De ce să mergeți la Brăila în mijloc de septembrie – „ Zile și nopți de teatru la Brăila” (13-22 septembrie 2019)

FESTIVALUL ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA, ediția a-XIII-a, 13-22 septembrie 2019 (ediţie dedicată memoriei Cătălinei Buzoianu) aduce în fața spectactorilor brăileni o serie de spectacole excelent alcătuită de managerul teatrului, Lucian Sabados. O ediție care debutează furtunos, cu trei premiere ale teatrului brăilean: trei regizori din trei generații diferite, cu stiluri total diferite, dar care au dat scenei românești spectacole intrate în memoria colectivă și în atenția criticilor – Victor Ioan Frunză, Vald Massaci și Vlad Cristache. Un debut de festival în forță, dar nici spectacolele invitate nu sunt de ratat. Câteva dintre acestea le-am văzut, las aici recomandările, cu credința că vă vor ajuta să înțelegeți mai bine cele văzute și, de ce nu, să inițiați un dialog artistic cu protagoniștii și realizatorii spectacolelor.

PROOF (DEMONSTRATIA) de Davis Aubur, regia Andrei și Andreea Grosu

UNTEATRU, BUCUREȘTI

„Scena de la unteatru, de un auster voit întreținut, capătă viață prin jocul de lumini care aduce aminte de filmele anilor ´70 (există un cadru decupat intenționat și pe care-l revedem reluat în spectacol de cel puțin două ori – unul sau altul dintre personaje intră în scenă, dar rămâne lipit de intrare, fiind luminat de un spot de lumină care face unghi ascuțit pe peretele din spate). Singurele elemente de decor sunt masa și scaunele din jurul ei. Masa este simbolul stabilității, al nevoii de înrădăcinare, de raportare la un punct fix, dar și epicentrul tuturor îndoielilor, al tututor luptelor interioare și/sau cu cei din afară, cei din lumea reală. Nu-ți dai seama în ce măsură cei care locuiesc în casă (sau au locuit) ani de zile sunt capabili să trăiască și în afara ei, asta pentru că nu-i preocupă viața reală, ci teoriile matematice și să-și dovedească lor înșiși, înainte de orice, că sunt normali, că nu sunt nebuni. Așa ajung să se slujească de matematică pentru construcția celor mai aproape de perfecțiune demonstrații. Culmea este să-ți demonstrezi propria existență apelând la formule matematice, ceea ce se și întâmplă.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/indoiala-si-forta-erorii-proof-la-unteatru/

TATĂL de Florian Zeller, regia Radu Iacoban

TEATRUL CLASIC IOAN SLAVICI ARAD

„Scăderea treptată, progresivă a gândirii (lucide) și a judecății, schimbările bruște de comportament, schimbările de conținut la nivel de limbaj (sunt cuvinte repetate aproape obsesiv, după cum apar intempestiv cuvinte pe care personajul nu le folosește în mod obișnuit), incapacitatea de a mai învăța ceva nou (rutinile sunt vitale pentru un astfel de bolnav, de aceea nimic din interiorul casei nu trebuie schimbat de la locul lui), memoria de scurtă durată alterată serios, iar cea de lungă durată cu mari goluri. Despre toate acestea este vorba în Tatăl, iar faptul că scenografia se reduce la un cub – spațiu concentraționar – în interiorul căruia tatăl este obligat să trăiască (așa cum mai poate) vine să accentueze și mai mult toată această continuă degradare a sării mentale a lui. Albul acela absorbant de firesc și dătător de spaime, aburii ceții care plutește când și când, semn că deruta este omniprezentă, fiica și ginerele care intră și ies din acest spațiu, asistenta medicală care încearcă să redefinească relațiile tatălui cu restul familiei, toate împreună re-fac, re-dau povestea Tatălui, așa cum au trăit-o ei și așa cum au înțeles-o. Căci, din interior privind, pare că nu mai înțelegi nimic din cele ce i se întâmplă celui atins de boală, după cum nu mai știu cum să se comporte nici cei mai sănătoși.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/a-te-pierde-pe-tine-nu-e-cea-mai-mare-drama/

TURANDOT după Carlo Gozzi, regia Sânziana Stoican

TEATRUL EXCELSIOR BUCUREȘTI

„Fascinanta lume a Orientului Îndepărtat trezește și astăzi interesul, chiar dacă globalizarea a redus mult din distanțe și a făcut posibilă imersarea în mijlocul civilizațiilor locului. Pe cât de diverse sunt ca forme de expresie (artistice, dar și religioase), pe atât de puțin înțelese rămân tot ceea ce reunim sub umbrela „civilizația asiatică”. În ceea ce privește teatrul, există forme specifice dezvoltate de-a lungul secolelor în China, Japonia sau alte țări, teatrul nō și kabuki fiind doar două dintre ele și care au cunoscut montări apreciate și chiar populare de-a lungul anilor și în spațiul românesc. Sânziana Stoican preia din tehnicile specifice acestor forme de exprimare artistică și le combină de o asemenea manieră încât textul-suport să capete valoarea cuvenită. Așa se face că Turandot – spectacolul Teatrului Excelsior – poate fi urmărit atât de adulți, cât și de copii, în ciuda subiectului propus – un basm clasic, specific Asiei de Sud-Est.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/turandot-basmele-inca-mai-pot-cuceri/

DELIRIUM de Enda Walsh, după „Frații Karamazov” de F.M. Dostoievski, regia Vlad Massaci

TEATRUL ODEON BUCUREȘTI

„Pentru fiecare caracter în parte, Vlad Massaci alege mijloace de exprimare diferite, în felul acesta fațetarea răului fiind aproape completă. Fiecare descompunere a naturii umane sfârșește într-o expunere a patologiei particulariza(n)tă. Vedem cum se ridică sub ochii noștri un edificiu întreg, o supraetajarea a demonilor interiori scoși la lumină și lăsați să amprenteze spațiul. Timpul se suspendă, nu mai contează dacă suntem într-un ieri continuu sau într-un prezent azilant, pentru că, orice ar fi, viitorul nu-și mai are rostul. Tăcerile și absențele din primplan – două mijloace teatrale la care se apeleaza foarte des; Alioșa tace mai bine de jumătate de spectacol și vorbește doar cu ochii și prin schimbarea poziției în scenă. Ivan doarme pe canapea sau stă pasvi pe una sau alta dintre laturile scenei, asistând la deliriumul fraților săi. Dimitri are lungi absențe care-l trimit în spatele acțiunii, dar asta nu înseamnă că devine mai puțin pătimaș, ci, din contra, că revine cu și mai multă forță.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/resuresctia-raului-delirul-inconstientelor-trairi/

Delirium – Teatrul Odeon

SALBA DRACULUI adaptare după „Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i Salba Dracului” de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Dabija

TEATRUL FANI TARDINI GALATI

„Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului, textul original, capătă prospețime datorită unei adaptări potrivite realizată de Alexandru Dabija, cel care a reușit să tușeze exact unde era cazul și cu ajutorul unor mijloace scenice foarte variate: de la accentul pe una sau alta dintre replici și până la realizarea unor momente distincte cu ajutorul unor elemente scenografice simple, dar de efect (de exemplu, triungul realizat din scândurile ținute de actorii așezați în primplanul scenei te trimite automat cu gândul la simbolistica extrem de încărcată a figurii geometrice – de la Ochiul lui Dumnezeu, trecând prin simbolistica masonică și ajungând la mai simpla, dar deloc banala, reprezentare a unei case). Singurul mijloc scenic care lipsește aproape în totalitate este … muzica (care este prezentă doar sub forma unor distorsiuni de sunet teribile, menite să creeze un zgomot de fond în anumite momente-cheie), deși, culmea, sunt câteva momente în care se și dansează, sau se cântă în cor, numai că totul e a cappella. Este aici o stratificare codificată de simboluri de care s-a folosit cu parcimonie Dabija, care n-a vrut sub nicio formă să distragă atenția spectactorului de la ce era cu adevărat important, dar nici să-l obosească peste măsură.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/distractie-in-moldova-dar-cine-a-mai-pomenit-de-asa-ceva/

Salba dracului – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați

50 DE SECUNDE de Daniel Oltean, regia Eugen Gyemant

TEATRUL NAȚIONAL I.L.CARAGIALE BUCUREȘTI

„Construită pe structura consacrată de Agatha Christie, dar una reinventată, aș risca să spun chiar adusă în postmodernism, piesa scrisă de Daniel Oltean este mai mult decât generoasă cu toate cele trei personaje care-și cuceresc, rând pe rând, primplanul. De fapt, dreptul la primplan. Nu există un personaj principal, după cum nu există un plan secund, deși, culmea, avem de-a face cu două narațiuni care se întretaie până ajung la o suprapunere totală în acel punct fix/imobil care este dat de … natura umană și felul cum reacționează ea în diferite contexte. Dacă stau bine și mă gândesc, nu e vorba nici măcar de reacție, ci de capacitatea de adaptare. Iar întrebarea cu care pleci din sală este care dintre cei doi „supraviețuitori” s-a adaptat mai bine la situație, anchetatorul sau fiul? Despre mamă nu mai putem vorbi la timpul prezent, deși, culmea, este într-un primplan insinuant și agasant chiar, în anumite momente.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/mortii-au-cele-mai-multe-intrebari/

TRIBURI– Codul bunelor BARIERE de Nina Raine, regia Vlad Cristache

TEATRUL NOTTARA BUCUREȘTI

E un spectacol despre care n-am scris, deși l-am văzut încă de la premieră. Vă las pe voi să-i apreciați calitatea, să vedeți și, mai ales, să înțelegeți câte ceva despre cum e cu comunicarea altfel. De urmărit jocul Isabelei Neamțu și al lui Gabriel Răuță.

CÂND TIMPUL STĂ PE LOC de Donald Margulies, regia Bogdan Budeş

TEATRUL DE ARTĂ BUCUREȘTI

„Nu vor fi două ore pierdute, ci câștigate. Va fi timpul vostru de reflecție cu privire la ceea ce este cu adevărat important pentru voi, care vă sunt prioritățile, ce vreți sau ce-ar trebui schimbat în viețile voastre. Și da, îl veți revedea pe Andi Vlasuianu de la o foarte mică distanță și vă veți întreba în permanență care-i este sursa charismei personale. Și încă multe altele vă veți întreba….”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/sta-sau-nu-sta-timpul-pe-loc/

LEGĂTURI PRIMEJDIOASE de Christopher Hampton, după romanul lui Choderlos de Laclos „Legături primejdioase” regia Cristi Juncu

TEATRUL MIC BUCUREȘTI

„Revenind la felul cum a gândit Cristi Juncu spectacolul ca întreg, se remarcă încă de la primele scene dorința lui de accentua actualitatea subiectului, pentru că astăzi, mai mult decât oricând, vorbim despre manipulare, perversitate și jocul cu sentimentele celorlalți ca principale forme pe care le capătă procesul de dezumanizare. Până la urmă, personajele ne apar la final îmbătrânite, copleșite de propriile păcate, marcate de păcate, frivolitate și absența oricărui reper valoric. Toate legăturile care se stabilesc între personaje devin primejdioase, în primul rând pentru cei care le inițiază, de aceea la final se și moare (pe scenă sau în spatele ei). Toate relațiile devin reflexe ale disperării de la un punct încolo – unii se tem că pierd compețiția (fals creată, dar tot competiție rămâne), alții că-și pierd mințile sau că nu vor reuși niciodată să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a fi considerați demni de luat în seamă. Toate legăturile se înlănțuie într-o alternanță continuă de structuri umane pe care mi-aș fi dorit să o văd mai bine conturară din punct de vedere regizoral, în multe momente având impresia că văd secvențe/cadre regizorale aduse prin intermediul unui montaj prost realizat în acelați spectacol.”

Textul întreg aici: http://bookhub.ro/legaturile-amoroase-si-catwalk-ul-teatrului-mic/