Îl știu pe Valeriu Șușnea de mai bine de 15 ani. Ne leagă multe lucruri, dar înainte de toate locul de baștină, Galațiul fiind locul copilăriei mele și al studiilor lui liceale. L-am vizitat de câteva ori în atelierul din Buzău, locul unde ideile sale prind viață – un loc al prieteniei, schimbului de idei și unde poți oricând să găsești refugiu din calea nebuniei cotidiene. Lavița acoperită cu o scoarță autentică se potrivește perfect cu pianina la care fiica lui a învățat să cânte când era mic copil. Vasele de lut din care ești servit se pierd printre rame și pânze pregătite să fie pictate, schițe și studii care par a fi aruncate la întâmplare. De fapt, toate sunt cum și unde trebuie și vin să compună un univers artistic unic în peisajul autohton artistic (și cultural). Am și acum în minte tablourile de mari dimensiuni care se răsfățau pe simezele Galeriilor de Artă din Buzău acum ceva ani și a căror temă era dată de motive bizantine – rareori mi-a fost dat să văd o îmbinare mai potrivită între culoare, motivele cu rol simbolistic (repetate/reluate cu variații de dimensiune și tonuri de culoare) și ramele care dădeau un contur ferm acelor lumi imaginare. Atunci am înțeles că pe Valeriu Șușnea îl definește călătoria. Și iată, în 2019 revine cu o expoziție personală cu tema Călătorii imaginare.
O expoziție de dimensiuni impresionante, cu zeci de tablouri, la care pictorul a lucrat aproape doi ani. Ulei pe pânză și grafică, tehnici diverse de lucru, care-l fac greu încadrabil într-un curent artistic; aflate la granița dintre simbolism, suprarealism și cubism, tablourile din Călătorii imaginare te scot din realismul covârșitor cotidian și-ți deschid orizonturi noi. Din ce știu eu, nu au avut loc toate pe simeze, semn că rigoarea, exigența și atenția pentru detaliu și-au spus cuvântul. De altfel, se vede de cum intri în prima din cele trei săli ale Muzeului Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti (cel care găzduiește expoziția temporară) că Valeriu Șușnea a gândit foarte atent locul fiecărui tablou. Are foarte multe diptice sau triptice, dar există și cel puțin două serii distincte care au idei-forță în centru, una dintre ele fiind dedicată Vămilor văzduhului, iar o alta are în centru ideea de călătorie – fie ea interioară, inițiatică sau o simplă cale de reunire a unor destine umane. El a ținut cont de lumina naturală, de felul cum se reflectă în geamurile unora dintre tablouri aceasta și a orientat privitorul înspre o anumită parte a camerei – pur și simplu nu poți începe să te uiți la întâmplare. Și fiindcă am adus vorba de sticla cu care sunt protejate o parte din tablouri, nu poți să nu remarci excelenta îmbinare dintre ramă și imagine, universul artistic căpătând deschidere sau fiind claustrat, după caz, rama căpătând astfel o funcționalitate distinctă.
Cum bine remarca George Tarara, expoziția are trei mari dimensiuni:
„Titulatura expoziției «Călătorii imaginare» face trimitere la faptul ca, printr-o expoziție, ni se propune o călătorie și posibilitatea de a ajunge într-un proces de reflecție asupra ideilor. O călătorie imaginară pe diagonala frumosului și adevărului. Noi, cei care ne aflăm astăzi aici, facem schimb de idei, de percepții, în legătură cu ceea ce numim noi adevăr și frumos. Totodată, o călătorie picturală are meritul de a transforma spațialitatea fizică într-un spațiu de reflecție. (…)
Expoziția este realizată din trei componente, aparent divergente între ele. Prima componentă constă în desene realizate în tehnici complexe de acuarelă și tempera. Se remarcă amănunte care demonstrează că artistul este un fin observator în periplurile sale fizice și spirituale. A doua componentă a expoziției sale este realizată din binecunoscutele picturi pe sticlă, o reminiscență a îndeletnicirilor sale de restaurator de biserici. Predomină o expunere bidimensională întărită de folosirea foiței de aur, ce trimit la inspirația orientală. Cel de al treilea ansamblu este compus din picturi pe verticală care amintesc de frescele din mănăstiri și de vitralii. Sunt folosite culori mate și rafinate, iar compozițiile vin peste petele mari de culoare.” (prof. George Tarara).
N-ai cum să nu rămâi minute bune să meditezi când vezi Vămile văzduhului – găsești acolo un joc de culoare și formă cum rar ți-e dat să mai vezi astăzi. Și mai găsești ceva – foarte multe simboluri (mundane sau religioase) ascunse primei vederi, dar care, odată descoperite, aduc revelații aducătoare de pace interioară. Nu te mai sperie nici moartea și începi să realizezi că a-ți deschide inima și sufletul nu mai e chiar imposibil.
În tablourile de inspirație orientală te impresionează volumetria obținută din suprapuneri de simboluri și îmbinări de culori care vin adauge straturi de experiență, semn că istoria se scrie de oameni, dar capătă valoare doar dacă-i adăugăm și o dimensiune spirituală (religioasă). Oamenii par pierduți în tot acest univers, sunt abia schițați sau slab conturați, par aruncați în colțuri de lumi; de fapt, nu e chiar așa – pentru că tot ce „plutește” în jurul lor sunt plăsmuiri ale minții umane, menite să facă legătura dintre aici și dincolo, dintre pământesc și lumesc. Poți să stai zile întregi să privești un singur tablou și nu te plictisești.
De asemenea, variațiile de dimensiuni și orientare a narațiunii când pe verticală, când pe orizontală concură la crearea unei dinamici a întregii expoziții; pur și simplu ai în fața ochilor un univers aflat în continuă mișcare, care evoluează, ale cărui limite par că se modifică perpetuu. Oamenii sunt când acolo, când dincoace, culorile vin să capteze atenția, sau, din contra, trec în plan secund, lăsând loc simbolisticii să construiască punți între generații diferite. E aici o măiestrie căpătată în ani de nevoință pe schelele ridicată în bisericile pe care le-a restaurat de-a lungul anilor Valeriu Șușnea. Cu o răbdare de sihastru, el reușește să recompună universuri la a căror creație am fost părtași cândva, dar de a căror origini am uitat să ne mai interesăm. Tablourile lui Șușnea au avut nevoie de un timp al singurătății, al reteagerii din lume, dar iată că acum e timpul să continuăm noi călătoria începută de pictor …. el ne-a arătat calea, noi trebuie doar s-o urmăm.
M-am bucurat să aflu că expoziția va avea un periplu al ei, prin diferite locuri, ultimul fiind Bucureștiul – Căminul Artei, în septembrie. Abia aștept toamna ca să mă regăsesc în acest univers atât de profund și de personal(izat), de care se face vinovat Valeriu Șușnea. Dar până atunci, poate faceți o vizită la Muzeul de Artă din Ploiești, încă mai aveți timp de Călătorii imaginare.
„Călătorii imaginare” – Valeriu Șușnea – Muzeul Judeţean de Artă Prahova „Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti (24 aprilie – 12 mai 2019)
