Despre „Dune“ sau de ce să citim (și) SF

Anul trecut, pe când eu mai îndrăzneam să mă plâng că ajung acasă doar pentru a-mi schimba valizele, am descoperit literatura SF (science fiction) într-o librărie mică din inima Kyiv-ului. La drept vorbind, eu o descoperisem mai devreme prin Jules Verne, Isaac Asimov, Arthur C. Clarke, în una din vacanțele de vară de la țară, când plictisită grozav (da, noi facem parte din generația copiilor care aveau acest lux), devoram, fără discernământ, orice pagină tipărită. Tot atunci am înțeles două lucruri: inima mea aparține poveștilor, iată de ce, la alegere, voi citi orice vinde vise, povești și lasă loc de interpretare, de aici și dragostea pentru romance, fantasy, filosofie, psihologie etc.

Al doilea lucru, valid și până azi, a fost că nu îmi place să mi se ghicească viitorul. Or, SF-ul îți dă toate versiunile posibile ale acestuia, optimiste, tiranice, utopice, planetare, extragalactice, doar ca să îți spună că de nu îți vei învăța lecția (și întotdeauna este o lecție despre indivizi sau societate), inevitabil vei avea parte de prezent. Mulțumesc mult, eu sunt economist și sunt plătită pentru a face scenarii, iar una din componentele cheie ale acestei activități este că atunci când planifici scenarii, cel puțin unul din acestea ar trebui să fie cu adevărat oribil. Ar trebui să fie lucruri pe care nu dorești să se întâmple, și să îmi imaginez că lumea nu va merge așa cum mă aștept. Și atunci, pentru ce aș mai citi SF?

Pentru că nu am avut de ales. Mica librărie din Kyiv, avea niște opțiuni frumoase în ukraineană (pe care încă nu o vorbesc) și nu îmi rămânea decât să decid între Marc Aurelius în greaca veche, sau Frank Herbert, cu a lui Dune, în engleză. Și cum nu voiam să ies cu doar niște cărți poștale și harta orașului, am luat-o pe ultima, ca să citesc în următoarele zile pe rupte, între bugete și cafele, una din cele mai frumoase aventuri. Această saga minunată este o aventură cu fitil lung despre explorarea temporalității, a limitelor identității personale și a relației minții cu corpul. Dune este imaginea paradigmatică a epocii Vărsătorului și ale provocărilor sale – căderea și nașterea civilizațiilor, stresul asupra mediului, potențialul uman, stările modificate de conștiință și revoluția țărilor în curs de dezvoltare împotriva imperialismului – sunt amestecate într-o viziune definitorie pentru o eră a transformării personale și cosmice.

Dune se află într-un viitor îndepărtat, unde casele nobile războinice sunt ținute în cătușe de un împărat galactic nemilos. Ca parte a unei intrigi politice bizantine, nobilul duce Leto, șeful Casei Atreides, numit homeric, este obligat să-și mute gospodăria de pe planeta lor paradisiacă de origine Caladan pe planeta deșertului Arrakis, cunoscută coloquial sub numele de Dune, împreună cu amanta sa și moștenitorul, Paul. Clima de pe Dune este înfricoșător de ostilă. Apa este atât de redusă încât ori de câte ori locuitorii săi ies afară, trebuie să poarte costume de haine compuse din articole de îmbrăcăminte strânse care captează umezeala corpului și o reciclează pentru băut.

Marele dușman al Casei Atreides este Casa Harkonnen, o grămadă de nobili sibariți care torturează oamenii pentru distracție și al cărui cap, baronul Vladimir, este atât de obez încât trebuie să folosească „suspensori” antigravitaționali în timp ce se mișcă. Harkonnens obișnuia să controleze Dune, care, în ciuda climatului său îngrozitor și a oamenilor nomazi deșertici, are o semnificație strategică incalculabilă: marele său deșert este singurul loc din galaxie unde se extrage o marfă fantastică de valoare numită „melange” sau „condiment”. Condimentul este un medicament ale cărui numeroase proprietăți utile includ inducerea unui fel de percepție sporită spațiu-timp în piloții de nave spațiale interstelare. Fără aceasta, întregul sistem de comunicații și transport al Imperiumului se va prăbuși. Este extrem de captivant și are ca efect secundar transformarea ochilor utilizatorului într-un albastru intens. Exploatarea condimentelor este periculoasă, nu doar din cauza furtunilor de nisip și a atacurilor nomade, ci pentru că zgomotul atrage viermi uriași de nisip, behemoti cu o lungime de sute de metri care călătoresc prin dune ca balenele prin ocean.

Trădarea și tragedia apar în mod corespunzător, iar tânărul Paul supraviețuiește unei băi de sânge generale pentru a fugi în deșertul ostil deschis, însoțit, neobișnuit pentru o poveste de aventură, de mama sa. Paul dă deja semne ale unui fel de precocitate cosmică și oamenii suspectează că el poate fi chiar Mesia prezis în profețiile antice. Mama sa, Jessica, este o inițiatică a marii puteri feminine într-o ordine galactică, altfel patriarhală, o soră religioasă numită Bene Gesserit. Vrăjitoare și puternice din punct de vedere psihic, surorile s-au angajat în milenii de programare eugenică, dintre care Paul poate fi punctul culminant.

Herbert, care era prietenul lui Alan Watts, iubitor de peyote și Jung, scrie istoria lui Paul Atreides, ca fiind a unui „salvator alb” care îndeplinește o fantezie colonială persistentă, aceea de a deveni un Dumnezeu-rege pentru un popor tribal. Portretizarea lui Herbert despre „Fremen” (indiciul este în nume) se datorează mult interpretărilor entuziaste ale lui TE Lawrence și Wilfred Thesiger despre cartierul gol al beduinului din Arabia. Cultura Fremen este împrumutată de la păstorii arabi. Poartă haine „aba” și „bourka”, se tem de un diavol numit „Shaitan” și așa mai departe. Sunt duri, mândri și relativ egalitari. Asprimea mediului lor le-a dat o etică a împărtășirii și a ajutorului reciproc. Herbert amestecă în mod liber elemente de zen în sistemul lor de credință și, de asemenea, sugerează, în mod intrigant, că eshatologia lor mesianică (de sens, islamică) – sensul în care „îl așteptau” pe Paul – ar fi putut fi însămânțată în milenii anterioare de ordinul Bene Gesserit ca parte a planurilor sale eugenice tulburi. Dar spre deosebire de alți salvatori, Paul nu îi transformă pe Freemen după chipul său, ci participă la cultura lor și se transformă el însuși în profetul Muad’Dib. Dacă Paul face parte dintr-o parte din Lawrence al Arabiei, conducându-și oamenii la Aqaba, el este și Mahdi. Pe măsură ce destinul lui Paul îi devine clar, el începe să aibă viziuni „despre legiuni fanatice care urmează steagul verde și negru al Atreidelor, jefuind și arzând universul în numele profetului lor Muad’Dib”. Dacă Paul acceptă acest viitor, el va fi responsabil pentru „săbiile sângeroase ale jihadului”, dezlănțuind o mașină de război nomadă care va pune capăt stăpânirii corupte și opresive a împăratului Shaddam al IV-lea (bine), dar va ucide miliarde.

Cărțile se citesc diferit pe măsură ce lumea se reformează în jurul lor, iar Dune din 2020 are ecouri geopolitice pe care nu le-a făcut în 1965, înainte de criza petrolului, 11 septembrie sau CoVid, dar rămân un exemplu pe tot parcursul, de personaje mândre, conducători buni și personificări ale răului întruchipat, care dezvoltă diverse subiecte ce țin de dezvoltarea și analiza ecologiei, religiei, politicii și filozofiei.

Ecourile din Dune le vedem în Star Wars, unde Freemenii sun Jedi, Anakin e Paul, iar imperiul va cădea, chiar dacă vor muri clonele, dar așteptăm să vedem ș i miniseria lui Denis Villeneuve.

Tamara I. Hladik a scris că Dune „creează un univers în care romanele mai mici promulgă scuze pentru continuări. Toate elementele sale (Dune) bogate sunt echilibrate și plauzibile – nu confederația vinaigrette a limbajelor inventate, obiceiurile inventate și istoriile fără sens care sunt semnul distinctiv din atâtea alte romane mai mici.” Nu pot să nu fiu de acord.

Science fiction, abrevierea SF sau SF, este o formă de ficțiune care tratează în principal impactul științei reale sau imaginate asupra societății sau a indivizilor. Termenul science fiction a fost popularizat, dacă nu inventat, în anii 1920 de unul dintre principalii promotori, editorul american Hugo Gernsback. Premiile Hugo, acordate anual din 1953 de către Societatea Mondială de Știință Ficțiune, îi poartă numele. Aceste premii pentru realizări sunt acordate scriitorilor, editorilor, ilustratorilor, filmelor și fanzinelor SF de top.

Dune de Frank Herbert