Despre sinucidere și alți demoni – „Tot binele și tot răul” de Care Santos

Ești mamă, dar și femeie cu un job care te confiscă nepermis de mult. Îți place acest loc de muncă și ești ambițioasă, aparent de neînlocuit. Te curtează companiile multinaționale, remunerându-te regește. Ești, deloc de neglijat, o femeie frumoasă și încă destul de tânără încât să existe unele tentații care să te conducă aproape insesizabil spre o criză conjugală.

Dar mai cu seamă te crezi invulnerabilă, cumva la apogeul carierei și al condiției tale de femeie: ai un soț care te adoră, un băiat adolescent care învață bine, un loc de muncă bine plătit, un amant la care ai visat de multă vreme; te afli într-un hotel de lux și, în timpul partidei de sex cu noul tău amant, descoperi brusc nu doar faptul că acesta nu te interesează, ci mai cu seamă că ți-e dor de soțul tău pe care îl iubești. Te întrebi, contrariată, de ce naiba îl înșeli. Și tocmai atunci sună telefonul și ești anunțată că băiatul tău a încercat să se sinucidă. Toate se opresc brusc și începe un joc de-a trecutul și prezentul, cu opriri și răsuciri. Căci, nu-i așa, niciodată lucrurile nu sunt simple, niciodată nu există doar vinovați și vinovății, ci diverse circumstanțe.

Acest poate prea lung preambul e o punere în scenă, un moment pregătitor în ceea ce privește problematica romanului Tot binele și tot răul al scriitoarei Care Santos. Un subiect de actualitate, acela al femeii de carieră, care încearcă din răsputeri să concilieze familia și aspirațiile profesionale, să le echilibreze și astfel să întrețină măcar iluzia împlinirii personale.

Reina Gené are 48 de ani. Căsătorită inițial cu Felix, în timpul studenției, descoperă relativ repede că această căsnicie nu o satisface, divorțează încă din perioada în care e gravidă, având în prealabil o aventură cu Samuel, cel care-i devine al doilea soț.

Din momentul telefonului care-i anunță năucitoarea tentativă de sinucidere a băiatului despre care păstra iluzia că lucrurile sunt în ordine, implicit ca relație mamă-fiu, Reina blochează tot ce e legat de carieră și de așteptările celorlalți în acest sens și, ca mamă, se autoanalizează și, implicit, derulează filmul vieții ei spre începuturi, căutând acele puncte care au permis producerea fisurilor și a unor alegeri neinspirate. Totodată, e o femeie de acțiune, nu bovarizează excesiv pe marginea situației, ci ia hotărâri rapid: renunță la obligațiile de serviciu, își rezervă loc la avion pentru a reveni acasă, dă telefoane mai multor persoane etc. Din cauza vremii, e blocată în aeroportul Otopeni din București, în așteptarea decolării avionului. Acest moment de interval din structura cărții este abil exploatat de către scriitoare, pentru că în acest răstimp romanul ne întoarce spre scenele și punctele nodale care vor reface, la rândul lor, traseul protagonistei, relațiile ei amoroase, așteptările și deziluziile, inclusiv încercarea tensionată de a afla motivul pentru care fiul adolescent a recurs la un gest disperat.

Nevoia imperioasă de a acționa, de a mobiliza în timp record toți factorii și toate persoanele aflate în anturajul băiatului scot la iveală atât instinctul de femeie de afaceri, organizată și puternic ancorată în realitate, cât și dragostea maternă ardentă, implicit sentimentul culpei și al unui eventual eșec parental. O situație tipică societății actuale, în care, de cele mai multe ori, relațiile familiale se fragilizează și se rup dramatic. Aparent, Albert e „nebun după cinema și sport. Ultimul an deliceu. Extravertit. Băiat bun. Responsabil”, așadar pare să aibă structura unui învingător. Copil dorit, așteptat de mamă, ajunge ulterior, din cauza adulților din viața sa, un soide minge de ping-pong aruncată de colo-colo între cei doi tați, între mama naturală și cele vitrege etc. Încercând să-i înțeleagă gestul sinucigaș, Reina își asumă ceea ce evitase să recunoască de prea multă vreme: nu își cunoaște suficient băiatul, care s-a închis în lumea lui, în crizele lui, căci s-a izbit repetat de orgoliile celor doi tați și de lipsa de atenție a unei mame ultraocupată cu jobul ei și cu alți bărbați:

„Albert a devenit opac. Nu-i mai permite accesul ca înainte. Ori o fi orgoliu, rușine, decepție, cine știe. Reina a încercat să fie atentă, dar câteodată este greu”. (pag. 73)

Trei ore, în aeroport, Reina turează motoarele interne, un proces anamnetic în care filmul existenței se derulează amețitor, într-un ritm epic și psihologic de prozator exersat. Capitole scurte, percutante. Contrapunctic, filmul surprinde și aduce laolaltă piesele acestui puzzle dramatic: relația adolescentină a Reinei cu Felix, aventura inconsistentă cu Sebastia, viața sexuală nesatisfăcătoare cu aceștia, nepotrivirile, despărțirea de Felix, intrarea lui Sam în viața tuturor, dar mai cu seamă lipsa modelului patern din propria ei viață de fetiță și apoi de tânără femeie. Teama ulterioară că sinuciderea lui Josep, tatăl ei, anunță cumva, ereditar, tentativa lui Albert. Același Albert pe care, punând cap la cap tot ce află de la ceilalți în urma telefoanelor și al mailurilor, descoperă că nu-l mai știe:

„Trei ore de întrebat cine e, de fapt, fiul ei, dincolo de străinul pe care nu poate să nu-l iubească și despre care nu știe ce gândește, de ce este în stare, care o sperie fiindcă o face vulnerabilă”. (pag. 83)

În mod ironic, Reina, cea atentă la limbajul corporal al candidaților care se prezintă la interviuri de angajare, nu e capabilă să înregistreze corect și la timp semnele trimise de propriul fiu. „Reina îi citește pe oameni cum citesc alții cărți”, se spune despre ea.

„Nimeni nu se îndoiește de discernământul ei. Opinia ei contează. Mereu e cea mai bună. Marile firme se bat pe ea”. (pag. 53)

Este oare și o mamă bună? Îndoiala, un acid invizibil, erodează încrederea în sine. În certurile cu fostul soț, „Albert e deseori câmp de luptă”, iar ei nu au luat în calcul ce consecințe pe termen lung implică disputele parentale. Un timp, Albert, în inocența dintâi, s-a bucurat să aibă doi tați și două mame. Legătura Reinei cu propriul fiu, odinioară puternică, strânsă, e subminată insidios:

„La un moment dat, Albert a încetat să-i povestească cum i-a fost ziua. A încetat s-o considere unul dintre lucrurile bune care i se întâmplau, a încetat să intre seara în camera ei și să stea amândoide vorbă”. (pag. 106)

Analiza acestei relații mamă-fiu, implicit relația Reinei cu propriul trecut, cu propriii genitori (un tată mai mult depresiv și absent, o mamă, bunica și o mătușă care se străduiesc să-i mascheze disparițiile) se devoalează concomitent cu acțiunile din prezent: își sună fiul și-l asigură de toată dragostea ei, își sună fostul și actualul soț, diriginta băiatului, psihologul școlii, cea mai bună prietenă, colegii etc. Tot ceea ce află o ajută, cu opintiri și răsuciri afective, să refacă viața de acum a propriului fiu. Citește orice material legat de sinucidere în rândul tinerilor, motive, statistici, dorind să înțeleagă și să prevină o recidivă suicidară. Când un specialist în domeniu, la care apelează, îi cere „istoricul violent al familiei”, Reina se sperie, apoi se înfurie, o înfurie prejudecata că toți tinerii cu o conduită suicidară provin din familii violente…

Cartea atinge și dezvoltă mai multe aspecte legate de viața de familie (relații, așteptări, deziluzii, trădări, joc dublu), dar și de modul în care marile companii farmaceutice își recrutează personalul și își promovează produse care dau dependență și care, finalmente, ucid. Există, în acest sens, un fir aproape detectivistic, pe care vă las plăcerea să îl descoperiți singuri.

Așadar, un job grozav și o viață de familie reușită reprezintă nu atât un ideal greu de atins, cât o luptă continuă cu propriiidemoni, o eșalonare inteligentă a priorităților, într-o societate pragmatică, în care a fi puternic nu înseamnă întotdeauna a fi cel mai bine pregătit din punct de vedere intelectual și profesional.

Tot binele și tot răul de Care Santos