Am ajuns la Palatele Brâncovenești de la Mogoșoaia după câțiva ani, nepermis de mulți pentru cineva care păstrează în memorie un loc special amintirilor legate de acest loc. Am regăsit locul parțial așa cum îl știam: zidurile sunt aceleași, poate că mai abandonate indiferenței decât erau înainte de pandemia de coronavirus, gazonul din fața palatului bine îngrijit, dar doar pentru că acolo se țin nunți și alte petreceri și, nu-i așa, trebuie să dea bine în fotografii. Grădina care dă spre lac era arsă de soare, pustiită și căzută parcă sub asediul căldurii excesive. Niciun om de-al casei prin preajmă, doar vreo doi paznici rătăcitori prin tot parcul. Era, într-adevăr, sâmbătă și încă o zi de august, când mulți dintre noi se bucură de ultimele zile de concediu. Erau mulți oameni, de toate vârstele, veniți să se bucure de puțină umbră, de liniștea locului sau de oferta culturală a Palatelor Brâncovenești, ofertă la care ajungeau din întâmplare, pentru că nu era nimeni care să-i îndrume. Îi auzeam întrebându-se reciproc dacă vor să intre să vadă expoziția (din cuhnie) sau dacă sunt curioși să intre în Palat să vadă ce s-a mai schimbat. Cei mai curioși din fire intrau, încercau să se orienteze repede și ieșeau, fie pentru că ce vedeau nu era tocmai ce-și doreau atunci, fie pentru că nimeni nu era acolo ca să le ofere informații suplimentare.
Eu am ajuns dintr-o pură întâmplare să văd ICONIC, expoziția de la parterul Palatului Brâncovenesc; nu știam de ea, nu eram la curent cu ultimele evenimente ale locului și doar pentru că am văzut ușa impozantă de lemn deschisă m-am oprit. În cadrul ușii am zărit o sculptură de lemn pe suprafața căreia se reflecta lumina într-un fel aparte, altfel nu intram să văd despre ce era vorba. În apropierea ușii era panoul cu afișul expoziției, dar nimeni care să ofere detalii. Un spațiu pătrat, relativ mic ca dimensiuni, care predispune la instalarea unei oarecari intimități între vizitator și artiști, intimitate intermediată de operele expuse. O expoziție eclectică din toate punctele de vedere: tehnici de lucru foarte diferite, materiale de lucru diverse, îmbinări de idei și tehnici de lucru diverse, dar bine stăpânite și puse în favoarea temei expoziției. Reinterpretarea ideii de icoană din perspectiva unei modernități abandonată temporar în favoarea tradiției recuperate, pe scurt cam asta ar fi ideea în jurul căreia s-a organizat expoziția Nataliei și a lui Valeriu Lazăr. Sculpturi în lemn, rame de ferestre transformate în cadre pentru subiecte religioase, fragmente de materiale aduse într-un singur loc doar pentru a (re)compune sacrul, așa cum este el perceput de cei doi artiști.
Sunt câteva tablouri la care m-am oprit îndelung, pe unele le-am perceput ca începuturi de cicluri de creație, semn că panotarea n-a fost făcută la întâmplare. Mi-a plăcut să descifrez simboluri vechi pierdute printre fragmente de lemn, în urmele lăsate pe hârtie și lemn. Chiar dacă câteva tablouri n-aveau ce căuta în expoziție (de aici și impresia unei neglijențe în alcătuirea acesteia, a unei incoerențe de ordin ideatic), ICONIC tot ar merita să aibă vizitatorii ei. Am rămas cu gândul la rolul luminii în artă, cât de multă lumină poate încăpea într-o icoană, dar și cât de importantă e lumina într-o expoziție; spun asta pentru că mi s-a întâmplat să revin la tablourile care încadrau stâlpul sculptat și să le văd dintr-o cu totul altă perspectivă, doar pentru că se schimbase lumina. Am plecat de acolo cu gândul la ușa aceea mare, de lemn, grea, dar deschisă larg. Așa ar trebui să fie toate ușile bisericilor, indiferent de ce cult religios aparțin; din păcate, în ultimul timp am găsit tot mai multe uși închise, iar pe ele afișate orare sau detalii cu privire la slujbe, de parcă relația cu Dumnezeu s-ar desfășura între niște limite temporale bine definite. ICONIC e și loc de meditație, dar și spațiu de protest, e o expoziție care adună la un loc fragmente de gânduri și preocupări personale; se vede asta din felul cum sunt aduse în aceeași operă simboluri și lăsate să devină funcționale fără prea multe intervenții din partea celor doi artiști. Ține de capacitatea de interpretare a vizitatorului dacă exponatele se încarcă de valori sacre sau rămân la stadiul de mărturii ale unui trecut nu tocmai îndepărtat.
*
Iconic – Centrul de Cultură „Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului” – Galeria Foișor
Natalia și Valeriu Lazăr, curator Dr.Arh. Arina Nițulescu
10 august 2023 – 3 septembrie 2023
„Conflictul armat actual, amenințător de apropiat, ne-a avertizat asupra posibilității unei plecări traumatizante, care nu-ți acordă răgazul de a selecta obiecte pe care să le iei cu tine și nu-ți oferă liniștea de a-ți lăsa casa în siguranță.
În fața unui război indiferent la suferințe individuale, actul de pietate al celor doi artiști, Natalia și Valeriu LAZĂR, realizat cu dalta, cu acul sau cu pensula, reconstituie „peretele cu icoane”- universul durabil al omului dezrădăcinat, prin xilogravură, linogravură, pointe seche, sculptură, acuarelă și pictură pe sticlă. Căldura lemnului vechi al ramelor de ferestre (uneori cu balamale inserate), fragilitatea și transparența sticlei sau a foiței de hârtie constituie suportul unor simboluri puternice precum crucea, peștele, pristolnicul sau palmele în rugăciune.
Expoziția celor doi artiști, recompune acel „acasă” pierdut, prin „ferestre-icoane” deschise către divinitate și ne reamintește că realitatea spirituală este singura de care trebuie să ne ancorăm”.
Dr. Arh. Arina NIȚULESCU, curator
