Va fi o provocare să scriu despre „Challenger Deep”, un roman pentru adolescenți care nu a fost atât de simplu pe cât mă așteptam, pentru că nu se adresează exclusiv publicului tânăr – pârghiile sale sunt mult mai complexe decât cele pe care le presupun cărțile young adult, iar tema pe care o explorează nu este una comodă: universul lichid și întunecat al bolilor mintale, expus în toată profunzimea sa apăsătoare, dar însoțit de un optimism subtil, fără de care căderea ar fi ireversibilă. O nouă carte Premium din Gama Imago, care își merită pe deplin eticheta „premium”.

Challenger Deep este cel mai adânc punct cunoscut de pe pâmânt (aproape 11 km), situat în Oceanul Pacific. Alegerea acestei metafore pentru a ilustra spectrul bolilor mintale mi s-a părut genială. În centrul romanului se află Caden Bosch, un adolescent care începe să piardă treptat coordonatele realității. La început, povestea curge pe două planuri – cel al acelei realități pe care Caden nu mai reușește să o perceapă și cel al lumii paralele pe care mintea sa o plăsmuiește. Înaintezi anevoios printre aceste bucăți ce par că se luptă pentru supremație, fără să poți întrezări miezul. Pare ușor haotic, dar pe măsură ce pătrunzi în poveste și găsești mai multe repere, conștientizezi imposibilitatea unei alte căi pentru a ajunge acolo, la o oarecare înțelegere a ceea ce i se întâmplă lui Caden. Oricât de dificil ar părea, acesta este filmul care se derulează în mintea lui Caden. Îți trebuie ceva răbdare, dar merită, pentru că, o dată ce te-ai acomodat cât de cât cu universul lui Caden, realizezi dimensiunile impresionante ale romanului.

„Nu-mi amintesc când a început această călătorie. Am senzația că am fost aici dintotdeauna, doar că n-aveam cum să fiu, fiindcă a existat un „înainte”, chiar săptămâna trecută sau luna trecută sau anul trecut. Sunt aproape sigur, totuși, că am încă cincisprezece ani. Chiar dacă mă aflu pe epava asta de ani de zile, tot cincisprezece ani am. Timpul se scurge altfel aici. Nu înaintează; se mișcă oarecum în lături, ca un crab.” (pag. 11)

Multe pasaje emoționante, multe adevăruri răscolitoare, transpuse pe hârtie cu luciditate, dar și cu multă empatie. Neal Shusterman a reușit să scrie astfel această carte dat fiind faptul că fiul său a suferit de o boală mintală. Așadar, o experiență nedorit de apropiată i-a permis accesul (limitat) în acest univers pe care s-a simțit dator să îl descrie. De altfel, desenele din carte au fost realizate de Brendan Shusterman în perioada în care naviga și el pe ape întunecate, asemenea personajului Caden – desene foarte sugestive pentru toate trăirile pe care „Challenger Deep” le explorează. Foarte interesantă este cartea aceasta și totodată plină de provocări. Te pune adeseori pe gânduri, pentru că modul în care Caden vede lumea, de după perdeaua lichidă a afecțiunii sale psihice, are o luciditate răvășitoare, incisivă. Poate pare paradoxală alăturarea lucidității în contextul deformat al bolii mintale, însă astfel am perceput eu lucrurile.

„Totul pare perfect pe lume…

…iar partea tristă e că știu că e un vis. Știu că urmează să se termine curând, iar când se va întâmpla asta, voi fi împins spre trezire într-un loc unde fie sunt eu defect, fie lumea e stricată.

Așa că blestem plaja perfectă și băutura rece, astâmpărătoare, pe care o simt în mâini, dar în care nu voi reuși vreodată să-mi înmoi buzele.” (pag. 150)

„Sunt multe lucruri pe care nu le înțeleg, dar un lucru știu sigur: nu există diagnostic „corect”. Nu există simptome și lozinci pentru diversele combinații de simptome.

Schizofrenie, tulburare schizoafectivă, tulburare bipolară de gradul I, tulburare bipolară de gradul II, depresie majoră, depresie psihotică, tulburare obsesiv-compulsivă și așa mai departe Etichetele nu înseamnă nimic, fiindcă nu există două cazuri exact la fel. Fiecare se manifestă diferit, și răspunde altfel la medicamente, și nicio evoluție nu poate fi cu adevărat prezisă.

Cu toate acestea, suntem ființe ale cuprinderii. Ne dorim ca toate lucrurile din viața noastră să fie împachetate în cutii pe care să le putem eticheta. Dar  numai pentru că putem să lipim o etichetă nu înseamnă că știm cu adevărat ce se află în fiecare cutie.” (pag. 320)

Treptat, cele două planuri se suprapun, lumea lui Caden absoarbe lumea reală sau cea reală o contaminează pe cea din mintea lui Caden. Legăturile devin mai clare, ceața pare să se risipească pe măsură ce băiatul coboară ancora, agățându-se și atașându-se de anumite persoane din jurul său. În spitalul de boli mintale în care îl internează părinții săi, se schimbă ceva în el și n-aș putea spune dacă acest lucru se datorează tratamentului sau mai degrabă sentimentelor care se nasc în sufletul său.

În pofida temei dificile și triste, cartea se citește cu plăcere. Pe Caden îl îndrăgești cu ușurință și, evident, devii curios în privința parcursului său. Călătoria sa către Challenger Deep, acel punct din adâncimea minții sale tulburate, se dovedește a fi la fel de palpitantă ca o călătorie pe apele învolburate și adeseori ostile ale oceanului. Mesajele pe care acest roman le transmite cititorilor sunt profunde și demne de toată atenția. Sunt convinsă că atât publicul adult, cât și cel adolescent va regăsi în „Challenger Deep” un pretext interesant de meditație asupra coordonatelor vieții, asupra realităților incomode de lângă noi. Cât despre Caden – rămâne să descoperiți singuri dacă va avea sau nu succes în lupta cu demonii din mintea sa.

challenger-deep_1_fullsizeEditura: Gama

Gama: Imago

Colecția: Premium

Traducere: Diana Soare

Anul apariției: 2017

Nr. de pagini: 334

ISBN: 9789731497303

Cartea este disponibilă pe elefant.ro, Libris.ro sau pe site-ul editurii.

Share.

About Author

Avatar photo

Citesc de multă vreme, de pe la 4 ani, încât mă simt ca și cum aș fi citit dintotdeauna​. Dar la modul serios și intensiv citesc de 7 ani încoace și tot de atunci îmi împărtășesc impresiile despre cărțile citite pe blogul personal. Pasiunea mea a evoluat încet, dar sigur, printre cărți, printre multe cărți. Citesc cu drag ficțiune de bună calitate, biografii, memorii, cărți istorice și sunt profund marcată de prejudecăți când vine vorba despre anumite genuri la modă.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura