PUNGUȚA CU DOI BANI – magia teatrului pentru copii

Povestea Punguța cu doi bani a fost publicată de Ion Creangă în anul 1876, în „Convorbiri literare”, devenind un text canonic pentru toate generațiile de copii. Lumea rurală sărăcăcioasă în antiteză cu lăcomia boierilor, dornici de îmbogățire continuă, un univers al societății românești de secol XIX, surprins de prozator, în numeroase texte. Povestea a fost adaptată magistral într-o piesă de teatru omonimă, devenind un spectacol muzical și interactiv pentru copii, prezent în programul Teatrului „Ion Creangă”, din București. Gabriela Dumitru, regizorul piesei de teatru, afirma că Punguța cu doi bani este o excelentă oportunitate de a redescoperi povestea lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol.

În realitate, despre acest fapt este vorba. Cum mai poți apropia copilul zilelor noastre de un text clasic, fără a interveni monotonia? Cum poți traduce pe înțelesul unui copil de 3 – 6 ani mesajul din Punguța cu doi bani? Răspunsul se află exact în spectacolul jucat în sala de la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” – adaptându-l la nevoile lui cognitive: introducând pasaje cu muzică vie, ritmică, creând un dialog între scenă și micul public privitor, oferind veridicitate și identitate unor ființe necuvântătoare, precum cocoșul, găina. De asemenea, spectacolul este construit astfel încât să pătreze și o parte a limbajului de epocă, dar dublat de limbajul cunoscut copiilor spectatori, păstrând firul narativ deja știut de cei mici preocupați să și intuiască ce se va petrece mai departe pe scenă. În aceeași măsură, decorul creat de Diana Moțea și costumele create de Ioana Colceag contribuie la conturarea spațiului magic în care este transpus privitorul, putând să uite că este pe un scaun, într-o sală de teatru. Efectele, luminile și coloana sonoră (Andrei Petre-Tatu) captează atenția prin alternare, simetrie, precizie, fără a exagera volumul, fără a risca să își deranjeze publicul.

La orice spectacol de teatru, momentele de joc și joacă se trăiesc intens, iar feedback-ul este oferit pe loc, prin reacțiile din sală. Deși, părinții pot pleaca de acasă cu impresia că sunt numai însoțitori pentru cei mici, se trezesc în mijlocul unei lumi a copilăriei de care fiecăruia dintre noi îi este, cu siguranță, dor. La Punguța cu doi bani, entuziasmul copiilor și al părinților a fost la unison, pe alocuri, părinții fiind mai expansivi, ceea ce spune totul despre calitatea spectacolului. Copiii au empatizat cu tristețea cocoșului trimis de acasă să aducă bogății moșului, au râs cu poftă de stângăciile vizitiului, au dansat și cântat, s-au simțit actori și spectatori, simultan. Vizionarea unui spectacol de teatru poate schimba percepția unui copil asupra poveștii, rolului cuvintelor, dorindu-și să i se citească mai mult, să mai vadă și alte piese, să își dezvolte imaginația, creându-și lumi în culori. Dacă pentru copii Punguța cu doi bani este un moment de divertisment de înaltă calitate artistică, pentru adulți poate fi și un moment de reflecție, făcând o comparație între felul în care au perceput ei povestea când li se citea în manieră clasică și felul în care se transpune mesajul printr-o readaptare, printr-o aducere la zi a unui text alături de care am crescut, cu toții.

În cele 45 de minute cât durează reprezentația, deși sala a fost destul de plină, niciun copil nu și-a exprimat plictisul, dorindu-și să plece mai devreme. Astfel, mai presus de toate cuvintele sunt gesturile copiilor, care nu dețin, încă, arta disimulării: cântec și dans, dialog activ scenă-public, implicare emoțională manifestată prin râs, empatie, apreciere, iar, la final, aplauze furtunoase.