Sfârșitul Creștinătății. Gânduri despre modelul apostolic al credinței

Moderator: Cristian Pătrăşconiu

Reprezentanța la București a Memorialului Victimelor Comunismului și al Rezistenței

str. Jean-Louis Calderon, nr. 66

Vă rugăm să confirmați prezența la adresa acivica@memorialsighet.ro (în cazul în care ați scris deja, nu este nevoie de o reconfirmare).

***

Teodor Baconschi este diplomat şi scriitor. După susţi­nerea tezei de doctorat la Universitatea Paris IV – Sorbonne (magna cum laude, 1994), urmează studii postdoctorale la New Europe College, din Bucureşti (1996). A fost, succesiv, reprezentantul României la Sfântul Scaun, în Portugalia şi Franţa. Din 2006 deţine gradul diplomatic de ambasador. Între decembrie 2010 şi ianuarie 2012 a exercitat mandatul de ministru de Externe al României. S‑a remarcat, printre altele, în realizarea vizitei Papei Ioan Paul al II‑lea în România (1999), în dezvoltarea parteneriatului strategic româno‑francez şi în semnarea, la Washington, a Acordului interguvernamental privind scutul antirachetă (2011). A primit numeroase dis­tincţii internaţionale (printre care Legiunea de Onoare, în grad de comandor). Este specialist în antropologie religioasă şi istorie comparată a religiilor, dar scrierile sale explorează o varietate de domenii şi problematici: teologie, istoria ideilor, hermeneutică religioasă, mitologie, filosofia culturii, evoluţia marilor curente de gândire. A publicat peste 20 de volume de reflecţie creştină şi eseistică de largă respiraţie culturală, precum şi numeroase studii şi articole apărute în reviste prestigioase. Este membru al Asociaţiei Internaţionale de Studii Patristice de la Paris şi al Uniunii Scriitorilor din România.

 ***

Ciclul de conferințe „Justiția memoriei”, organizate de Fundația Academia Civică – Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței și Fundația Spandugino, coordonate și moderate de jurnalistul şi eseistul Cristian Pătrășconiu, propune idei și dezbateri în jurul unor teme de ardentă actualitate, reliefând rolul și importanța memoriei în evocarea și înțelegerea faptelor petrecute în perioada comunismului, sistem politic ce a provocat cele mai multe victime din întreaga istorie a umanității.

Fundația Academia Civică a fost întemeiată ca urmare a sugestiei Consiliului Europei de a crea o fundație care să realizeze şi să administreze proiectul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenței de la Sighet, adoptat de înaltul for internațional.

Proiectele Fundației Spandugino consolidează un model cultural al responsabilității pentru un viitor mai bun, în jurul a trei axe esențiale: reorientarea către valorile profund umane și viața spirituală autentică, educația insuflată de mentorii slujitori ai marilor idei, recuperarea memoriei ca sursă a posibilităților vii ale trecutului.

Share.

About Author

Avatar photo

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura