Așa cum spunea și Grigore Arsene la conferința de lansare a ediției 20017 a Bookfest, anul acesta târgul de carte este mai mult ca niciodată, al copiilor. Cei mai mici cititori vor avea 70 m2 doar pentru ei și activitățile dedicate lor, acolo își vor putea întâlni autorii preferați și personajele cu care s-au împrietenit prin intermediul lecturii. Și, evident, cărțile pentru copii vor fi și ele la mare căutare.

Editura FRONTIERA este la prima ei participare la Bookfest (am scris în anii trecuți despre „Neurotriburi. Istoria uitată a autismului” apărută sub egida ei), dar asta nu înseamnă că este mai prejos decât editurile (mai) mari. Pentru cei mici propune 4 cărți, una mai frumoasă ca alta, excelent editate, cu printuri colorate și în formate atractive pentru cei mici. Subiectele abordate sunt diverse, astfel încât acoperă subiecte variate și stârnesc interesul până și celor mai mofturoși prichindei.

Extrase-Willie-Fulg-de-Nea-2-3

Primul titlu este „Willie Fug de Nea” scrisă de Jaqueline Briggs Martin. Willie e un fotograf, și cum astăzi oricine poate fotografia cu ajutorul telefonului, de ce să nu știe cei mici povestea unui fotograf care a fotografiat cristalele de zăpadă și care a iubit atât de mult zăpada și fulgii de nea, încât a făcut orice care să-i facă și pe cei mici să o iubească. Povestea lui și a pasiunii sale pentru fulgii de nea este o excelentă introducere în lumea pasionaților, a oamenilor dedicați și care investesc energie, efort și orice altă resursă pentru a-și practica hobby-urile. Superb colorată și excelent tipărită, n-are cum să nu încânte pe cei mici, dar și mari cititori.

racenka_in_3

Recenka și ouăle de Paști” de Patricia Polacco este o poveste despre tradiții și despre frumusețea acestora; transmiterea din generație în generație a celor mai vechi obiceiuri face ca, de multe ori, să uităm cu ce eforturi le-au păstrat bunicii noștri. Iubirea, prietenia, compasiunea sunt câteva dintre valorile despre care se vorbește în această carte. Și mai are ceva special: găsim între coperți câte ceva despre tradițiile vechilor ruși, popor vechi, cu obiceiuri frumoase și valoroase.

fericire_in_3

Din fericire” scrisă și ilustrată de Remy Charlip este pe cât de simplă ca prezentare, pe atât de frumoasă. Este excelentă pentru cei mai mici dintre cititori, iar părinții găsesc în această carte sprijinul necesar atunci când vor să le povestească celor mici despre frică, teamă și căile prin care le pot depăși. E un mijloc foarte simplu de a le arăta copiilor că din fiecare întâmplare avem ceva de învățat, cu condiția să știm să căutăm în spatele aparențelor.

Cest-moi-plus-fort_RO5-5-page-001

„Eu sunt cel mai puternic” de Mario Ramos vine să completeze seria poveștilor dedicate cultivării curajului, respectului, prieteniei, valori ce par să fie pe cale de dispariție în rândul copiilor noștri. Lupul este excelent ales pe post de personaj pozitiv, pentru că, de regulă, el este prezentat ca fiind cel Rău, cel care mănâncă oamenii etc. Așadar, încă o poveste care sparge tiparele. Excelente ilustrațiile Alexandrei Gurău.

Așadar, căutați standul Editurii Frontiera la Bookfest și delectați-vă cu cărțile găsite acolo. Împărtășiți cu cei mici bucuria lecturii și farmecul ceasurilor petrecute împreună pe drumul cunoașterii.

Sursa foto: site-ul editurii.

Share.

About Author

Avatar photo

Editor-coordonator Bookhub.ro. Câteva dintre pasiunile mele le găsiți reflectate în cele scrise aici. Muzica, teatrul și literatura își găsesc drumul, cum-necum, spre mintea, inima și sufletul meu. Am nevoie de frumusețea acestora reflectată în forme sonore, producții teatrale sau cărți foarte bune, astfel încât să (re)descoper oamenii așa cum sunt: frumoși.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Recenzii, interviuri și evenimente culturale ISSN 2501-9783 ISSN-L 2501-9783

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura