Când e bine să începi să le povestești copiilor despre ororile istoriei? – „Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi”

Atunci când este vorba despre copii, paradoxul face ca subiecte de dezbateri/discuții cum este cel despre Holocaust să impună două exigențe: una de ordin estetic și una de cealaltă de ordin științific. Cu alte cuvinte, cum să faci să vorbești despre asemenea subiecte celor mici, astfel încât să le captezi atenția și să reiterezi cu fiecare cuvânt rostit adevărul istoric. Cărțile pentru copii, oricare ar fi subiectul, trebuie să fie frumoase, adică din punct de vedere estetic să cucerească; ele trebuie să aibă o ilustrație adecvată subiectului, realizată de profesioniști (apropo, oriunde în lume, aceștia sunt bine plătiți și foarte căutați, mai puțin la noi), care să provoace curiozitatea, să fascineze și să susțină textul. De cealaltă parte, conținutul trebuie să fie certificat, adică verificat din punct de vedere istoric, atunci când vorbim despre subiecte cum este Holocaustul. Da, le povestim copiilor, transformăm totul într-o poveste, dar miezul de adevăr rămâne, este acolo, altfel am duce totul în derizoriu. Și pentru ca acest sâmbure de adevăr să rodească frumos este nevoie de un scriitor profesionist, adică unul care-și ia treaba în serios și nu sacrifică nimic de dragul plăcerii.

Recent am avut un concurs pe Bookhub.ro în care i-am întrebat pe cititori care este vârsta de la care putem începe să le povestim copiilor despre astfel de orori. Trecând peste ideea că ar fi fost foarte frumos să nu avem astfel de evenimente, mulți dintre participanți au coborât foarte mult vârsta, unii ajungând chiar și la pragul de 3 ani. Nu știu dacă respectivii chiar au încercat să le citească celor mici astfel de povești, dar rămân la convingerea că 10 ani este pragul de jos, peste care ar fi bine să nu trecem. Primul motiv: copiii au nevoie să copilărească, cu alte cuvinte, haideți să nu le furăm copilăria, să-i lăsăm să se bucure de tot frumosul lumii din care fac parte. A nu se înțelege că pledez pentru izolarea acestora într-o bulă suspendată, astfel încât aceștia să ajungă niște inadaptați. Insist doar pe ideea de a nu ne grăbi, căci oricum timpul pare că nu ne mai dă niciun răgaz, iar odată intrați în vârtejul amețitor al cotidianului, nimeni nu se mai poate întoarce și nimeni nu mai poate spune „Stop!”. Al doilea motiv ține de dezvoltarea psihologică a copilului, ceea ce îl împiedică să priceapă cu adevărat esența unor astfel de întâmplări/evenimente, în schimb în memoria afectivă putând să-i rămână agățate tot felul de impresii sau idei trunchiate, care pot rodi ulterior în tot soiul de comportamente deviante sau mai puțin ortodoxe.

Toate acestea fiind spuse, recomand din toată inima Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi de Irene Cohen-Janca și Maurizio A.C. Quarello copiilor de peste 10 ani și părinților acestora. E o poveste despre altruism, soartă nefastă, credință nestrămutată, bunătate, curaj și încă alte câteva astfel de trăsături/calități. Deși ghetoul varșovian este unul al ororii, descrierea acestuia este făcută de unul dintre copiii salvați de doctul Korczak, ceea ce atenuează mult din atmosfera sumbră, așa se face că citind ai impresia că îi vezi și-i auzi pe acei copii jucându-se în stradă, alergând după provizii, sau înghesuindu-se de frig și foame unul în celălalt, în camere mult prea mici pentru câți sunt ei. Și mai are ceva povestea aceasta, un ceva de care eu mă simt foarte atașată: este vorba despre copii abandonați, crescuți într-un orfelinat, deci dublu loviți de soartă. Copii, care dacă scapă de război, lagăr și foame, rămân oricum marcați pe viață de absența părinților din viața lor. Și cu toate acestea, vocea copilului narator nu este tristă și nici copleșită de furie, ci este a unuia care mulțumește Proniei pentru toate încercările ce i-au fost date, dar mai ales pentru că i l-a scos în cale pe doctorul Korczak, cel de la care au avut cu toții de învățat.

Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi de Irene Cohen-Janca și Maurizio A.C. Quarello se citește ușor, dacă îi lăsăm pe cei mici s-o facă singuri. Dar ideal ar fi să le fiți prin preajmă și să insistați pe continuarea poveștii (ce crezi că s-a întâmplat cu acei copii după război?, ce destin ar fi avut doctorul dacă n-ar fi fost război? etc.). Povestiți-le despre Anna Frank, despre Holocaust și despre lagărele de concentrare, dar fără să insistați prea mult pe detaliile cutremurătoare, au tot timpul să le afle când vor crește mai mari. În schimb, puteți face o comparație între „atunci” și „acum”, „ei” și „noi”, „tu te-ai fi descurcat atunci și acolo”. Nu în ultimul rând, încurajați-i să o citească împreună cu prietenii și/sau colegii, dialogul dintre ei vă poate indica unde mai aveți de lucrat cu ei.

Ultima călătorie. Doctorul Korczak și copiii săi de Irene Cohen-Janca, Maurizio A.C. Quarello