„– Pare la fel de prostuță ca tine vrând să traverseze Canalul înot! a spus Maisie.
Lui Suzy nu-i plăcea coșul de homari, dar era atât de epuizată, încât nu a a avut energia să se zbată prea mult. Așa că s-a lungit îmbufnată.
– Așa e mai bine, a spus Maisie. Ești mult prea mică să înoți atât. Rămâi aici cu mine.
A scos-o din coș, a uscat-o și a învelit-o într-un prosop călduros, ținând-o strâns la piept.
În cele din urmă, Suzy a înțeles că barca îl urma pe înotător. Se îndrepta așadar spre Franța, și, la drept vorbind, era mult mai ușor să stea în brațele lui Maisie decât să înoate. S-a așezat mai bine, liniștită.”
(Jill Tomlinson, Pisicuța care voia să ajungă acasă, Nemi, 2017)
