În perioada 22 – 26 noiembrie, la Pavilionul Central Romexpo se va desfășura ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus, unde Editura Meteor Press va fi prezentă la  standul 241 de la nivelul 4.50 cu noutăți din diverse domenii și promoții atrăgătoare la cărțile pe care vi le doreați să le citiți fără întârziere.

Așa cum v-am obișnuit de-a lungul timpului cu tot felul de promoții, de data aceasta vă așteaptă o promoție progresivă care crește de la 25% pentru o singură carte cumpărată și ajunge la 50% pentru 5 cărți cumpărate.

Noutățile pe care le aducem în atenția dumneavoastră fac parte din domeniile: Filosofie, Religie și Carte pentru copii. Astfel:

“Școala de la Frankfurt în fața istoriei” – de prof. dr. Andrei Marga –, interpretată în viziunea unui autor care a publicat numeroase cărți având ca subiect istoria filosofiei moderne și contemporane, filosofia politică și filosofia religiei.

Şcoala de la Frankfurt se studiază în universităţile şi institutele de ştiinţe sociale de referinţă de pe glob. Scrierile semnate de Horkheimer, Adorno, Marcuse, Fromm, Pollock, Benjamin, Neumann, Habermas au explorat lumea într-o manieră proprie şi profundă şi au elaborat concepte şi teoreme noi, ce nu pot fi ocolite de cel care doreşte cunoaştere. Pariul fundamental al Şcolii – libertatea inalienabilă şi drepturile imprescriptibile ale fiinţei umane sunt condiţie sine qua non a unei vieţi demne de om – i-a întreţinut vigoarea.

 Critica, inclusiv față de sine, a alimentat creativitatea și vigoarea unei școli care împlinește un secol de la formare. Parcurgerea scrierilor Școlii de la Frankfurt este un bun indicator al gradului de rafinare a interogaţiilor dintr-o cultură. Să intri în atingere cu incomodele întrebări pe care le pune, să examinezi răspunsurile, să le adopţi sau să le critici şi să înveţi din analizele lor rămâne profitabil.

Poziţia generală a Şcolii de la Frankfurt în constelaţia ideologică a ultimului secol este aceea a unui liberalism periclitat, a unui „liberalism în situaţie de graniţă”, concentrat asupra lămuririi destinului individului în istoria contemporană. Acesta a fost abordat cu mijloacele unei culturi mereu aduse la zi, temeinic stăpânite şi inovative. Ţinta Şcolii de la Frankfurt nu a fost urmarea unei tradiţii de gândire consacrate. Şcoala nu a fost niciodată simplu epigon. Ţinta ei supremă a fost lămurirea asupra vieţii trăite de oameni elaborând o filosofie nouă.” –      Andrei Marga

“Cioran sau ispita nazismului” – autor, Julien Santa Cruz –, prezintă și analizează un subiect legat de orientarea „fascizantă”a tânărului Cioran care n-ar avea decât o explicație profund legată de gustul său pronunțat pentru lipsa de măsură și de o paradigmă de gândire ostilă democrației.

Cu toată admirația pe care o au cititorii din România și din Franța pentru opera lui Cioran, scrierile sale de extremă dreaptă, ba chiar favorabile Germaniei naziste, din anii ’30, rămân un motiv de stupefacție. Julien Santa Cruz analizează peste o sută de articole și câteva dintre lucrările de tinerețe ale filosofului pentru a înțelege acest moment exaltat și isteric din biografia sa.

Orientarea fascizantă a tânărului Cioran nu poate fi explicată doar printr-o lipsă de maturitate și prin circumstanțele în care se afla, ci ține de gustul său pronunțat pentru lipsa de măsură și de o paradigmă de gândire ostilă democrației. Nu este vorba de o adevărată adeziune ideologică la tezele hitleriste, ci mai degrabă de un răspuns prin violența verbului la sentimentul golului, la chinurile identitare și metafizice care-l asaltau pe Cioran în acea perioadă.

Julien Santa Cruz, profesor de istorie, identifică în lucrarea de față originea și cheia faimosului nihilism cioranian. Astfel se înțelege mai bine profunzimea scepticismului filosofului și alegerea etică a renunțării ulterioare la orice formă de angajament față de o idee, de orice natură ar fi aceasta.

 “Asumarea crucii. Calea mistică a angoasei” – de Michel Laroche –, ne dezvăluie faptul că starea angoasantă, bine cunoscută Sfinților Părinți ai pustiei și marilor asceți din Orient, nu era defel înțeleasă drept un semn de dezechilibru, care cerea să fie vindecată. Dimpotrivă, angoasa însemna pentru ei semnul că un suflet a pornit în sfârșit pe „Calea plină de angoasă a Împărăției”. Sufletul traversează această cale a morții față de sine, care nu poate fi experimentată fără acceptarea angoasei legate de propria moarte, dar are în față o viață nouă și o identitate nouă.

Viața, moartea, învierea constituie triada acestei experiențe spirituale, în care autorul ne inițiază, pas cu pas, folosind învățătura Sfinților Părinți ai pustiei.

„Să nu mai căutăm nici să culpabilizăm angoasa pe care o avem, nici s-o considerăm drept boală, ci să înțelegem că noua noastră identitate – precum o femeie care stă să nască, trăind angoasa și durerile nașterii – speră că o să-i dăm viață în cele din urmă”.

“Miturile și legendele Greciei antice”, cu cele două volume – “Zeii” și “Eroii” – în adaptarea doamnei prof. Rodica Chiriacescu.

Mitologia greacă a făcut din toate timpurile  obiectul unei „reinventări”, transpuse în versuri  de aezi, căci mitul este viu atâta vreme cât este transmis pe cale orală, sau al unor „rescrieri” personale din partea autorilor, fie ei greci, romani sau bizantini, din epoca Renaşterii sau chiar actuali. Ea fascinează şi astăzi şi poate fi considerată, la fel ca alte mitologii – egiptene, nordice, precolumbiene etc. – o bază deosebit de importantă pentru lărgirea orizontului intelectual universal, constituind  de-a lungul veacurilor un bogat izvor de inspiraţie pentru scriitori şi pentru toate domeniile artei.

  1. “Ursulețul și vulpița salvează pădurea din Carpați”, de Andreea Reitmeyer, este o carte educativă despre fauna și flora din munții Carpați, care au de suferit în urma dispariției unui râu ce le traversează ținutul, motivand astfel aventura celor doi prieteni porniți în căutarea râului secat.

Dragilor, editura Meteor Press vă așteaptă la Târgul Gaudeamus cu reduceri progresive, începând de la 25% până la 50%! Librarul vă va răsfăța cu produse care vor completa lista de cadouri pentru sărbători.

???????????????????????????????????? ????????????????????: Liternet.ro, Cititor.net, Cititor călător, 4arte.ro, BookHub, Literatura pe tocuri, Booknation, Dusa cu cartea, Delicatese literare, Porția de citit, Pagini de zi și noapte, Agentia de Carte, Pasiunea cititului, Anca și cărțile, Stil de vedetă, Bucuria lecturii, BonCafé, E-femeia.ro, PR-Wave.ro, Eva.ro, Lecturi și Arome, Jurnalul iubirii, Biblioteca lui Liviu, Rabbit Media, Prefatadecarte.ro, Ladybutterflydreams.ro, Momentedeviata.ro

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura