Pornisem de acasă cu gândul să las ceva și atât. Chiar dacă aveam regrete că n-o să-l ascult pe Călin Stegerean, cel care urma să conferențieze despre Nicolae Grigorescu, acesta era planul serii. Care a fost dat peste cap și bine că s-a întâmplat așa. Foarte mulți oameni (să fi fost o sută?), care și-au ocupat locurile și au ascultat într-o liniște deplină timp de aproape o oră și jumătate. E o performanță în sine asta, pentru că, nu uitați, intrarea în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României are pardoseala din marmură, ceea ce înseamnă că dacă încerci să muți scaunul cu un centimetru automat se aude un scârțâit imposibil de ignorat.
Curatorul expoziției Nicolae Grigorescu – pictor al ethosului românesc și, în același timp, directorul MNAR, Călin Stegerean, a avut un moment de captare a atenției menit să provoace auditoriul, dar și să-l pregătească pentru ce va urma. Nu, conferința n-a fost nici pe de parte anostă, chiar dacă a respectat tiparul uneia academice, pentru care conferențiarul s-a pregătit, a structurat și organizat idei. Dacă înlocuim expresia „de ce să-l iubim pe ..” cu „ de ce să-i dăm like lui..” se obține ceva mai mult decât centrarea atenției publicului pe vorbitor, se structurează deja o întreagă argumentație în jurul unei idei centrale: ce mai înseamnă astăzi Grigorescu, ce mai transmite el tinerilor generații sau publicului amator de artă? Dar pentru ca să ajungem să vorbim despre asta, era nevoie de o introducere în universul plastic specific pictorului.
În sală au fost și inițiați, dar și amatori, deci un public divers, iar ideile enunțate, puse în circulație, nu doar că trebuiau să provoace ecou, ci și să creeze punți de comunicare, ceea ce s-a și întâmplat, pentru că după conferință reacțiile au fost cele scontate: mulți participanți s-au dus să viziteze expoziția, chiar dacă o mai făcuseră anterior. Creația grigoresciană n-a fost analizată doar din perspectiva esteticii și a valorii intrinseci a operelor care o compun, ci mai întâi a fost conturat contextul socio-politic. Așa se face că Grigorescu a fost asociat cu Eminescu, s-au auzit citate din istorici români, s-a făcut comparație între ce crea Grigorescu într-un anumit moment și ce se crea în Europa, s-a vorbit despre parcursul pictorului de la tânărul zugrăvea iconițe, mănăstiri și până la Școala de la Barbizon etc.
Un discurs academic, în cel mai pur sens al cuvântului, dar care n-a plictisit deloc, pentru că ritmul expunerii a fost optim, Călin Stegerean nu s-a grăbit, n-a dar senzația că vrea să ajungă mai repede la final, și-a ales cu foarte mare atenție materialul ilustrativ și a insistat pe câteva din imagini, astfel încât cei din sală să înțeleagă. Despre înțelegere a fost vorba în această seară, în fond. Chiar dacă s-au auzit des cuvintele emoție, rațiune, patriotism, ele și-au păstrat semnificația profundă, pentru că au fost puse în context alături de cuvinte precum spaimă și siguranță, urbanitate și ruralitate etc. Portretul cât se poate de real(ist) al lui Grigorescu a fost conturat asemenea schițelor realizate de acesta, asupra cărora a făcut bine Călin Stegerean că a insistat, pentru că publicul are tendința să nu le dea atenție. Detaliile cu privire la rolul luminii într-o compoziție picturală și cum se obține efectul de lumină într-un tablou, ce înseamnă a privi pe diagonală și de ce trebuie să faci asta, de ce Grigorescu este un avangardist sau de ce n-a neglijat niciodată portretul, chiar și în tablourile în care oamenii nu erau „personajele principale”, cum trebuie priviți ciobănașii pictați contre jour, de ce e atât de importantă pensulația în arta grigoresciană și ce semnificație capătă ea, cât din spectacolul unei lucrări se datorează pensulației, cât de abstractă este arta lui Grigorescu și cum i-a afectat boala de ochi munca, despre toate acestea au aflat participanții la conferința De ce să-l iubim pe Grigorescu?, o conferință care închide, într-un mare fel, expoziția dedicată marelui pictor. Chiar dacă foarte mulți oameni care și-au exprimat dorința ca expoziția să fie prelungită, acest lucru nu se poate întâmpla, pentru că trebuie pregătită sala pentru următoarea.
Așa cum se cade, finalul conferinței a aparținut posterității. Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu și Ion Andreescu, despre ei și despre cum au fost influențați de arta lui Grigorescu a vorbit în încheiere curatorul expoziției Nicolae Grigorescu – pictor al ethosului românesc. După seria de conferințe cu directorii dedicată aceleiași expoziții, iată că evenimentul de final așază accentele la locul lor, obținându-se astfel nu doar un plus de efect, ci mai ales o mai bună înțelegere a valorii operei lui Nicolae Grigorescu.
