiluase cineva minţile. Că băiat bun ca el nu mai găsesc,că e bine să mă aşez la casa mea, din toate părţile numaisfaturi, mai puţin din partea soră‑mii, care a fost reţinută.Aşa că am zis da atunci când Darius, la mai puţin de treiluni după ce ne‑am cunoscut, m‑a cerut de soţie. Deşi îispusesem că nu o să putem face copii, că mi‑e frică pentrucă am moştenit de la mama o boală degenerativă şinu aş vrea s‑o transmit mai departe, nici nu a tresărit. M‑asărutat lung şi mi‑a zis că vom înfia unul dacă va fi cazul.Nu‑ţi face griji, mi‑a spus.
Naşii, prieteni de‑ai lui, m‑au plăcut. Şi eu pe ei. Căplanul lor a fost să fugă cu banii de nuntă nici prin capnu mi‑a trecut. Doar soră‑mea, atunci când l‑a cunoscut,mi‑a zis că nu‑i place de el. Să nu mă supăr pe ea, darnu poate să nu‑mi spună, băiatul ăsta ascunde ceva, haimă, soră‑meo, că exagerezi, nu, nu exagerez, dar, în fine,dacă ţie îţi place, vă doresc numai bine. Eu oricum maiam puţin şi mă mut în Anglia, aşa că decât să rămâi singură…Dacă aş fi ascultat‑o!
De ce să nu îmi văd eu acum de viaţa mea? Bani, banişi iar bani. Ei cred că dacă mă plătesc aşa bine o să le fiusclavă până la majoratul fetiţei. Niciodată nu s‑au gânditla sentimentele mele, la cât de obosită sau tristă sunt. Nu,să fiu prezentă şi să am grijă de Pişcoţica. Nu conteazădacă sunt bolnavă poate, dacă am stări de oboseală dela ciclu, poate mă văd cu un bărbat, am şi eu viaţa mea.
