Ultima oară m-am întâlnit (fizic) cu Maria Balabaș la un concert (de pomină) la Ateneul Român. Era în toamna lui 2022 și de atunci ne-am intersectat doar on air sau on line. Știam de plimbările ei sonore și pentru prima dată, după foarte mult timp, îmi părea rău că locuiesc în București (o parte din plimbările ei au fost prin alte locuri). Cine a ascultat Dimineața Crossover, emisiunea ei de la Radio România Cultural înțelege (parțial) de unde nevoia asta a mea de a face o plimbare sonoră împreună cu Maria Balabaș. Numai că ea a avut și are și alte proiecte frumoase, nu doar emisiunile de radio – o să povestim altădată și despre cum scrie -, dar pe lângă toate acestea ingredientul magic pentru mine a fost curiozitatea.
Sunt o persoană cerebrală, gândesc înainte să simt și chiar dacă în ultimii ani am învățat să-mi ascult corpul și să primesc tot (sau aproape tot) ceea ce-mi oferă simțurile, tot nu-mi este la îndemână să gestionez cantitatea uriașă de informații primite pe calea simțurilor. Parte din acest program de autoeducare sunt plimbările. Mă plimb mult, foarte mult, pe jos, nu cu mijloacele de transport în comun. Așa am ajuns să cunosc Bucureștiul, să-l simt și să-i înțeleg ritmul. Așa mi-am dat seama că pot să mă scufund într-o mare de liniște în centrul unui oraș asurzit de zgomotele străzii. De aici și nevoia de a face o plimbare sonoră, dar pentru ca asta să se întâmple era nevoie de Maria Balabaș și nu de altcineva. Pentru că ea înțelege orașul, urbanitatea, într-un fel total aparte, chiar și pentru un muzician. Ea știe să descompună zgomotul în sunete și să-l facă prietenos, ce nu știam la debutul întâlnirii e cum face acest lucru posibil de-a lungul unei plimbări sonore.
Când am văzut cât de mulți vom fi (am fost 20 de persoane în total, 21 cu fotograful, dacă am numărat eu bine) am rămas un pic pe gânduri. Vârste diferite, experienței diferite și așteptări și mai diferite de la ceea ce urma să se întâmple. Așa cum i-am mărturisit la final și Mariei, nu știu cum s-a întâmplat, dar chiar n-am simțit presiunea grupului. Am plecat din Piața Romană nr. 9 – da, da, deloc întâmplător ales punctul de plecare – și am încheiat plimbarea după o oră și jumătate în Parcul Ioanid. Străzi și străduțe, alei ce păreau încremenite în timp, locuri bântuite de fantomele abandonului, case neglijate de cei care le locuiesc sau blocuri nou construite, din care ajungeau până la noi țipetele de copii și zgomotele specifice universului casnic. Un traseu de-a lungul căruia m-am plimbat în gând cu cei dragi mie, dar mai ales am învățat să ascult cu corpul.
Primul și cel mai important exercițiu – pe care l-am repetat în diverse momente și forme – a fost să închidem ochii și să ascultăm. Un exercițiu care nu doar că mi-a adus aminte câtă nevoie am de sunete și nu de zgomote, dar care m-a făcut să-mi dau seama cât de bogat e universul interior al unui nevăzător. Exercițiul a fost asociat fie cu exersarea încrederii în celălalt – întâmplarea a făcut să fac pereche cu un domn, pe care atunci l-am cunoscut -, cu exersarea auzului folosindu-ne și de alte părți anatomice, nu doar de ureche. Am pipăit ziduri și porți, ne-am jucat cu frunzele, ne-am dat seama cât de multe se întâmplă pe o stradă, dar mai ales ne-am simțit unii pe ceilalți. În ciuda rezervelor mele inițiale, grupul chiar a funcționat. Ne-am simțit unii pe ceilalți, ne-am adus tăcerile în același punct, am participat la un performance colectiv unic și irepetabil. Popasurile pe care le-am făcut de-a lungul plimbării n-au fost întâmplătoare, exercițiile propuse de Maria Balabaș au stârnit curiozitatea vecinilor sau trecătorilor, astfel încât grupul nostru s-a mărit, fără ca noi să ne dăm seama. În acele momente eram niște oameni care înțelegeam sunetele. Dar pentru ca asta să devină posibil a fost nevoie de două condiții pe care, culmea, le-am respectat toți: să nu vorbim între noi și să nu ne folosim de telefon. De aceea nici n-am făcut decât cinci poze, sper să primesc câteva de la fotograful care ne-a însoțit (știu sigur că vor fi fotografii cu stare).
Plimbările sonore nu sunt inventate recent, în ultimele două-trei decenii. Dacă dați o căutare pe Google s-ar putea să găsiți informații despre cum a început totul și când. Ele pot fi făcute în celebrele grădini senzoriale (pe care le găsim astăzi în mai toate marile grădini botanice), pot deveni parte integrantă din diverse terapii aplicate de psihoterapeuți pregătiți special pentru acest lucru. Dar, la fel de bine, ele sunt exerciții de învățare pentru oameni ca noi, cei care astăzi am însoțit-o pe Maria Balabaș printr-un centru de capitală pe care l-am redescoperit, căruia i-am dat altă rezonanță și cu care m-am împrietenit pentru a nu știu câta oară. Dacă sunteți curioși, dacă sunteți în căutarea unei activități relaxante, faceți o plimbare sonoră. Cu Maria Balabaș, de ce nu!
La discuțiile de final a fost foarte interesant să aflăm că unii dintre noi au auzit multe ambulanțe, alții nu le-am auzit deloc; eu am auzit porumbeii, mi-am ascultat respirația, am pus plânsetul de copil pe seama foamei, m-am felicitat pentru faptul că nu m-am uitat nici măcar o dată la mesajele primite, mi-am promis să revin pe unele străzi și am decretat că Parcul Ioanid e mai frumos decât cel de vizavi.
*
Maria Balabaș este om de radio și muziciană. A creat și a menținut 12 ani Dimineața crossover la Radio România Cultural, unde s-a implicat și în dezvoltarea a numeroase proiecte dedicate inovației sonore. A primit nominalizări la Prix Europa, Prix Italia, Grand Prix Nova și a primit premiul Semi Silent. A inițiat grupuri muzicale inspirate de tehnici de improvizație. Studiază și practică forme exploratorii de plimbări sonore.
Evenimentul face parte din programul URECHI CĂLĂTOARE, ORAȘ REZONANT, un program de vară presărat prin diverse locuri ale Bucureștiului, de la o galerie la o sală de cinema, și de la o librărie la străzi și parcuri, ce prezintă o serie de audiții de compoziții sonore, creații radiofonice și podcast-uri, o conferință, un film documentar, plimbări sonore, un atelier și mai multe întâlniri cu autori invitați.
URECHI CĂLĂTOARE, ORAȘ REZONANT este un proiect organizat de SEMI SILENT cu sprijinul Lucia Festival, Institutului Cultural Italian, Centrului Ceh, Institutului Francez, Centrului de Studii Vizuale și al Librairie Kyralina, cofinanțat de AFCN.
*
Despre SEMI SILENT găsiți aici informații – https://semisilent.ro
