„Sâmbăta când vine Sambo” de Paul Maar

Sambo este un personaj extrem de simpatic, nu e nici om, nici păpușă, e un trimis special în viața domnului Gambrino Berebum, un funcționar care stătea în gazdă la Madam Pătlăgică. Sambo, după cum era de așteptat, sosește în viața lui Gambrino într-o zi de sâmbătă și reușește să-i dea viața peste cap. Asemenea venirii pe neașteptate a unui copil în viața unora dintre noi, intrarea lui Sambo în universul vieții de zi cu zi a tatălui său ales ad-hoc dintr-o mulțime de oameni mai mult sau mai puțin curioși este mai mult decât intempestivă. Acomodarea unuia cu celălalt nu e nici ușoară și se realizează ca și cum amândoi parcurg un drum inițiatic. Fiecare se insinuează în universul celuilalt, în speranța că nevoia de celălalt va fi satisfăcută cumva.

„Dacă-ți închipui cumva c-o să încercăm pe tine toate numele, te-nșeli amarnic, spuse furios dascălul Trosc. Doar nu ne jucăm aici de-a Statu-Palmă-Barbă-Cot. Dacă nu vrei să spui cine ești, chemăm poliția, na!

– Să nu râd – poliția! exclamă micuța creatură. Nu zău, chiar crede cineva că poliția știe cum mă cheamă?!

– Dar poate că știu eu, izbucni pe neașteptate domnul Gambrino Berebum. Dintr-odată îl străfulgerase o idee. Până acum, lucrurile se petrecuseră așa: duminică, dominoul și dominicanul; luni, domnul Aluniță și ridichile-de-lună; marți, marțipanul; miercuri, mercurul și berea de la Miercurea-Ciuc; joi, Joiana; vineri, filmul cu Vineri și Robinson – iar azi era sâmbătă.

Deci, sâmbătă – sâmbur… samba… ba nu, Sambo! Asta era!

– Precis că ești un Sambo – așa-ți și zice! spuse el hotărât.

Micuța creatură așezată pe jos făcu ochii mari și căscă o gură de-ai fi zis că vrea pe dată să înghită-ntreagă coșcogea pâinea.

– Cum de-ai ghicit? De unde știi că sunt un Sambo? îl întrebă mogâldeața c-o mutră plouată.

– E de-ajuns să gândești logic – așa cum ar face un detectiv particular, spuse domnul Gambrino privind mândru în jur.

Atunci se petrecu ceva neașteptat: bâzdâgania de-i zicea Sambo se cățără pe domnul Gambrino cu o iuțeală de maimuțică, se culcuși în brațele lui și spuse:

– Da, tăticu´ meu gândește logic, iar voi – nu. Sunteți niște proști cu toții!”

Traducerea lui Alexandru Al. Șahighian este mai mult decât potrivită textului poveștii, cuvintele alese pentru a exprima diferite stări sau situații se leagă frumos într-un fir narativ fără poticneli, copilul se acomodează repede cu atmosfera poveștii și intră în universul acesteia fără a se simți străin sau intrus. E mare lucru să alegi exact acele cuvinte care să-l înstrăineze pe copil de text ci, din contra, să-l facă să creadă că povestea pe care o citește e povestea lui, scrisă pentru el și nu pentru un alt copil, indiferent de timpul narațiunii.

„Foc, foc,

Poloboc,

Vai, ce frige

La tălpice,

Oameni buni, fugiți de-aice!

Oameni buni, veniți încoace,

Domnu´ ăsta s-a prăjit,

Un, doi, trei – voi ați ieșit!”

Desenele care ilustrează povestea completează firesc textul și redau parte din atmosfera creionată de autor. De altfel, Paul Maar este un autor de literatură pentru copii foarte îndrăgit în Germania (și nu doar acolo), se vede că iubește copiii și, mai ales, că-i înțelege din felul cum leagă acțiunile și cum le pune în seama personajelor.

„Sâmbăta când vine Sambo” o recomand în primul rând părinților și, după ce aceștia se vor fi scufundat în universul copilăriei descris din interior, așa cum o face atât de firesc Paul Maar va veni de la sine nevoia de a le citi copiilor din carte. E o minunată cale de a apropia generațiile între ele.

Editura: Humanitas