Două priviri asupra istoriei evoluției umane

Ritmul activ al cercetărilor științifice din ultima perioadă a sporit interesul publicului larg pentru literatura de popularizare a științei; pe de altă parte, intensificarea aportului oamenilor de știință la acest tip de scrieri a contribuit, de asemenea, în mare măsură, la acest rezultat. Anume prin această optică merită apreciat efortul respectiv, al încercării de a răspândi o viziune științifică asupra lumii, alături de celelalte moduri de a o vedea, lăsând pe seama mediului academic breșele care negreșit își fac loc în lucrările de popularizare a științei (trebuie să ținem cont și de faptul că asemenea lucrări sunt mai vulnerabile în fața erorilor, în comparație cu alte genuri, ținând cont de numărul impunător de studii care ar trebui să fie luate în considerație, dar și de viteza cu care se fac aceste studii). Așadar, lucrările sintetice care reflectă cercetările din diverse domenii nu doar că au dreptul la viață, dar sunt chiar binevenite în secolul în care știința atestă o dezvoltare vertiginoasă, nefiind, în același timp, eliberate de responsabilitatea pe care ar trebui să și-o asume asemenea lucrări.

Din aceste considerente, mă bucură, până la un anumit punct, celebritatea de care beneficiază multe dintre aceste cărți, între care se evidențiază, incontestabil, cea a lui Yuval Noah Harari, Sapiens, dar și succesul de care s-a bucurat și se mai bucură încă cartea, despre care istoricul israelian a recunoscut că i-a servit drept inspirație, Guns Germs, and Steel, scrisă de biologul și antropologul Jared Diamond. Mărturisirea lui Harari nu este singurul motiv pentru care o analiză comparativă între cele două cărți ar fi întemeiată, cel mai evident dintre ele fiind faptul că ambele oferă o perspectivă științifică asupra istoriei evoluției speciei umane. Aici însă aș putea să închei lista asemănărilor, dacă nu ar mai fi un punct, pe care am să-l menționez mai târziu în acest articol. Dar faptul că pot să pun ambilor autori una și aceeași întrebare, ținând cont de asemănarea dintre cele două cărți, mă încurajează să le prezint împreună, iar întrebarea ar fi: ce putem învăța din istoria omenirii despre noi înșine și despre cum am interacționat, de-a lungul timpului, cu lumea în care trăim? Este curios, intructiv și captivant să urmărim răspunsul celor doi autori de formaţii diferite la această întrebare: perspectiva istorică a ecologistului, biologului și antropologului Jared Diamond și abordarea științifică a istoricului Yuval Noah Harari. Bineînțeles, accederea pe terenuri străine de specialitatea lor a fiecăruia dintre aceștia a generat un val de criticism, în ambele cazuri: în cazul istoricului – referitor la necunoașterea științei (doar un exemplu ar putea fi gasit aici), iar în cazul omului de știință – pentru ignorarea metodologiei istorice de tratare a subiectului (de exemplu, aici). Dincolo de critică, ambele cărți rămân cu partea strălucită și convingătoare a argumentelor lor.

Guns Germs and Steel poartă scandalosul și disprețuitul stindard al determinismului geografic în explicarea inechităților economice dintre popoarele diferitor părți ale lumii. De ce America a fost cucerită de europeni și nu invers – Europa de către amerindieni? Sau de ce aborigenii australieni au fost colonizați? De ce nu sunt țările africane lideri economici, în loc de cele Occidentale? Cartea lui Diamond este un argument lung, spectaculos și convingător. Istoria recentă este incapabilă să ne dea un răspuns suficient la aceste întrebări, iar diferențele rasiale sunt excluse de către autor de la bun început. Dar care ar fi atunci criteriile geografice care au favorizat diferențiat populațiile de pe glob?

În primul rând, disponibilitatea diferitor regiuni de pe glob de a oferi colecții diverse cantitativ și calitativ de plante pasibile de cultivare și de animale care pot fi domesticite a avantajat oamenii care locuiau acolo în calea lor spre Revoluția Agricolă. Din acest punct de vedere, regiunea așa-numită Semiluna Fertilă (Orientul Apropiat) este câștigătoare, fiind prolifică în specii de plante bogate în substanțe nutritive, precum grâul, orzul, lintea, măslinele, migdalele, năutul, dar și în specii de animale ce pot trăi pe lângă om, oferindu-i cea mai bună hrană, așa ca bovinele, oile și caprele. Apariția agriculturii, despre care ambii autori recunosc că ar fi dezavantajat omul mediu (Harari mergând până acolo încât să o numească cea mai mare fraudă din istoria omenirii), a avantajat, în schimb, specia în întregul ei. În așa fel, surplusul de hrană generat de practicarea agriculturii a schimbat modul de viață al oamenilor de la nomad la sedentar și a eliberat o parte dintre aceștia pentru alte ocupații decât dobândirea hranei. Dezvoltarea culturii, dar și fabricarea armelor a fost posibilă, în aceste condiții, iar lacuna dintre cei care au dobândit asemenea îndeletniciri, datorită împrejurărilor naturale, și cei care nu au avut această posibilitate, s-a lățit. Răspândirea rapidă a inovațiilor tehnologice de-a lungul continentului euroasiatic a fost favorizată de axa orizontală pe care este înșirat acesta, cu condiții climaterice asemănătoare pe întreaga sa lungime, prielnice pentru transportul de marfă și cunoștințe, spre deosebire de continentele cu axă verticală (cum sunt cele americane, dar și cel african), în care condițiile climaterice și barierile naturale erau, adeseori, de netrecut. Avansul obținut de euroasiatici a fost hotărâtor pentru istoria lor ulterioară.

Un alt avantaj al euroasiaticilor a fost convețuirea îndelungată alături de animalele domesticite, purtătoare ale unor boli infecțioase, boli față de care oamenii au dobândit imunitate. Alte popoare, precum amerindienii, de exemplu, erau neputincioase în confruntarea cu astfel de viruși, devenind vulnerabile atât în fața armelor sofisticate ale europenilor, cât și în fața virușilor pe care aceștia îi aduceau cu ei. În epoca cuceririlor europene, ceea ce n-au reușit să facă armele, au desăvârșit virușii, în vederea nimicirii populației native.

În legătură cu evoluția oamenilor, pe de o parte, și a animalelor, pe de altă parte, mai este un aspect vrednic de a fi luat în seamă, subliniat de ambii autori: extincțiile provocate de om. Exemplul cel mai concludent este cel al Australiei: spre deosebire de regiunile unde animalele mari au avut o istorie evolutivă comună cu oamenii și au fost expuse atacurilor acestora, dobândind astfel o adaptare utilă pentru viitorul speciilor respective – frica de oameni, animalele australiene au fost „surprinse” de apariția subită a acestui prădător lacom, de ale cărui obiceiuri nu aveau știință, neavând, astfel, nici tendința de a se apăra de el. În asemenea mod, în scurt timp, megafauna australiană, fiind o pradă ușoară, aproape că a dispărut în totalitate, doar câteva specii răzlețe de animale mari supraviețuind până în prezent.

Dacă e să revenim la legitatea din spatele inechității economice, după părerea lui Jared Diamond, aceasta nu reprezintă altceva decât un lanț de coincidențe și oportunități oferite de natură, iar înșiruirea, de către acesta, a cauzelor primare într-o ordine logică ușor de urmărit, ne convinge de faptul că condițiile geografice nu au putut să nu influențeze, într-o mare măsură, felul în care este distribuită puterea economică pe glob. Ulterioarele dezbateri pe marginea acestei explicații pot fi purtate, mai degrabă, spre elucidarea omisiunilor din cadrul argumentului principal, decât în vederea negării puterii argumentului în sine. Oricât de sărac, simplist sau incomplet ar părea argumentul geografic al lui Diamond la prima vedere, el nu poate fi negat și ar trebui tratat cu mai multă considerație decât se obișnuiește.

În comparație cu lungul și cumpătatul argument din Guns Germs and Steel, cartea lui Yuval Noah Harari, Sapiens, este o succesiune de raționamente, uneori ostentative, despre istoria speciei, prin prisma cărora este elucidat parcursul devenirii noastre. Cartea lui Harari nu se preocupă de deosebirile de orice fel din cadrul speciei, ci de cine suntem noi ca specie, în general, cum am devenit stăpânii Pământului și cum ne-am transformat, cucerindu-l. Suma de date științifice cu care oprează Harari este însoțită de o abordare filozofică, toate acestea împreună aruncând lumină asupra felului în care s-a schimbat agenda omenirii, din punct de vedere al năzuințelor și felului ei de a fi, pe parcursul istoriei sale, temă care va fi urmărită până în pânzele albe în următoarea sa carte, Homo Deus.

Constanta ambelor cărți este parcursul, susținut de biologia evoluționistă, al speciei noastre, care la Harari este divizat în trei mari perioade definitorii: Revoluția Cognitivă, Revoluția Agricolă și Revoluția Științifică. În opoziție cu argumentul natural al lui Diamond, în conformitate cu care natura i-a oferit omului posibilitatea de a cuceri Pământul, argumentaţia lui Harari este bazată pe componenta cognitivă, a cărei dezvoltare i-a permis omului să înfăptuiască această cucerire. Asta nu înseamnă că cele două argumente se exclud sau se contrazic, doar că Harari consideră că generarea realităților intersubiective (bani, națiune, putere), de către conștiința umană, a fortificat încrederea dintre oameni și a permis ierarhizarea societății și apariția statelor, respectiv a războaielor și cuceririlor.

Revoluția Agricolă (cea care a permis modul de viață sedentar și acumularea rezervelor de hrană, eliberând forța de muncă) a susținut-o pe cea Cognitivă, în sensul oferirii condițiilor favorabile pentru materializarea năzuințelor umane, iar cea Științifică a stimulat amplificarea acestor năzuințe până la limita propriei divinizări, precum și realizarea treptată și tot mai accelerată a lor. Această ascensiune pe scara năzuințelor este, de fapt, miezul discursului hararian, iar parcursul evolutiv este scena pe care se desfășoară spectacolul despărțirii de natură: el însuși parte a realității obiective, omul a ajuns s-o manipuleze și s-o transforme într-un instrument pentru împlinirea aspirațiilor sale, prins fiind în mreaja realității intersubiective.

Așadar, putem să înțelegem în ce fel se suprapun cele două argumente, pentru a crea imaginea fidelă a lumii în care trăim: pe parcursul evoluției sale, omul a suferit, sub influența factorilor naturali, o transformare continuă, atât fizică, cât și intelectuală, care i-a permis să influențeze, la rândul său, factorii naturali aflați la dispoziția sa. Aceștia fiind diferiți în diferite zone geografice, obținem o hegemonie a acelor populații care au fost avantajate de condițiile naturale în care au evoluat.

Legătura strânsă dintre om și natura din care face parte, interacțiunea lor continuă care poate fi urmărită în cele două cărți, se rupe la un moment dat, în ambele, atunci când acestea ne lasă să înțelegem, sau ne spun expres că nu există diferențe între aptitudinile intelectuale ale diferitor populații; deci, în momentul în care trebuie să credem că selecția naturală a modelat, în conformitate cu condițiile specifice, tot din ce e construit omul, cu excepția creierului. Acesta, surprinzător, s-a supus selecției până la un moment dat al istoriei evolutive, apoi, ca prin minune, toate creierele umane de pe glob, indiferent de condițiile naturale (dar și tehnologice emergente) în care s-au dezvoltat, s-au uniformizat și sunt „egale”. Această omisiune intenționată, adică bine-intenționată, nu are de-a face cu rezultatele cercetărilor din ultima perioadă^(1,2,3,4)și reprezintă un demers în spirit umanist de ireproșabilă corectitudine politică. Remarca în cauză nu subminează nicidecum importanța sau strălucirea cărților în cauză, a căror lectură rămâne o adevărată delectare, ci doar relevă faptul că inconveniențele concluziilor științifice încă nu și-au găsit forma în care să fie prezentate în literatura de popularizare a științei, astfel încât să nu provoace valuri de reacții negative, din pricini evidente, sau poate faptul că autorii încă nu sunt pregătiți să-și asume responsabilitatea unui viitor instabil pentru scrierile lor.

Oricât de corecte ar fi rațiunile din spatele unor asemenea abordări, vreau să sper că omenirea va fi pregătită, odată și odată, să privească adevărul despre natura și geneza umană în față, fără ca acesta să fie folosit pentru a genera politici odioase sau sentimente xenofobe, vreau să sper că adevărul științific poate fi prezentat și asumat netrunchiat, vreau să sper că putem să ne împăcăm cu noi înșine, fără a obstrucționa gândirea, în maniera în care o vede „dereglată” Gabriel Liiceanu, în unul din eseurile sale:

«Dereglarea rațiunii, care funcționează azi sub sigla „corectitudinii politice”, are întotdeauna loc când gândirea este obligată să se corcească cu ideologia, iar lucrul acesta s-a petrecut în universitățile occidentale la sfârșitul anilor ’60, a pătruns apoi în mass-media și a devenit astăzi de-a dreptul dictatorial. Mai poate spune astăzi Occidentul că gândește sau că îi aude pe cei care gândesc?” (Gabriel Liiceanu, Nebunia de a gândi cu mintea ta, p.72)

Dincolo de aceste considerații, cărțile oferă o sinteză reușită și captivantă a istoriei umane, deschinzând drumul spre cunoaștere și cugetare. Firul logic din Guns, Germs, and Steel mi s-a părut mai coerent, dar reflecțiile din Sapiens sunt, de asemenea, revelatoare și interesante. Deși au puncte în care se întâlnesc, lucrările nu sunt interșanjabile, astfel încât lectura ambelor cărți nu reprezintă nicidecum o dublare a aceleiași viziuni sau un simplu exercițiu pentru memorie, ci, dimpotrivă, o lărgire a abordării și înțelegerii istoriei speciei noastre.

Philippe Rushton, Mervyn Skuy, Performance on Raven’s Matrices by African and White University Students in South Africa, 2000
Philippe Rushton, Mervyn Skuy, Peter Fridjhon, Performance on Raven’s Advanced Progressive Matrices by African, East Indian, and White engineering students in South Africa, 2003
Eveline L. de Zeeuw, Dorret I. Boomsma, Country-by-genotype-by-environment interaction in childhood academic achievement, 2017
Vezi și cartea lui J.Philippe Rushton, Race, Evolution, and Behavior: A Life History Perspective. Mai sunt și cărțile, destul de controversate, ale lui R.Lunn, Race differences in intelligence: An evolutionary analysis și IQ and Global Inequality(scrisă împreună cu Tatu Vanhanen), care au fost dur criticate pentru concluziile lor, dar conțin o sumă de date asupra cărora merită de aruncat o privire.