Ce vede călătorul de la fereastra trenului? – „Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930)” de Radu Mârza

Pasionat de cărți poștale vechi, dar și de istoria culturală a turismului, Radu Mârza scrie o carte care, la prima vedere, nu spune cititorului lucruri extraordinare. Poate că ritmul scriiturii este lent, potrivit însă cu viteza primelor trenuri, cam de 150-300 km/h, de la fereastra cărora lumea se vedea altfel, în mișcare și dintr-o perspectivă nouă. Ochiul este nevoit să se adapteze altui registru al imaginii și să realizeze sinteza elementelor de care, înainte de apariția trenului, se putea bucura la pas, cel mult la galop.

Cartea (Polirom, 2020) este o istorie a călătoriei feroviare, urmărind mai cu seamă experiențele relatate de primii călători – Petrache Poenaru, Ion Codru Drăgușanu, Iosif Vulcan, Gheorghe Bariț, A.D. Xenopol, Ion Ghica etc. -, precum și însemnările de călătorie ale lui Rebreanu, Sadoveanu sau Iorga.

„Am denumit perioada luată în considerare primul secol de călătorie feroviară, adică de la 1830 la 1930, de la prima călătorie cu trenul, pe ruta Manchester-Liverpool (1830) (Petrache Poenaru călătorește deja cu trenul pe această rută în 1831!) la deceniul 1930, acesta din urmă fiind unul în care calea ferată este parte integrantă a vieții cotidiene europene și românești. (Anii 1940 constituie un moment de cezură și din perspectiva istoriei călătoritului și a istoriei feroviare.) Dar, în timpul acestui prim secol de călătorie feroviară, calea ferată, cel mai dinamic indicator al Revoluției industriale, transformă radical nu numai transporturile și comunicațiile în Europa și în lume, ci societatea în întregime.”

Dar paginile acestea sunt, așa cum și-a propus autorul încă din primul capitol, La început a fost peisajul, și o istorie a spațiului, care capătă altă configurație. Ca în invocatele tablouri ale lui Paul Cézanne, postimpresionistul francez, peisajul se modifică pe măsură ce căile ferate pătrund în coasta muntelui și străbat pădurile.

Istoricul A.D. Xenopol ajunge cu trenul de la Viena, din zonă joasă de relief, până în trecătoarea Semmering, construită la 1854 – prilej pentru a remarca viziunea ingenioasă a inginerilor și a constructorilor care așază de-a lungul stâncilor, altfel accesibile doar vulturilor, o succesiune de tunele și viaducte, multistratificate, ieșind de-a dreptul din prăpăstii. O locomotivă mai puternică ia locul locomotivei obișnuite. De la Karslbad, turiștii vor să revină la Marienbad cu trenul, dar încurcă mersul trenurilor, așezându-se la altă casă de bilete. Spectacolul gării, un fel de turn Babel, îl descrisese Iosif Vulcan, orădeanul care se îndrepta spre Karlsbad. Selecția citatelor pe baza cărora se conturează observațiile autorului este făcută cu grijă pentru pitoresc și aer de epocă, iar informația dovedește o bună documentare:

„Peste câteva minute sosim. Gara inundată de lume, mulțimea de birje, sgomotul și mișcarea mare ne arată că suntem în toiul sezonului. Oameni cu tot felul de fisionomii, europeni și africani, episcopi și rabini, bancari și scriitori, călugărițe și actrițe, soldați și artiști, dame elegante și burgese, englezi flegmatici și francezi sprinteni, germani serioși și italieni vorbăreți, norvegieni melancolici și români veseli mișună în giur de noi, vorbind toate limbele…”.

Titlurile capitolelor oferă indicii despre intenția autorului de a face din subiect pretextul ideal pentru o analiză a felului în care elementele de civilizație influențează starea unei nații, de la strategiile politice și economice, la planurile de vacanță și diversitatea călătoriilor – Trenul gonește vertiginos, Valențele sociale ale călătoriei cu trenul, Gara – o simplă clădire?, Cale ferată, teritoriu, națiune, Primul turist român? Nicolae Filomon, Măria Sa, Baedeker, Un călător militant, Nicolae Iorga, Două peisaje: Moldova și Olanda, Metropolele lui Liviu Rebreanu, Demostene Botez schimbă trenul la Praga etc. Sadoveanu fusese impresionat de călătoria în Olanda și de relația perfecta a omului cu peisajul, în vreme ce Liviu Rebreanu (Metropole, 1931), vizita Berlinul, Roma și Parisul, în 1927-1928, cu prilejul unui congres al scriitorilor, consemnând cu admirație elementele de civilizație, în primul rând modernitatea mijlocelor de transport.

Citind paginile acestea, m-am gândit la relatările lui Ion Ghica, din Scrisorile către Vasile Alecsandri – mult mai comod e drumul de la București la Iași, făcut cu trenul, nu cu diligența. Mi-au venit în minte și schițele lui I.L. Caragiale, mai cu seamă Accelerat no. 17, în care este prezentată pățania unui călător jefuit în tren exact de cine se aștepta mai puțin. Și la Adina Popescu mi-a fost gândul, și la fraza cu care încheie o proză din volumul În așteptare. Privită de la fereastra unui tren, toamna, călătorul simte „o senzație de irecuperabilă pierdere.”

Meritul cel mai important al cărții lui Radu Mârza mi se pare, dincolo de a fi adus în atenție o temă interesantă, acela al deschiderilor culturale. Și, la urma urmei, orice tren este pentru călătorul boem un Orient-Expres.

Călători români privind pe fereastra trenului. O încercare de istorie culturală (1830-1930) de Radu Mârza