Despre autoamăgiri mileniale pe scurt

Colecția IQ230 de la Editura Litera deja și-a dobândit statutul de colecție de carte de calitate în rândul scrierilor de non-ficțiune. De fiecare dată când s-a întâmplat să aleg o carte IQ230, ea nu m-a dezamăgit, în unele cazuri chiar mi-a depășit așteptările. Pot să afirm că ultima mea lectură, Oglinda care deformează de Jia Tolentino face parte din categoria celor care au oferit mai mult decât m-aș fi așteptat.

Jia Tolentino, jurnalist la The New Yorker vine cu o colecție excelentă de nouă eseuri de o actualitate indubitabilă scrise rezonabil, nepărtinitor și cu multă luciditate. Ea vorbește despre lucruri importante într-un mod competent, iar relatarea ei este în strânsă legătură cu experiența personală. Născută într-o familie de emigranți filipinezi, educată într-o școală religioasă autoarea a ales să își continue studiile la o universitate sudistă. Mai apoi, devenind editor la o revistă cu amprentă feministă, Jia Tolentino cercetează ambivalențele sociale într-un mod critic și constructiv. Sunt sigură că multor femei le va plăcea Oglinda care deformează și chiar invit cât mai multe femei să citească această lucrare pentru a reuși să înțeleagă diferența între feminism ca politică și brand personal feminin. Primul aduce beneficii generale, al doilea individuale. Există o fractură serioasă, din punctul meu de vedere, în înțelegerea feminismului. Feminismul nu înseamnă să urăști bărbații și să îți asumi prea multe, pentru că nu ai încredere în propriul partener; feminismul este despre diviziunea echitabilă a responsabilităților în familie, despre accesul egal pentru ambele sexe la oportunități în carieră, remunerare egală și multe altele. Feminismul funcțional este când alegi să nu te căsătorești, să nu ai copii și societatea să fie ok cu asta. Din observațiile personale, lucrurile pot derapa serios atunci când se ia o poziție oficial feministă pe rețelele de socializare, indiferent de conotația pe care dorești să o dai vectorului tău, în cele din urmă se va ajunge la un val de critică. Aproape orice experiență socială la scară mică degenerează comentarii de genul „Esti drăguță, dar stai să îți explic cum de fapt stau lucrurile!”, un comentariu cu care orice femeie cu poziție de viață se confruntă mai devreme sau mai târziu.

Oglinda care deformează este o lectură antrenantă care se află la intersecția dintre eseu și scriitura jurnalistică și care vorbește în termeni simpli despre: pop-feminism, social media, biserică, droguri, violuri, escrocherii și …complexitatea feminină.

Pop-feminismul este acadeua colorată cu care ne sunt hrănite speranțele. Sloganuri, discuții lungi de 8 martie, dezbateri inutile pe fb, care își au doar rolul de a ne ține ocupate în timp ce lucrurile importante nu se întâmplă. Nu cred că Simone de Beauvoir se referea la oportunitatea de alungire a genelor când vorbea despre feminism și nici la cultul deservirii propriului corp pentru ca femeia să își crească valoarea ca produs sexual pe piață, în timp ce din generație în generație suntem alimentate cu aceleași anxietăți. Ceea ce a fost gândit ca o mișcare de egalitate și echitate a devenit la un moment dat o expresie monstruoasă a răzbunării. Dacă acest salt discursiv ar fi exprimat cinematografic, el s-ar plasa undeva între Vagabond de Agnes Varda și Promising Young Woman de Emerald Fennell. Drama socială se transformă într-o comedie neagră acidă fără valoare. Ceva important, în mod definitiv s-a pierdut pe drum, iar Jia Tolentino ne reproșează cu eleganță această pierdere și pe alocuri suficient de incisiv subliniază căderea în ridicol, vezi Gwyneth Paltrow și lumânările ei. Crearea unor branduri feminine instagramabile de genul Kardashian’s and co. nu îmbunătățesc cu nimic condiția femeii, doar crează deficit de atenție. Feminismul se vinde pe bucăți, iar ansamblul își pierde din valoare. Social media a fost cea care a făcut această șmecherie posibilă. Construct de marketing, pop-feminismul mimează metamorfoza, „empowerment“, cuvântul meu preferat* este doar unul dintre cele mai utilizate cuvinte corporatiste după empatie și reziliență, e plăcut să îl ai în vocabular, toată lumea înțelege despre ce este vorba și … cam atât. (…) Sandberg (Sheryl Kara Sandberg COO la Facebook si fondatoare LeanIn.Org.).

„Încurajez femeile să aleagă mizele mari“ – soluțiile individuale – „dar le încurajez și pe cele care aleg mizele mici.“ Din nefericire, prima variantă este cea mai aducătoare de satisfacții. Înzestrate cu practica feministă a progresului individual al satisfacției – două concepte care se topesc ușor în autopromovare și satisfacerea propriilor dorințe, femeile urmăresc mizele mari. O politică ce se construiește în jurul obținerii și cheltuirii banilor este mai sexy decât o politică ce se construiește în jurul politicii. Și altfel, într-un timp al unei libertăți și puteri fără precedent pentru femei, într-un timp în care eram mai pregătite ca niciodată să ne înțelegem viața din perspectivă politică, în loc să primim mai multă protecție, plată egală, concediu maternal unitar la nivel federal, subvenții pentru creșterea copiilor și un salariu minim mai mare, am primit o forță feministă autoproclamată pe care corporațiile se pot sprijini, comercializată precum cănile cu inscripții de genul „Lacrimi bărbătești“ sau „F de la femei“. (În 2017, Dior a vândut un tricou cu inscripția „Cu toții ar trebui să fim feminiști“ pentru 710 de dolari.) (…) ori inventăm cuvinte noi pentru DEX

Ați prins ideea…

Un eseu pe care am fost deosebit de curioasă să îl parcurg a fost cel despre femeile în literatură. Tratarea subiectului s-a realizat din câteva perspective: cea masculină, cea feminină, actuală sau nu prea, și cel mai curios, din perspectiva identificării personale cu eroina. Astăzi fetițele cunosc personajele Disney ca Raya, Moana, Elsa, alături de Cenușăreasa, Frumoasa adormită, Belle, ele aleg cu cine și-ar dori să se identifice. În felul acesta nu se trasează limita pentru o singură narațiune cu speranța la un happy end, ci se întrezărește un potențial de diversitate. Rebecca Solnit, lansează o frază memorabilă:

„Nu există nici un răspuns corect pentru a fi femeie, arta constă, în schimb, modul în care refuzăm întrebarea”. Aceasta este o declarație literară de intenție, iar mai târziu Solnit se întreabă dacă a reduce femeile la deciziile lor domestice este efectiv o problemă literară. „Ni se dă un singur scenariu despre ceea ce înseamnă o viață bună, cu toate că mulți dintre cei care nu urmează această linie au o viață bună“, scrie ea. „Vorbim ca și cum există o singură intrigă cu un singur final fericit, în timp ce multitudinea de forme pe care le poate lua viața înfloresc și pălesc peste tot în jurul nostru.“

Zilele trecute mi-am amintit de filmul Runaway Bride, scena în care Richard Gere o întreabă pe Julia Roberts:

Do you actually know how you like your eggs? Not the way you usually eat them, or the way that’s the least hassle to have them. I mean if no one else was around and you could have your eggs any way you desire, do you know what you’d choose?

Găsesc paralelisme între incapacitatea personajului de a găsi felul preferat din ouă și incapacitatea femeilor de a-și aprecia condiția fără a cădea în păcatul victimizării. Răspunsul la întrebarea perpetuă a feminismului nu este Beyoncé, ci accesul la educație. Doar cunoscându-și posibilitățile o femeie poate să aleagă conștient. Odată educate, ele pot decide să își sărbătorească sau nu sexualitatea. Să lucreze sau nu în orice industrie doresc conform dezideratelor post feministe.

Romanciera Zadie Smith vorbește despre Tolentino ca despre o voce cu impact:

„Este ușor să scrii despre lucruri așa cum îți dorești să fie sau cum îți spun alții că ar trebui să fie. Este mult mai greu să gândești singur, cu un minimum de autoiluzionare. Este chiar mai greu să o faci într-un moment precum acesta, când gândurile noastre sunt subiectul unor manipulări fără precedent, al monetizării și al supravegherii. Totuși, Tolentino a reușit să spună multe adevăruri incomode în Oglinda care deformează – și într-un stil de invidiat. Este o carte ca o provocare plină de spirit, care ne va face pe mulți să ne uităm lung și atent în oglindă. Mi-a dat speranță.” Zadie Smith are dreptate, Tolentino are efervescență și este sinceră, iar aceste ingrediente îi dau credibilitatea necesară pentru a influența.

Oglinda care deformează de Jia Tolentino