La ora la care editez interviul, Ana-Maria e cu gândul la un dialog online și live pe care urmează să-l aibă în mai puțin de 24 de ore. Interlocutorul ei va fi Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai înzestrați dirijori pe care i-a dat România întregii lumi muzicale. Un dialog pe care, știu de pe acum, îl voi reasculta de multe ori. Astfel de isprăvi m-au apropiat de ea de-a lungul anilor. O profesionistă cu care mi-e drag să lucrez, dar și să stau la taclale, un om frumos, care lasă urme de lumină, calm și bunătate pe oriunde trece. Avem în comun pasiunea pentru muzica bună, nebunia lecturilor dense și câte și mai câte. Din toate aceste considerente (și încă alte câteva în plus) mi-e foarte greu să-i iau un interviu, în sensul clasic al cuvântului. Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi de Clemency Burton-Hill este doar pretextul dialogului, veți vedea de ce spun asta când veți termina de citit ultima propoziție! Sper să cumpărați câți mai mulți cartea și, nu în ultimul rând, să ascultați măcar jumătate din recomandările muzicale găsite între copertele cărții.
*****
Ai tradus Un an magic de-a lungul primului an de Rareș. Două bucurii complementare, care au adus în viața ta multă lumină. Cât de lung a fost drumul până la Un an magic? Ce șir de întâmplări faste au „provocat” traducerea?
Propun să închidem puțin ochii, pentru început. Să ne imagină că suntem în anul 1942, unde un singur exemplar al partiturii Recviem-ului de Verdi a fost strecurat ilicit într-un lagăr nazist. Dirijorul și compozitorul Rafael Schächter reușește să pună pe picioare o mică orchestră, în acele condiții aproape imposibile, iar prizonierii evrei se apucă să cânte acest Recviem. Unii pentru alții. Pe măsură ce mai mulți dintre ei încep să fie deportați la Auschwitz, numărul de membri ai corului din lagăr scade, și tot scade, până când rămân doar o mână de oameni să cânte. Și, totuși, continuă să o facă…
Cu siguranță v-au dat lacrimile, așa cum mi-au dat și mie de mai multe ori pe parcursul traducerii cărții Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi de Clemency Burton-Hill. La fel cum, în alte dăți, ca de exemplu atunci când am aflat că Max Bruch și-a vândut pe doi bani toate drepturile pentru totdeauna pentru ceea ce avea să devină cea mai faimoasă lucrare a sa, un concert pe care îl ascultăm cu toții astăzi, Concertul pentru vioară și orchestră Nr.1 în sol minor, și a rămas falit. Iar istoria a avut grijă să-i amintească de fiecare dată că această piesă era cea pe care o voiau toți interpretată, fapt pentru care nu doar că unele dintre celelalte lucrări ale lui picau într-un con de umbră, dar nici de pe urma celei celebre nu mai putea câștiga ceva.
Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi este o călătorie printre emoții, la fel de mult cum este și o călătorie prin istorie, prin viețile marilor compozitori și, până la urmă, printr-o moștenire minunată de care ne putem bucura oricine am fi, tineri, familii, veterani într-ale muzicii clasice sau, dimpotrivă, curioși și doritori să ne familiarizăm cu ea – moștenirea a ceva ce ne poate face mult bine: muzica clasică.
De aceea, poate, parcursul proiectului și al traducerii ține de o anumită serendipitate. Fostul meu coleg de ziar, jurnalistul și criticul Doinel Tronaru lucra deja ca redactor cu Editura Vellant când Doru Someșan, redactorul-șef, i-a propus să traducă Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi. Doinel s-a gândit, în schimb, că eu aș fi omul potrivit pentru a face traducerea și mi-a făcut propunerea. Îi mulțumesc înzecit. Doinel este acum redactorul cărții și m-a salvat, cu cultura lui generală imbatabilă și mult peste a mea, de la destule gafe.
Începerea proiectului se întâmpla în perioada când colaboram cu Festivalul Internațional George Enescu ca om de comunicare, iar bucuria de a putea tălmăci în limba română ceea ce avea să devină – fără exagerare – prima carte de popularizare a muzicii clasice apărute în românește, în România, m-a făcut să zic Da! fără să mă gândesc prea mult la consecințe.
Știam că piața românească și că toți cei cărora le place muzica clasică, și, pe de altă parte, cei care se întreabă de unde s-o apuce, au nevoie de această carte. La scurt timp după ce am luat proiectul, am aflat și că sunt însărcinată, deci am avut de gestionat două surprize într-un plan cât se poate de real. Le mulțumesc și tuturor prietenilor care au fost alături de mine și m-au ajutat cu un ochi, cu un sfat, la ceea ce era primul demers de traducere din viața mea.
Am tradus cel mai adesea ascultând Radio România Muzical, pe unul dintre scaunele retro cumpărate de la un magazin de vechituri vintage din București – un scaun destul de tare pentru o persoană însărcinată 🙂 –, în timp ce mai vorbeam cu Rareș în burtă. De altfel, Rareș a beneficiat și de lectura cu voce tare a cărții pentru prima dată, fiindcă unul dintre lucrurile care mi s-au părut importante a fost să ascult de fiecare dată cum sună efectiv paginile din traducere. Întotdeauna descoperi nevoia de reeditare a unor alegeri, inadvertențe, probleme de ritm, sau alte lucruri care mai pot fi îmbunătățite așa.
Din cauza sarcinii, și a volumul foarte mare de muncă – deși este scrisă într-un stil foarte direct și cald, cartea are mai bine de 400 de pagini – am întârziat ceva cu traducerea și mulțumesc editurii și lui Doru Someșan pentru răbdare și delicatețe. Mai târziu, ca într-o buclă de je ne sais quoi, editura a întârziat și ea cu tipografia, așa că au trecut aproape doi ani de la momentul când a început proiectul până acum, când cartea a apărut fizic pe piață.
Și fiindcă întrebai despre destin, tocmai în acești doi ani, autoarea cărții, Clemency Burton-Hill, jurnalistă BBC3, o vedetă de talie mondială în mass-media muzicii clasice a suferit o operație de urgență pe creier în urma unei hemoragii cerebrale neașteptate, la doar 39 de ani. A fost în comă timp de 17 zile, apoi și-a revenit și, de curând, povestește că muzica clasică este cea care o ajută să se ridice din pat și să aibă voința să se recupereze și să trăiască în fiecare zi.
Cred că Clemency Burton-Hill s-ar bucura să știe, iată, că acum și publicul din România poate să îi citească, începând de astăzi, cartea și că aduce atât de multă valoare faptul că a scris-o… La fel cum, atât cartea, cât și tot acest șir de întâmplări relatate pot să se înfiripe într-o metaforă despre lumină – lumina aceasta despre care vorbești, să fie oare cunoașterea, să fie destinul, să fie muzica? Suntem liberi să descoperim fiecare. Este ceea ce ne spune și cartea.
Credit foto: Cătălina Filip
Editura Vellant are o serie de cărți dedicate muzicii excelente. Mă gândesc acum la Istoria operei, o lucrare fundamentală pentru cititorii dornici să-și acopere niscavai lacune, dar și penru amatorii de ordine și sistematizare. Cu Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi mi se pare că mai face un pas spre cucerirea publicului tânăr, a cititorilor de vârste mai mici, care nu știu mai nimic despre muzica clasică, sau sunt în posesia unor clișee și imagini deformate. Care sunt primele trei atuuri ale volumului, din perspectiva de traducător, dar și din cea de meloman?
Se adresează unui public foarte larg. Este o carte accesibilă, caldă, cu umor și, în același timp riguroasă și surprinzătoare. Chiar spune autoarea Clemency Burton-Hill în cuvântul de deschidere cu o doză de ironie britanică: „Ceea ce mi-am propus este să întind o mână de ajutor celor care simt că muzica clasică e un fel de petrecere la care n-au fost invitați”. Tot ea povestește că unul dintre momentele care au făcut-o să vrea să concretizeze Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi a fost când un proprietar de la o cafenea o tot ruga să îi recomande o selecție de piese de muzică clasică potrivite pentru oamenii care vin acolo să își bea cafeaua. Ce poate fi mai frumos, și mai relaxat, și mai fără bariere de-atât?
Citind cartea, aveți șansa să aflați sau să învățați istoria muzicii clasice într-un mod foarte plăcut și, mai ales, uman. Într-adevăr, această carte ar putea fi folosită și ca instrument de predare pentru elevi – poveștile despre compozitori sunt extraordinar de savuroase și de la îndemână. Iar pentru împătimiți, cartea este o sursă de descoperire – despre unele piese și unii compozitori și undele detalii biografice sigur nu ați auzit.
Este o carte editată în condiții grafice excepționale, care propune 365 de lucrări de muzică clasică, câte una pentru fiecare zi din an. O carte care poate fi… ascultată. Există un playlist pe Spotify unde aveți posibilitatea de a asculta fiecare piesă de muzică clasică despre care scrie Clemency Burton-Hill. Există gândul că veți putea avea această carte în bibliotecă sau pe noptieră și, ca într-un joc de lego, să o deschideți și să o redeschideți în ziua în care vă aflați din an, să citiți povestea ei în muzică clasică și-apoi să vă așezați să și ascultați acea piesă. În mașină. Sau cu un pahar bun de șampanie. Sau cu o ciocolată caldă. Sigur o să vă aștearnă un zâmbet pe față.
Ai în comun cu Clemency Burton‑Hill profesia de bază: jurnalismul. Se adaugă pasiunea pentru muzica bună. În munca de traducere a cărții, ce alte puncte comune cu ea ai mai descoperit că ai?
Trebuie să recunosc, glumind, că sunt invidioasă. Clemency Burton-Hill este ceea ce am descrie drept o vedetă, însă în termeni de muzică clasică, într-o industrie ca cea internațională unde poți fi celebru și povestind exclusiv despre lucruri serioase cum este muzica clasică într-o cheie atât de versatilă încât să devină o joacă. Ceea ce vreau să remarc este că e un sistem atât de sănătos, încât opțiunile sunt multiple, un lucru pe care mai greu îl vezi la noi în țară, structural, unde și bugetele sunt infime în zona aceasta. Violonistă la bază, Clemency Burton-Hill nu e doar gazda unor show-uri de muzică clasică la celebrul post britanic BBC3, ci a și prezentat mari evenimente de muzică clasică, cum este BBC Proms. Când s-a întâmplat accidentul cerebral, se afla la New York unde lucra ca director de creație pentru postul de radio public de muzică clasică WQXR, de exemplu…
Cred că ceea ce am descoperit că am avea în comun a fost cumva o aliniere de valori și de energie, dacă nu e mult spus… În sensul că această dorință de a povesti despre muzica clasică cu entuziasm, de a o umaniza, de a o spune publicului cu emoție încât să îi vezi că își doresc să asculte, să meargă la un concert sau pur și simplu să îi auzi spunând acel Uau, nu știam! am regăsit-o și la mine, eu fiind totuși un om care a învățat despre muzica clasică din pură pasiune, de pe Youtube, din ziare, din poveștile muzicienilor și ale puținilor profesioniști din domeniu care lucrează la noi în țară – ca să păstrăm proporțiile. Parcursul cărții a fost inclusiv pentru mine o lecție de istorie a muzicii clasice de care nu cred că aș fi putut avea parte altfel.
Credit foto: Cătălina Filip
Un an compus din 365 de zile, adică 365 de recomandări. Secvențe muzicale scurte, sau foarte scurte, adevărate introduceri într-un univers muzical magic. Ai fi schimbat ceva în ordinea recomandărilor? Ai simțit nevoia ca după Bach să propui altceva decât Chopin (dau un exemplu la întâmplare)?
Nu m-am gândit până acum la asta și este frumos că o aduci în discuție. Înseamnă că, pe undeva, în timpul lecturii cărții ceva te-a atins și ți-ai fi dorit să personalizez ordinea. Tehnic, lucrările și compozitorii sunt aleși cu câte o întâmplare corespunzătoare fiecărei zi din an, deci este posibil ca structura să fie astfel din motive de rigoare istorică. De pildă, eu sunt o fană de neclintit a perioadei romantice și am savurat mai ales poveștile acestea din carte, în timp ce soțul meu ascultă aproape numai Bach și i-au plăcut amănuntele despre viața lui. Dar poate tocmai asta face ca Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi să merite lectura: descoperirea. Cartea conține și foarte multă muzică sacră mai puțin cunoscută. Conține și o poveste despre prima femeie care a compus vreodată o lucrare de operă, Francesca Caccini. Despre o călugăriță care scria sonate, și, pe lângă asta, mai și conducea mănăstirea în care se afla – o lecție despre management și multi-tasking încă de la 1600. Și una despre motivație și voință chiar de la J.S. Bach care mergea 400 de kilometri pe jos, iarna, prin zăpadă pentru a-l întâlni pe compozitorul pe care îl diviniza, Dietrich Buxtehude, și a-l asculta în concert. Să ne gândim că pe atunci, era chiar singura, singura posibilitate de a asculta muzică: să fii prezent fizic într-o sală…
Recomandările din Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi mi-adus aminte de vechile calendare de perete, cele mici, pătrățoase și groase, care aveau pe fiecare filă citate, recomandări sau aniversările zilei. Calendarul din Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi are multe note, ritmuri și propuneri pe alocuri surprinzătoare. Muzicile propuse spre ascultare pot fi ascultate oriunde și oricând, din punctul meu de vedere acesta este marele atu al cărții. Tu ce alte mari avantaje ai mai găsit în timpul muncii de traducere?
M-aș opri la unul singur, esențial: Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi este prima carte de popularizare a muzicii clasice care apare în limba română, într-un moment când pe piața românească era un gol imens de cărți dedicate muzicii clasice, și cu atât mai multe de cărți luminoase, frumoase, ușoare – fără a fi câtuși de puțin neriguroase – care să vorbească despre muzica clasică. Este un mare curaj și o mare inspirație pe care Editurii Vellant îl are.
Dacă ar fi să întrebe cineva Ce carte de muzică clasică mi-ai recomanda?, până nu demult poate nu am fi avut un răspuns atât de concret la întrebarea aceasta. Acum, putem spune: Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi.
Mi se pare mare lucru treaba asta.
După Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi vei mai traduce? De fapt, întrebarea este dacă vei mai traduce cărți din sfera muzicii – biografii, istorii, tratate etc.
Nu știu, sper să înceapă să mă asalteze editurile! Asta ca să și râdem. A fost un demers unic din toate punctele de vedere cu Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi. Drept să spun, aș visa și la a traduce niște beletristică în doze rezonabile, cu grad de dificultate mediu. Unul dintre lucrurile la care am ținut legat de traducerea cărții a fost să aduc și să păstrez o anumită plasticitate a frazelor, a imaginilor. Să fie, când citești, ca și cum ai mânca ceva bun: un val de senzații, numite prin cuvinte care să exprime cât mai bine asta. Este una dintre frumusețile de a lucra cu frazele. În același timp, recunosc, am căpătat de o sută de mii de ori mai mult respect pentru toți traducătorii, respect pe care îl aveam și înainte, însă – ca la orice în viață – conștientizezi cât de multă muncă înseamnă o traducere abia după ce o faci. Și cu atât mai mult cu cât nu a fost vorba de o traducere din James Joyce, ci de una destul de echilibrată. Câtă răbdare, câtă anduranță psihică, căutare, echilibristică să păstrezi rigoarea scriitoarei, dar să îi dai forma care sună bine în română, editare și reeditare… Sper să placă cititorilor, să fie aproape de ei cartea și să le deschidă ușile unui univers nou, fascinant.
Ce muzici ai ascultat frecvent în timp ce traduceai? Mă refer la cele propuse de Clemency Burton‑Hill. Care dintre ele i-au plăcut și fiului tău?
Voi răspunde neașteptat: am ascultat muzică clasică cât îl aveam pe Rareș în burtă, însă de fiecare dată m-am gândit așa: Dacă lui Rareș nu îi va plăcea să asculte muzică clasică când va mai crește, chiar dacă mie îmi place la nebunie, nu îl voi obliga să facă asta. Cred că e o limită fină și importantă aceea de a le lăsa copiilor noștri dreptul de a alege fără a fi dezamăgiți de alegerea lor, ba dimpotrivă, încurajându-i spre cea proprie chiar dacă este una diferită de a noastră. Am făcut exercițiul acesta de multe ori gândindu-mă la Rareș, și continuu să îl fac, mental, și în prezența lui. În schimb, la nivel de educație, mi se pare esențial ca această parte a istoriei muzicii să fie cunoscută de copiii noștri, tocmai pentru a putea face o alegere în cunoștință de cauză. Am păstrat un exemplar din Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi și, când va fi puțin mai mare – deocamdată are doar un an și șase luni și îi plac cărțile audio foarte tare –, i-o voi face cadou și vom citi din ea împreună să vedem ce părere are. 🙂 Și de îndată ce se va liniști pandemia, abia aștept să testăm împreună un concert de muzică clasică, în aer liber, cred, pentru început și pentru vârsta la care se află.
Odată cu Un an magic. Muzică clasică pentru fiecare zi am cercetat muzica de operă ceva mai în profunzime, n-am fost dintotdeauna o fană, și muzica medievală… M-a fascinat descoperirea lui Hildegard von Bingen cu niște piese de-a dreptul angelice, care te urcă undeva sus în univers și sunt, în egală măsură, ciudate și divine. Am tras cu urechea și la compozitoarea contemporană Alisa Firssova, o compozitoare de generație milenială despre care nu știam.
Aici se află o altă cheie și un pariu al cărții, te poartă prin istoria muzicii clasice din cele mai vechi timpuri până azi, într-o sarabandă de istorii cu tâlc despre noi toți, oamenii.
Credit foto Ana-Maria Onisei: Cătălina Filip
Cartea o găsiți aici.
