Das Mioritza Reich

Această scurtă cronică nu poate avea drept titlul decât originalul „Da Mioritza Reich”, titlu excelent găsit de prozatorul gălățean Victor Cilincă pentru o carte despre care spune că e „o ucronie vintage”. Pentru cine nu e familiarizat cu termenul, ucronie (u-kronos, fără timp, în afara timpului) înseamnă istorie alternativă sau contrafactuală, cuvânt construit în același mod popularul utopie (u-topos, fără spațiu, în afara spațiului). Ambii termeni descriu realități care nu există efectiv în spațiu și timp, dar care ar putea foarte bine exista dacă…

Dacă, spre exemplu, în cartea lui Victor Cilincă, un călător în timp, un konotrotter (cum spune autorul), Camil Surupăceanu, nu aducea în 1914 niște stridii din secolul XIX. Omul, un simplu muncitor la combinatul siderurgic din Galațiul comunist, pasionat de science-fiction, descoperă interesanta istorie a României mulțumită abilității de-a alerga prin timp (spre asta duce cu gândul cuvântul kronotrotter, un fel de alergător de fond pe axa temporală, kronos însemnând timp, iar trotter putând fi cel din franceză, care înseamnă trap, zgomotul făcut de cal atunci când aleargă). Prins în lipsurile cotidiene din realitatea lui 1988, obișnuiește să se întoarcă din călătoriile sale cu un cârnat, un jambon, delicatețuri greu de găsit… După ce vizitează un vagon refrigerat, plin de stridii, care a transportat trupul lui Cehov pentru a fi înmormântat, Camil Surupăceanu pune câteva scoici în sacoșă. „Revenit” în 1914, după o masă pe cinste în compania altui kronotrotter, misteriosul Felix (venit din România secolului XXII, care nu se mai numea România, ci Districtul Nokia IV), cei doi rămân fără bani și sunt nevoiți să plătească masa cu celebrele stridii. Chelnerul acceptă trocul și le vinde la Capșa, acolo unde lua masa marele Ionel Brătianu, apărătorul neutralității României în primul război mondial. Dar stridiile când se strică, se strică… Așa că celebrul politician moare fix în mijlocul Consiliului de Coroană care hotăra dacă România urma să intre în război sau nu. Mai mult, depeșa care anunța neutralitatea Italiei, care a fost decisivă în istoria reală, se pierde și ea. Așa că se face voia regelui Carol, care avea înțelegeri secrete cu Tripla Alianță, iar România înclină decisiv balanța în favoarea Puterilor Centrale. România, parte componentă a Ungariei, devine un Reich mioritic pe care Victor Cilincă îl descrie cu mult talent. Vorbele îi aparțin kronotrotterului oțelar Camil Surupăceanu, evadat în viitor din sufocantul și cenușiul comunism ceaușist:

„Camil ridică din umeri ca într-o țară autentică a Mioriței, ca într-un sublim regat al împăcării cu orice, cu trecutul, cu viitorul, cu fanarioții, cu sclavagismul, capitalismul, comunismul, moartea, copilăria, rațiile, dragostea, Fizica, reacțiile fuziunii în lanț… Das Mioritza Reich, Împărăția baciului Mioarei (pe Tuța o chema în buletin și Mioara, ca pe oaie, dar tâmpita evita, se jena cu asta, își aminti Camil), împărăția unui ciobănaș care astăzi are, precum în cântecel, trei sute de oi, mâine cincizeci, apoi zece, poimâine doar o singură oaie, dar credincioasă și niciun prieten, nu doi-trei câini mioritici, ci zece, răspoimâine, douăzeci de câini, de câini milițieni făcându-se că pasc pe dealuri, apoi patruzeci, o sută, o mie de oi, un milion, în timp ce singura sa oiță, Mioara, Miorița sau Tuța, cum dracu’ o fi chemat-o, nu mai avea dreptul să-și informeze stăpânul, să-l pună în gardă, să-i arate cu botul microfoanele ascunse pe sub covorul vegetal ori printre maci… maci roșii…”

Cartea lui Victor Cilincă a apărut la Editura Tracus Arte în 2013 în urma câștigării unui concurs de manuscrise. Directorul editurii, scriitorul Cosmin Perța, motivează astfel decizia juriului: „Cartea domnului Cilincă a fost selectată pentru că este absolut dementă. Da, este un volum care îmbină discursuri, stiluri și care totuși reușește să fie extraordinar de coerent și de seducător.” Într-o cronică din „Observator Cultural” (nr.717, aprilie 2014, ediția online), un cunoscător al science-fiction-ului autohton scrie entuziasmat „Ucronia vintage a lui Victor Cilincă, romanul Das Mioritza Reich (Tracus Arte, 2013), este probabil una dintre cele mai surprinzătoare lecturi de ficțiune speculativă scrisă în românește, după 1989” (Cătălin Badea-Gheracostea). Iar ca să înțelegeți și mai bine de unde vine imaginația sărită de pe fix a lui Victor Cilincă, iată cum îi sunt descrise preocupările undeva într-un articol: „Gălățenii și nu numai dumnealor cunosc structura multiplă și preocupările diverse ale lui Victor Cilincă. Pentru cei care, totuși, nu știu și pentru minunarea noastră în fața unui fenomen rarisim, voi nota cât pot de succint, cu scuze dacă sunt ceva omisiuni: inginer, pictor, jurnalist, autor de literatură (dramaturgie – 32 piese, 21, oho, cărți de poezie, proză scurtă și roman, eseistică), foiletoane, cercetări istorice, navigator pe apele lumii, scafandrier, călător pe unde nu te bate gândul, actor, regizor…” (Constantin Trandafir). Pentru mine, Victor Cilincă, fost coleg de ziar cu bunicul meu, ziaristul Ioan Palamiuc, e un extraordinar coleg de cenaclu literar în compania căruia îmi place să mă întind pe o terasă la lungi și interesante dialoguri despre istorie (mai degrabă monologuri, eu nefiind tocmai cel mai bun interlocutor aici), unele dintre ele, după cum am putut citi, prinse și în carte. Preferă bodeguțele modeste de cartier, în care berea este ieftină, iar toată lumea discută mai serios, mai în răspăr, despre regele Mihai, despre Spinoza sau despre Heidegger.

Lui Victor Cilincă îi place să spună că „Istoria nu este o știință: are o muză”. Chiar dacă declară că nu e un admirator de-al lui Lucian Boia, îi împărtășește, într-un fel, concepția: Istoria e o iluzie, e un discurs pe care-l tot construim. E ucronie sincronă, dacă mă pot juca un pic. Sau, cum spune altundeva autorul, „Istoria e ca gelatina”. Mai mult, efortul lui Victor Cilincă e de aceeași natură cu demersul istoricului Lucian Boia: cum să își privească limpede, critic trecutul o națiune mică, cu o istorie tulbure. Probabil că Victor Cilincă se regăsește într-un fel în kronotrotterul venit din viitor, Felix cel îndrăgostit lulea de Missy, Regina Maria. Victor, permiteți-mi să mă adresez amical, e îndrăgostit lulea de Istorie. Și aleargă printre proiectele personale mai dihai decât proprii kronotrotteri prin Timp. Nu-i ajung niciodată nici timpul și nici spațiul pe hârtie. Ține la amănunte și aduce atâtea precizări despre cum a fost în realitate încât nici nu mai înțelegi dacă e Istorie sau Literatură. La Victor Cilincă, Istoria e marea pasiune, iar literatura e pretextul și cadrul cel mai potrivit pentru că îi place să se joace și nu-i poate lua în serios pe cei care fac postdicții (termen popularizat de Nassim Taleb și care se referă la predicțiile post-factum, după ce lucrurile s-au întâmplat, cei care zic că nici nu aveau cum să se întâmple altfel). Lucrurile puteau sta altfel, spune prin acest roman Victor Cilincă, ce-ar fi fost dacă Ionel Brătianu mânca stridii stricate la Capșa înainte de celebrul Consiliu de Coroană din 1914…

Anul viitor e Centenarul Unirii. Eu n-am mai citit până acum o carte care să fie mai nimerită pentru acest eveniment. Sărbătorim o sută de ani de stat național unitar pe aceste meleaguri și ce poate fi mai frumos decât să ne relaxăm (meditând!) cu o astfel de lectură, o incursiune fără prejudecăți, curajoasă și fantezistă în Istoria României. Îmi doresc din tot sufletul ca Victor să revină asupra cărții „Das Mioritza Reich” și să apară a doua ediție. Presat de proiecte personale, se simte graba redactării. Din confesiunile autorului, cartea a ajuns la tipar după câteva nopți nedormite, pline de cafea. Din punctul meu de vedere (subliniez asta!), l-ar avantaja enorm pe Victor Cilincă să renunțe la câteva intervenții de-ale autorului și să facă povestea un pic mai clară și mai ușor de urmărit, chiar dacă punctul ei forte rezistă, adică aducerea laolaltă a unor tablouri extraordinare din momente cheie ale Istoriei României, fiecare cu farmecul perioadei lui. Ar câștiga mai mulți cititori. Dar poate că Victor se teme să nu devină un best-seller. Eu acolo o văd și-i împărtășesc părerea lui Adi Secară atunci când susține că între un autor ca Victor Cilincă și un autor popular de pe rafturile marilor librării din țară nu e decât o problemă de editare.

Îi mulțumesc lui Andrei Bobocel pentru concepția grafică!

Victor Cilincă – Das Mioritza Reich