DESPĂRȚIȚI DIN DRAGOSTE

Teatrul Roșu din București ne-a pus față în față cu frumoasele și comicele noastre angoase moderne prin onesta interpretare a actorilor Conrad Mericoffer, Ana Odagiu și Marius Gâlea în piesa Despărțiți din dragoste. Teama de a nu fi iubit, lipsa motivelor de a rămâne în viață, frica de a fi un eșec în ochii cunoscuților, toate marile noastre pasiuni sunt reduse la adevărata lor valoare în fața problemelor serioase ca sinuciderea sau căsătoria de conveniență.

Prin personajul Sandu Alexandru, Marius Gâlea joacă iscusit rolul sinucigașului amator, care printr-o bizară întorsătură ajunge să aibă șansa unei căsătorii aranjate chiar cu soția fostului coleg care îl salvează de la un înec iminent. Suferința lui este credibilă, iar replici ca „ mă părăsește pofta de a trăi”, „la ce bun să mai văd? „Sau „cum poate cineva să nu mai creadă în nimic?” ne fac să ne gândim la sensul amar al vieții moderne. Piesa nu devine dramatică, ci comică, pierzând astfel puțin din necesara reflecție asupra replicilor serioase. Efectul aripii de fluture, un simplu incident declanșat de un pekinez care a urinat pe pantoful lui Sandu, acest gest reflex – minor pentru unii, dă naștere la accese de paralizie, la lipsa acuității de a percepe realitatea și chiar în ultimă instanță la dorința de sinucidere.

Printr-o întâmplare fericită, și colegul Mișu Mihăilescu interpretat de Conrad Medicoffer tot marele salt în neant își dorește, mai precis și el vrea să dispară de tristețe, căci are o nouă pasiune amoroasă și nu știe cum să scape de nevastă. Piesa trece cam repede peste procesul de îndrăgostire și cam repede îi și căsătorește de data aceasta pe Ileana cu Sandu, pierzând puțin din importanța rolului de catalizator – mesager al lui Eros pentru intelectuali – al lui Mișu.

În ce privește rolul feminin, Ana Odagiu reușește să ne pună în fața unei femei moderne complexe, care are o profunzime a ideilor („îmi las inteligența deoparte ca să fim fericiți”) , dar care înțelege și importanța rolului iubirii trupești într-o relație. Ea este jucăușă și face glume, este spontană, dar ne arată și latura intelectuală a femeii contemporane, făcând astfel din Ileana un personaj cu mai multe valențe, nu ne lasă să o vedem ca pe o femeie care doar își abandonează soțul plecând cu primul venit, ci ca pe o femeie care este în căutarea fericirii domestice totale, cu lectură, muzică și sex, dar fără gătit mâncare, ci doar boabe de cafea cu sare și nu se teme să își recunoască erorile și să depășească obstacolele apărute în calea fericirii ei.

Piesa se dorește cinică, eroina concluzionând că dragostea duce la trivialitate și ură , la monotonie, sugerată prin tabelul sau graficul întâlnirilor sexuale din timpul căsniciilor Ilenei cu cei doi protagoniști masculini. Finalul este de tip film american, unde totul se termină fericit, cu familia reunită ca la început. I se putea da o întorsătură de coadă comică sau tragică, merita o lovitură mai teatrală ca final.

Prof. Monica Ionescu, C.N. „B.P. Hasdeu” Buzău