Matei Ioachimescu este flautist, un solist pe cât de tânăr, pe atât de versatil. Își iubește flautul foarte mult (de fapt, corect ar fi pluralul, căci are o colecție întreagă), dar la fel de mult iubește și muzica contemporană, cultă, rock, jazz sau ce vă mai trece prin minte; nu contează genul pentru Matei Ioachimescu, ci doar calitatea acesteia.
Pe Matei Ioachimescu l-am întâlnit acum câțiva ani, cu prilejul unui turneu susținut împreună cu o pianistă foarte dragă mie, Mara Dobresco. De atunci s-au mai strecurat câteva turnee în portofoliul lui, fiecare dintre acestea gândite în formule unicat, cu miez și coloană sonoră atent construită de M.I. Turnee care au deja memorie colectivă asigurată, căci iubitorii de muzică de calitate și de experimente puse în slujba muzicii n-au fost dezamăgiți de experiențele totale oferite de muzician împreună cu echipele sale de turneu.
Săptămâna trecută, nu cea în curs, la Vorba de cultură, Ema Stere l-a avut invitat pe Dan Coman, scriitorul. Într-unul din episoade l-am auzit pomenind de concertul din cadrul Electric susținut la celebra deja Sinagogă din Bistrița. Mi-am dat seama atunci Matei Ioachimescu e pe cale să creeze un fenomen, căci cine s-ar fi gândit că muzica contemporană o să aibă atât de mult succes la public într-o țară sufocată de kitsch și tot felul de contrafăcute.
Din păcate, n-am reușit să ajung la concertul susținut la ARCUB, dar las mai jos două mărturii, pe cât de diferite, pe atât de emoționante:
„2 noiembrie. Revenit adineauri (pe jos, șchiopătând, cu piciorul inflamat de durere – dar mersul pe jos îi face bine, cum poate că și mie durerea îmi face bine) de la teatrul Gong, unde l-am văzut pe Matei Ioachimescu într-un solo de flaut de 45 de minute, Electric, în care muzica era tradusă vizual de lasere care decupau aerul în feliuțe colorate, prisme hipnotice, semiplane incandescente. Când flautul lui Matei era melancolic, aerul pâlpâia muribund; când în flautul lui reintra viața, în aer creșteau – ca niște oase luminoase – fire argintii, pe al căror schelet se construia apoi tot corpul reînviat al muzicii întoarse din morți. Mi-a adus aminte de felul în care vizualiza muzica Matei Călinescu în jurnalul lui din ultimii ani de viață: Matei C. (alt Matei!) știa că are cancer, că nu mai are mult, ținea jurnalul ca pe o documentație a ieșirii din timp (exact așa se cheamă, Ieșirea din timp), asculta muzica la fel, ca pe o ieșire din timp – și, foarte adesea, o vizualiza exact așa, ca pe o coborâre prin aer a unor fire argintii, pe care eu (citindu-i jurnalul) le-am înțeles în mod evident ca pe o scară. Pe care (ca și pe scara literaturii – care e, de fapt, aceeași scară) se poate deopotrivă urca & coborî. Muzica reală, literatura reală fac scara vizibilă.” (Radu Vancu, notația de jurnal din seara de după concertul Electric susținut de Matei Ioachimescu la Sibiu)
„Electric. Un sofisticat poem performativ pe care numai un muzician ca Matei Ioachimescu îl putea transforma în viziune. Electric: artă contemporană marca Tom Brânduș – o instalație în care lumina taie calea sunetului și-i modifică întruna direcțiile, reformulându-i sensurile. Electric: un concept muzical inedit prin care Cristian Lolea își dovedește încă o dată inteligența și forța- un compozitor pe care n-ai cum să nu-l admiri. Electric: interogație, disciplină și viziune.” (Dan Coman)
Să-l căutați pe Matei Ioachimescu și să-l ascultați! Fie în turneu sau în concerte susținute pe diferite scene, fie la Timișoara, unde predă de anul trecut, fie pe CD. Vă asigur că orice aș spune eu aici, oricum aș pleda pentru muzica lui, tot n-ar fi pe măsura a ceea ce face el!
* Imaginile sunt din concertele susținute în cadrul turneului.
